Înalta Curte anulează ordinul Ministerului Educației: Ramona Lile, lider PUSL Arad, repusă în drepturi

Înalta Curte anulează ordinul Ministerului Educației: Ramona Lile, lider PUSL Arad, repusă în drepturi

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis anularea ordinului prin care Ramona Lile nu a fost confirmată în funcția de rector al Universitatea Aurel Vlaicu din Arad, stabilind că măsura a fost lipsită de temei legal.

Ramona Lile, repusă în drepturi

Prin hotărârea definitivă a instanței supreme, se confirmă faptul că dreptul Ramonei Lile, câștigat prin votul covârșitor al comunității academice – aproximativ 90% din sufragii – a fost încălcat în mod nejustificat printr-un act administrativ emis de Ministerul Educației în mandatul fostului ministru Ligia Deca.

Decizia ÎCCJ invalidează motivele care au stat la baza neconfirmării în funcție și confirmă că acuzațiile publice vehiculate în acea perioadă nu au avut suport juridic. Hotărârea vine după ani de litigii și presiuni publice, care au produs prejudicii profesionale și personale semnificative.

Ramona Lile a transmis că nu urmărește revanșe personale

În prezent, Ramona Lile este și lider al organizației județene Arad a Partidul Umanist Social Liberal (PUSL), iar decizia instanței este privită ca o reparație importantă atât în plan instituțional, cât și în plan public, reafirmând principiile legalității și ale respectării votului democratic.

Hotărârea Înaltei Curți transmite un semnal clar că autonomia universitară și drepturile obținute legal nu pot fi anulate prin decizii administrative arbitrare, indiferent de contextul public sau politic.

Ramona Lile a transmis că nu urmărește revanșe personale, ci revenirea la misiunea academică și consolidarea unui climat bazat pe respect, integritate și responsabilitate, atât în mediul universitar, cât și în viața publică.

2
2
Ne puteți urmări și pe Google News

1 comentarii

  1. Bosz Goroy spune:

    Adica din vanzatoare la aprozar rector la o universitate de stat, dupa ce a fost dovedita ca plagiatoare. Dragi judecatori sa va bagati dreptul direct in rect, ca doamna rector.