Când se va vedea scăderea inflației în buzunarele românilor. Explicațiile BNR

Când se va vedea scăderea inflației în buzunarele românilor. Explicațiile BNRInflație în scădere în România Sursa foto: Arhiva EVZ

Inflația ar urma să scadă puternic în lunile următoare, iar efectele încetinirii scumpirilor ar putea deveni mai vizibile pentru populație în a doua parte a acestui an, a declarat Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR. Alimentele nu mai generează în prezent creșteri importante de prețuri, însă energia continuă să pună presiune pe bugetele românilor. Banca Națională a României și-a revizuit perspectiva asupra inflației, după ce evoluțiile din economie au fost mai slabe decât cele anticipate inițial. Printre factorii care au influențat prognoza se numără conflictul din Orientul Mijlociu, scumpirea carburanților și problemele din sectorul energetic.

BNR vede cinci riscuri importante pentru economie

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a indicat cinci riscuri majore pentru economia României în această toamnă, între care evoluția prețurilor la energie și alimente, instabilitatea politică, situația geopolitică și posibilitatea ca România să nu utilizeze fondurile europene disponibile prin PNRR.

Întrebat care dintre acestea reprezintă cel mai mare pericol, Dan Suciu a spus că riscurile pot fi împărțite între cele pe care România le poate influența și cele externe, la care economia trebuie să se adapteze.

„Greu de spus. Mai ales că unele nu sunt deloc sub controlul nostru și atunci e foarte greu să le evaluăm capacitatea de a ne influența. E clar că un risc geopolitic nu avem cum să-l influențăm, trebuie doar să ne acomodăm, să ne adaptăm la el. În schimb, altele chiar țin de noi, de la riscul de a avea o guvernare instabilă sau de a nu depăși această situație de instabilitate politică la cel legat de absorbția fondurilor europene”, a declarat purtătorul de cuvânt al BNR la Digi24.

„Așa că le-aș clasifica în două categorii: unele care țin de noi, de capacitatea instituțiilor și a sistemului nostru politico-economic de a contribui la depășirea unei situații de criză, și altele care nu țin de noi și la care trebuie să ne adaptăm. Șocul energetic face parte din această situație, până la urmă, dincolo de cel geopolitic deja evocat”, a adăugat el.

Inflația ar putea coborî spre 6%

BNR și-a modificat estimările după ce mai multe evenimente au afectat evoluția prețurilor în acest an.

„Da, din păcate n-au fost anticipate nici la începutul anului, când prognoza noastră era mult mai optimistă și cred că știm cu toții ce s-a întâmplat. Am avut un conflict în Orientul Mijlociu, apropo de riscurile pe care nu putem să le gestionăm decât prin adaptare, care a dus la creșteri spectaculoase ale prețurilor la carburanți. Avem o criză energetică pe care n-am fost pregătiți să o înfruntăm. Din păcate, ea s-a produs atât prin zona de hidro, cât și pe zona de nuclear”, a spus Suciu.

Prețurile mai mari din energie s-au transmis ulterior în mai multe zone ale economiei. „Avem prețuri crescute la energie, care au influențat întregul an pe diverse componente, atât pe combustibil, cât și pe energie, cât și pe gaze. Și toate acestea au dus la alte rate ale inflației decât cele prognozate”, a explicat el.

Purtătorul de cuvânt al BNR spune însă că procesul de reducere a inflației este deja vizibil.

„Ceea ce e cert, e cert. Avem o scădere drastică a inflației. Deja primul pas s-a produs luna trecută, luna august va fi la fel, un pas semnificativ. Nu vom mai discuta de inflație care se apropie de 9 sau 10%, vorbim de inflație care se duce spre 6%, poate chiar mai jos dacă lucrurile la nivelul politicilor energetice vor fi gestionate corect și nu vor mai apărea tensiuni suplimentare”, a declarat Suciu.

rate

Sursa foto: Pixabay

Scăderea consumului ajută la reducerea inflației

Unul dintre factorii care contribuie la încetinirea creșterii prețurilor este scăderea consumului, chiar dacă această evoluție presupune un efort pentru populație.

„Sunt destul de mulți alți factori care contribuie la această coborâre a inflației. Sigur, unii ar spune că nu sunt neapărat încurajatori, cum a fost scăderea consumului. Sigur, pentru populație este un efort, dar din perspectiva inflației are un efect benefic și se duce în jos, așa încât anul viitor ne putem aștepta la o altă evoluție economică”, a spus purtătorul de cuvânt al BNR.

Reducerea inflației nu înseamnă însă că prețurile vor reveni la nivelurile de dinaintea scumpirilor, ci că ritmul majorărilor încetinește.

Când ar putea simți românii efectele, potrivit BNR

Dan Suciu estimează că diferența ar putea începe să fie resimțită mai clar în a doua parte a anului.

„Se va resimți începând cu partea a doua, partea a treia, partea a patra a acestui an, vorbesc de trimestre, pentru că una este să ai creșterile de 10% anualizate și alta este să ai creșteri la jumătate față de ceea ce ai avut până în prima parte a anului. Sigur că presiunile mai există la nivelul buzunarului pentru că vin din zona de energie. Pentru că dacă este să ne uităm pe zona de alimente, acolo nu mai avem creșteri în această perioadă”, a explicat el.

Evoluția alimentelor este susținută și de situația agriculturii. După rezultatele bune din 2025, perspectivele pentru acest an rămân optimiste, în ciuda unei perioade de secetă.

„Au fost ani în care anul agricol nu a fost atât de bun. Acum avem doi ani la rând de ani agricoli buni, 2025 a fost un an bun, anul acesta se anunță bun cel puțin până acum, până când a venit o oarecare perioadă de secetă, dar prognozele sunt optimiste în zona agricolă. Din acest punct de vedere, la nivelul producției alimentare, la nivelul alimentelor, nu mai avem presiunile pe care le aveam, dar avem, în schimb, sigur, încă, cel puțin în parte, prețuri mai mari din cauza crizei energetice”, a spus purtătorul de cuvânt al BNR.

Când ar putea începe discuția despre reducerea dobânzii-cheie

În condițiile în care BNR estimează o inflație de 6,1% la finalul anului, Dan Suciu a vorbit și despre posibilitatea reducerii dobânzii-cheie, aflată la 6,5%.

„Am fost într-o situație, însă, paradoxală până acum. Am fost cu inflație de 10% și dobânda de 6,5%, ceea ce este oarecum contraintuitiv. Să nu uităm că, în mod normal, coborârea inflației se face cu dobânzi care să depășească inflația. A fost o performanță, din acest punct de vedere, de a ține dobânzile sub control, chiar dacă am avut aceste prețuri crescute în economie. Până când nu se inversează aceste două tendințe la modul semnificativ, dacă nu chiar se încrucișează, cu o scădere a inflației așa încât să intersecteze rata de dobândă, nu putem vorbi de o scădere. Dar, evident, pe finalul acestui an putem să începem această discuție”, a spus Suciu.

Pentru 2027, perspectiva privind dobânzile este mai favorabilă.

„Spunea și guvernatorul la conferința de presă de ieri, putem să începem această discuție, iar anul viitor are toate șansele, nu numai șansele, așa cum se arată acum, va fi un an cu dobânzi mai mici”, a declarat Dan Suciu.