ANAF va fi obligată să restituie aproape 19 milioane de lei producătorului Ford-Otosan din Craiova
- Iuliu Vlădescu
- 12 iunie 2026, 11:11
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) va fi obligată să restituie aproape 19 milioane de lei producătorului Ford-Otosan din Craiova, potrivit unei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Ford-Otosa, nemulțumită de o decizie ANAF
Decizia vine după ce, în 2017, după un control fiscal derulat între 2014 și 2016, Ford Romania S.A., devenită între timp Ford Otosan Romania SRL, a dat în judecată, la Curtea de Apel București, ANAF – Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor şi Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.
Ford Otosan a cerut atunci „anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 1/06.01.2017 emise de ANAF-DGSC privind respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei împotriva Deciziei de Impunere nr. F-MC 226/14.06.2016 emisă de DGAMC” și „anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 113935/25.04.2017 emise de DGAMC privind soluţionarea contestaţiei formulate împotriva Dispoziţiei de măsuri nr. 59/21.06.2016 emise de DGAMC”.
De asemenea, Ford Otosan a solicitat și „anularea parţială a Deciziei de Impunere nr. F-MC 226/14.06.2016 şi a Raportului de Inspecţie Fiscală nr. F-MC 148/14.06.2016 emise de DGAMC, în ce priveşte suma de 18.552.650 lei, reprezentând: TVA în sumă de 11.910.220 lei şi accesorii aferente în sumă de 6.642.430 lei”, precum și „anularea parţială a Dispoziţiei de măsuri nr. 59/21.06.2016 şi a Raportului de Inspecţie Fiscală nr. F-MC 148/14.06.2016 emise de DGAMC, în ce priveşte măsura diminuării pierderii fiscale cu valoarea de 72.585.368 lei, reprezentând cheltuieli cu serviciile achiziţionate de la entităţi din Grupul Ford, cât şi de la colaboratori externi, considerate nedeductibile la calculul profitului impozabil”.
Reprezentanții Ford Otosan au mai solicitat „exonerarea Societăţii de la plata sumei menţionate de 18.552.650 lei şi restituirea sumei, achitate în baza Deciziei de Impunere contestate”, „obligarea Pârâtelor la plata dobânzilor fiscale aferente, de la data achitării acestor sume până la data restituirii lor efective” și „obligarea Pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea dosarului”.

ÎCCJ. Sursa foto: EVZ
Curtea de Apel București a dat dreptate companiei
În octombrie 2021, Curtea de Apel București a dat dreptate societății Ford din Craiova, dar Agenția Națională de Admiinstrare Fiscală a atacat sentința cu recurs și dosarul a ajuns la Înalta Curte de Casație și Justiție.
ICCJ a casat sentinţa şi a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe. În vara anului trecut, Curtea de Apel București a soluționat din nou litigiul, dând dreptate Ford Otosan.
Ford Otosan câștigă definitiv la ICCJ
Însă ANAF a atacat și această decizie cu recurs, la instanța superioară. Acum, după nouă ani de procese, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis definitiv în favoare celor de la Ford Otosan:
Detalii soluţie: Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei civile nr. 1203 din 08 iulie 2025 a Curții de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă Ford Otosan România S.R.L. a sumei de 20.000 lei, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat cu aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) Cod procedură civilă. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 03 iunie 2026.