Matematicianul Nicusor Dan s-a încurcat în geografie. Ba Dâmbovița, ba Dunărea trec prin București

Matematicianul Nicusor Dan s-a încurcat în geografie. Ba Dâmbovița, ba Dunărea trec prin Bucureștisursa: Arhiva EVZ

Fostul primar general al Capitalei, Gabriela Firea, a tras un semnal de alarmă asupra faptului că unul dintre cele mai importante pasaje din București este în pericol de prăbușire. Întrebat despre problemele de la Pasajul Uniriii, Nicuşor Dan admite că situația este gravă, și face o gafă incredibilă.

El a confundat râul Dâmbovița cu fluviul Dunărea.

„Pasajul de peste Dunăre”

„Legat de Pasajul Unirii, sunt două componente, pe de o parte este propriu-zis pasajul, cel prin care trec maşinile. Acolo a existat o intervenţie a administraţiei străzilor chiar în momentul în care a fost raportată desprinderea acelor elemente verticale.

Pe de altă parte, atât Pasajul Unirii, zona în care Dâmboviţa intră sub asfalt, cât şi alte mari lucrări de infrastructură din Bucureşti, nu au avut de-a lungul timpului întreţinerea de care au nevoie.

Evident că vrem să facem asta, dar avem nevoie de bani. La prima vedere, investiţia pe care a trebuit să facem la pasajul de peste Dunăre este de ordinul a 30 de milioane de lei”, a declarat primarul general, Nicuşor Dan.

Evident că „pasajul peste Dunăre” era în fapt Pasajul Unirii.

Fostul edil, Gabriela irea a semnalat faptul că respectivul pasaj se poate prăbuși în orice moment și poate face mii de victime.

„Capitala este sub RISC de neputință și nepăsare!”

„Capitala este sub RISC de neputință și nepăsare! Pasajul Unirii și toată zona din piața Unirii este în pericol de prăbușire! La un an de la alegeri nu s-a mișcat nimic pentru a consolida infrastructura șubredă a orașului, acțiune pentru care echipa mea pregătise cele necesare, după ani de zile în care nu se făcuse nimic. Când am ajuns primar general am cerut să expertizăm podurile și pasajele din București. Așa am aflat cât de afectate sunt cele 22 de poduri și 7 pasaje pe care Primăria Capitalei le are în grijă.

Am consolidat podurile Mihai Bravu, Străulești, Grant și urma să începem lucrările la Podul Fundeni. Cea mai gravă situație este, însă, la Piața Unirii. Zilele acestea am văzut că au început să se desprindă pereții în pasajul rutier.

Pericolul este în toată zona Unirii, la planșeul care „înghite” râul Dâmbovița și desparte tot ce este la suprafață de stațiile de metrou. Am expertizat zona acum doi ani, iar rezultatele au fost îngrijorătoare: structura are risc seismic ridicat și se poate prăbuși la un cutremur. Am stabilit atunci tot ce era de făcut, iar lucrările urmau să înceapă în toamna trecută și să fie gata în 2022. Era cel mai important proiect al următorului mandat”, a scris pe pagina sa de Facebook, Gabriela Firea.

Ne puteți urmări și pe Google News