Ionuț Moșteanu: Armata României, pregătită pentru orice scenariu împreună cu NATO
- Maria Dima
- 25 octombrie 2025, 21:32
Armata romana. Sursa foto: MaPNMinistrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a declarat că Armata României este pregătită și continuă să se antreneze, majoritatea exercițiilor desfășurându-se împreună cu aliații din NATO.
„Armata Română este pregătită, se pregătește în continuare, parte din pregătirile noastre sau marea majoritate a pregătirilor noastre importante se fac alături de aliații noștri NATO. Și în momentul ăsta avem un exercițiu, cel mai mare de anul acesta – Dacian Fall, o să merg și eu acolo peste aproximativ zece zile - două săptămâni, într-una din zile.
Sunt peste 5.000 de soldați din mai multe țări europene, în principal din Franța, care fac un exercițiu major în șapte poligoane din țară. Aproximativ o mie de echipamente militare au venit în România pentru acest exercițiu”, a declarat Ionuț Moșteanu la Antena 3 CNN.
Umbrela de apărare NATO, un avantaj esențial
Ministrul a subliniat că România beneficiază de protecția colectivă oferită de NATO, ceea ce întărește capacitatea de apărare a țării. „Astfel de exerciții ne fac să fim mai buni, să fim mai pregătiți împreună cu aliații noștri, pentru că noi, România, beneficiem de un lucru extraordinar, umbrela de apărare NATO și ăsta este unul din cele mai bune lucruri care s-au întâmplat în România în istoria recentă. Când vorbim de apărare, vorbim întotdeauna de apărare colectivă, nu suntem singuri și ăsta este cel mai important lucru pentru fiecare român”, a spus ministrul.

Ionuț Moșteanu. Sursă foto: Facebook
Ionuț Moșteanu a mai explicat că toate activitățile armatei, de la antrenamente și pregătiri până la comanda misiunilor comune și planificarea capabilităților, se fac împreună cu aliații NATO. „Noi, ca armată, ne pregătim în fiecare zi și tot ce facem, facem împreună cu aliații noștri: de la antrenamente, pregătiri, comandă pe anumite misiuni comune și țintele de capabilități, când stabilim cine, ce își cumpără dintre țările NATO pe viitorii ani”, a mai declarat ministrul Apărării.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.