Universitatea Craiova s-a calificat în play-off-ul Europa League. Oltenii au învins KuPS Kuopio pe Ion Oblemenco

Universitatea Craiova s-a calificat în play-off-ul Europa League. Oltenii au învins KuPS Kuopio pe Ion Oblemencosursa: Facebook

Universitatea Craiova își continuă parcursul european și reușește să obțină calificarea în play-off-ul Europa League. Echipa din Bănie s-a impus în fața nordicilor de la KuPS Kuopio cu scorul de 2-1 (1-1), la capătul unei partide disputate joi seara pe Stadionul Ion Oblemenco, în manșa secundă a turului al treilea preliminar.

După remiza din prima manșă, scor 1-1, campioana României a muncit din plin pentru această victorie. Prin succesul obținut în fața propriilor suporteri, oltenii și-au asigurat prezența în faza principală a unei competiții europene, urmând să joace fie în Europa League, fie în Conference League.

Universitatea Craiova s-a calificat în play-off-ul Europa League

Partida de la Craiova a debutat sub semne nefaste pentru gazde, fiind practic începută de la scorul de 1-0 pentru campioana Finlandei. Argentinianul Valentin Gasc a deschis scorul încă din minutul 4, reușind un șut spectaculos de la 20 de metri, direct sub bara transversală.

Jucătorii antrenați de Filipe Coelho au preluat rapid controlul jocului și au pus presiune la poarta adversă. Mekvabișvili a fost primul care l-a testat pe Kreidl în minutul 9 cu un șut de la 22 de metri, urmat de încercarea lui Cicâldău din minutul 10, deviată puțin pe lângă poartă. Baiaram a trimis și el alături din careu în minutul 22, în timp ce Cicâldău, în minutul 33, a fost din nou imprecis de la distantă.

Screciu a ratat o altă ocazie în minutul 39, trimitând cu capul pe lângă în urma unui corner, iar Mekvabișvili a expediat un șut bun de la 25 de metri, puțin peste poartă.

sursa: Facebook

Insistența craiovenilor a dat roade în minutul 42, când la o centrare expediată de Bancu, fundașul Adams a comis henț în propriul careu. Steven Nsimba a executat cu siguranță penalty-ul acordat în minutul 43 și a restabilit egalitatea. Până la fluierul de final al primei părți, Carlos Mora a mai avut o oportunitate, însă șutul său de la 20 de metri a ocolit ținta.

Execuție decisivă și calificare obținută

Repriza secundă a început cu o ocazie mare pentru Universitatea. În minutul 47, la o centrare a lui Matei, Cicâldău a reluat cu capul de la 9 metri, dar portarul Kreidl a reușit să respingă. Tensiunea din teren a crescut în minutul 55, când Moreno i-a spart nasul lui Screciu cu o lovitură de cot, însă arbitrul nu i-a acordat al doilea cartonaș galben.

Golul victoriei și al calificării a venit în minutul 62. Costaricanul Carlos Mora a marcat printr-un șut superb de la 30 de metri, trimis direct la colț.

Gazdele au căutat să închidă meciul, însă șutul pe jos trimis de Baiaram în minutul 78 a fost reținut de Kreidl. De cealaltă parte, KuPS a amenințat poarta oltenilor o singură dată cu adevărat clar, în minutul 85, când șutul lui Jyry, fost jucător la Petrolul Ploiești, a fost respins de Laurențiu Popescu. În prelungiri, Etim putea mări avantajul în minutul 90+5, dar a șutat slab din interiorul careului.

Meciul de pe Stadionul Ion Oblemenco a fost precedat de un moment de reculegere ținut în memoria fostului internațional Dumitru Marcu.

Ararat-Armenia, adversarul din play-off

În faza următoare, Universitatea Craiova va înfrunta formația Ararat-Armenia în play-off-ul Europa League. Echipa armeană a fost eliminată din Champions League de NK Celje, după 2-1 și 0-2. Prima manșă se va disputa în Bănie pe 20 august, iar meciul decisiv va avea loc în Armenia pe 27 august.

Caseta tehnică a meciului

Universitatea Craiova - KuPS Kuopio 2-1 (1-1) Au marcat: Steven Nsimba (43 - penalty), Carlos Mora (62) / Valentin Gasc (4) Craiova, Stadion Ion Oblemenco: 22.132 spectatori Europa League - turul III preliminar (manșa a doua). În prima manșă: 1-1.

Echipele de start:

Universitatea Craiova: 21. Laurențiu Popescu - 3. Oleksandr Romanciuk, 28. Adrian Rus, 6. Vladimir Screciu - 17. Carlos Mora, 5. Anzor Mekvabișvili (23. Samuel Teles, 90+1), 20. Alexandru Cicâldău (8. Tudor Băluță, 80), 11. Nicușor Bancu (căpitan) - 30. David Matei (12. Monday Etim, 61), 7. Steven Nsimba (9. Assad Al Hamlawi, 61), 10. Ștefan Baiaram (19. Heriberto Tavares, 80). Antrenor: Filipe Coelho. Rezerve neutilizate: 1. Alexandru Maxim, 90. Răzvan Sava - 4. Alexandru Crețu, 18. Mihnea Rădulescu, 24. Nikola Stevanovic, 29. Luca Băsceanu.

KuPS: 1. Johannes Kreidl - 29. Akseli Puukko (6. Saku Savolainen, 79), 28. Brahima Magassa, 4. Kasim Adams Nuhu, 33. Taneli Hamalainen (25. Clinton Antwi, 46) - 10. Valentin Gasc (21. Joslyn Luyeye-Lutumba, 67), 22. Saikou Touray - 16. Tommi Jyry, 8. Petteri Pennanen (căpitan), 24. Bob Nii Armah - 11. Jaime Moreno (20. Piotr Parzyszek, 67). Antrenor: Miika Nuutinen. Rezerve neutilizate: 12. Hemmo Riihimaki, 37. Kasperi Silen - 3. Saku Heiskanen, 9. Gustav Engvall, 13. Niilo Kujasalo, 17. Arttu Heinonen, 23. Arttu Lotjonen, 30. Ricardo Araujo.

Officialii partidei:

Arbitru: Nenad Minakovic; arbitri asistenți: Nikola Borovic, Bosko Bozovic; al patrulea oficial: Milan Mitic (toți din Serbia). Arbitru video: Momcilo Markovic; arbitru asistent video: Jelena Cvetkovic (ambii din Serbia). Observator UEFA pentru arbitri: Costas Kapitanis (Cipru); Delegat UEFA: Jan Korinek (Cehia). Cartonașe galbene: Hamalainen (31), Moreno (48), Matei (52), Adams (65), Bancu (72).