Harta salariilor din România. Orașele în care angajații se bucură de un trai decent
- Mădălina Sfrijan
- 23 septembrie 2025, 20:06
Sursa foto: pixabay. comPiața muncii din România este caracterizată de o fragmentare puternică în acest an, cu salarii care variază de la câteva mii de lei în județele mai puțin dezvoltate, până la sume impresionante în sectorul IT și financiar, arată o analiză a companiei de recrutare Prohuman APT. În județe precum Vaslui, Vâlcea sau Vrancea, angajații câștigă în medie în jur de 4.000 de lei net pe lună, semn că oportunitățile și veniturile rămân mai mici în regiunile mai puțin dezvoltate.
Salarii mai mari în Capitală
În schimb, în orașe precum București și Cluj, salariile medii depășesc 6.000 de lei, iar pentru pozițiile de top din IT sau finanțe, veniturile pot ajunge chiar la 35.000 de lei pe lună. Transporturile și meseriile tehnice continuă să ofere câștiguri peste medie.
Șoferii internaționali de TIR obțin între 9.000 și 15.000 de lei net, electricienii câștigă între 6.000 și 8.000 de lei, iar sudorii și operatorii CNC ajung la 4.500–5.500 de lei. În domeniul white-collar, specialiștii în AI sau machine learning pot primi între 15.000 și 25.000 de lei, iar directorii financiari sau CTO-ii ating salarii de până la 35.000 de lei net.

Bani. Sursa foto: AI
Diferențe mari între regiuni
La început de carieră, un programator junior câștigă între 1.500 și 2.500 de euro net, iar un specialist în customer support cu cunoștințe de limbi nordice poate obține între 6.500 și 9.000 de lei.
Experții atrag atenția că, deși salariile cresc moderat pentru a compensa inflația, diferențele între regiuni și industrii rămân mari, ajungând la 30–40% pentru poziții similare.
Procesul de recrutare, tot mai anevoios
Totodată, recrutarea devine tot mai complicată: ocuparea unui post blue-collar durează acum 4–6 săptămâni, în timp ce în IT și inginerie procesul se poate întinde pe 2–3 luni.
Ionela Borșan, Recruitment Manager, spune că schimbarea vine și dinspre noile generații. Potrivit acesteia, tinerii refuză programele rigide și schimburile de ture, cerând predictibilitate, autonomie și oportunități reale de creștere.
„Angajatorii care nu ajustează politicile interne: program, selecție, beneficii, pierd rapid accesul la candidații potriviți. Transporturile și tehnologia trag în sus grilele salariale, în timp ce sănătatea și construcțiile rămân sub presiunea deficitului de personal. Diferențele dintre București și Cluj, pe de o parte, și județele cu salarii minime, pe de altă parte, confirmă un ritm de dezvoltare neuniform”, explică ea.
Pe de altă parte, spune specialistul în resurse umane, companiile care atrag și păstrează cei mai bine pregătiți angajați sunt cele care oferă salarii competitive, flexibilitate, procese de recrutare rapide și un mediu de lucru stabil.