Ilie Bolojan: E simplu să demisionezi, să dezertezi, dar e mai greu să faci ceea ce trebuie
- Nicolae Comănescu
- 22 noiembrie 2025, 18:49
Sursa foto: Captură de ecran FacebookIlie Bolojan, premierul României, a vorbit azi despre scenariul demisiei și a afirmat că ar fi o variantă comodă. În condițiile în care mult mai greu îi e să aleagă să continue în funcția de șef al Executivului. Prim-ministrul a avut o întâlnire în județul Maramureș cu tinerii liberali.
Ilie Bolojan, despre varianta renunțării sau cea a continuării
„Toţi cei care avem o funcţie în PNL, mai mică sau mai mare, atunci când copiii noştri încep să înţeleagă despre ce e vorba, cred că trebuie să-i aducem aici ca să înţeleagă de ce sunt într-un fel şi nu suntem altfel şi să continuăm lucrurile pe care le facem. (...) În felul acesta înţelegem că noi avem o responsabilitate suplimentară, inclusiv politică. Programul pe care l-a propus colegul nostru Dan Motreanu, 'Modernizare cu rădăcini', înseamnă că asta este responsabilitatea noastră suplimentară faţă de cei care au făcut ceva, dar şi faţă de generaţiile următoare şi suntem aici cu o parte din colegii noştri tineri”, a spus șeful Executivului.

Ședință de Guvern. Sursă foto: gov.ro
„E simplu să demisionezi, să dezertezi, e foarte simplu”
„Venind pe drum încoace, vorbeam cu colegul meu, cu domnul Boc ce mică responsabilitate avem noi astăzi faţă de ce au făcut aceşti oameni faţă cea ce au suportat. Şi uneori nu ne place dacă suntem înjuraţi, dacă trebuie să luăm decizii rele, dar, gândindu-ne la ce au făcut alţii, ne dăm seama că trebuie să facem şi noi ceea ce ni se cere pentru ţara noastră. Şi asta este şi o responsabilitate politică pe care o avem.
E simplu să demisionezi, să dezertezi, e foarte simplu, dar e mult mai greu să stai să faci ceea ce trebuie”, a mai precizat Bolojan, care a făcut, azi, și vizită la Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei.
„Asta e şi formă de respect pentru tinerii noştri”
Premierul a recunoscut că sunt vremuri foarte complicate în această perioadă. „E foarte simplu, dar e mult mai greu să stai şi să faci ceea ce trebuie. Şi astăzi nu sunt nişte vremuri uşoare, dar, cât timp sunt preşedintele partidului şi cât timp avem o responsabilitate şi un mandat, sunt decis să fac ceea ce ţine de mine pentru ţara noastră. Asta e şi formă de respect pentru tinerii noştri.”
Recomandările noastre
2 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.


Deunazi, premierul nomenclaturist PNL Ilie Bolojan a bagat capu-n poza pentru a ne arata cum se poate pupa si singur in dos. Toate cifrele cu care si-a laudat guvernarea sunt false si contrazise chiar de catre INS. Asa zisele ”succesuri” ale masurilor lui schizo-popieristice au constat EXCLUSIV in supraimpozitarea si marirea birurilor platite de populime, dublate de o crestere a inflatiei cu 73,7% (de la 5,7% la 9,9%), si la o prabusire a consumului populatiei cu 7,2%. Practic asistam la o curba de sacrificiu impusa celor mai defavorizate categorii de populatie, pe care o infometeaza pentru a putea asigura pe mai departe pensii si salarii nesimtite ”specialilor”, majoritatea lor fiind sinecuristi ai celor 4 mafii de la guvernare(PNL+PS+USR+UDMR).
*******************************************************************
Imi aduc aminte de tembelismul altui premier, tot liberal ”reformator” (cum altfel?), Tariceanu, care si el, la fel ca Bolojan, asigura populatia ca treburile merg brici, in timp ce economia se prabusea iar tara intra in cea mai grava criza postecembrista!
Bolojan taie, si atat. Mai mult nu stie. Nu are un plan de redresare. Spera ca taind mai departe va obtine altceva decat pana acum. Pana acum a esuat. Nu sunt rezultate pozitive. Cheltuielie s-au redus, dar si veniturile. Economia a incetinit. Sa speram ca la finele anului vom avea totusi o crestere de 0,6%. La inceputul anului, prognoza era de 1,4%.