Sursa foto: Arhiva EVZ
Din cuprinsul articolului
Două ştiri au trecut aproape neobservate, deşi de dimineaţă până seara toate canalele de comunicare sunt pline cu evenimentele tragice din Golful Persic. Uităm că în afară de frontul fierbinte, pe care îl vedem şi care este groaznic, există şi un front nevăzut. Pe care bătălia este cel puţin la fel de aprigă, daca nu cumva mai cruntă. Şi care poate aduce victorii uriaşe sau înfrângeri catastrofale.
A fost limpede pentru toată lumea încă de la începutul conflictului, că doar bombardamentele, fie ele făcute cu cele mai sofisticate arme, nu vor schimba niciodată regimul din Iran. Pentru că altfel, fără schimbarea regimului, tot acest carnagiu şi toate aceste nenorociri care s-au abătut asupra zonei nu ar avea niciun sens.
Programul de fabricare a unei arme nucleare tot va fi reluat
Pentru că degeaba sunt eliminaţi, cu „lovituri chirurgicale” lideri, fie clerici, fie comandanţi. Pentru că locul lor va fi mereu luat de alţii. Iar distrugerea capabilităţilor nucleare ale Iranului, teama că ar putea fabrica o armă nucleară, nu mai au nicio noimă. Chiar dacă admitem că bombardamentele vor rade tot ce înseamnă producţie în domeniul nuclear din Iran, rămânerea la putere a acestui regim înseamnă că într-o zi, programul de fabricare a unei arme nucleare tot va fi reluat.
Aşadar, avem această realitate. Pentru a împiedica Iranul ca mai devreme sau mai târziu să fabrice o armă nucleară, trebuie înlăturat regimul ayatollahilor. Aceasta nu se poate realiza, aşa cum s-a văzut până acum, doar prin bombardamente. O invazie terestră este exclusă.
Lecţia Afganistanului a fost bine învăţată atât de ruşi, cât şi de americani.
Atunci? Atunci rămâne frontul din umbră. Singurul care poate asigura o victorie adevărată, pentru că altfel, va fi doar o amânare.
Să revenim la cele două ştiri de care pomeneam la început.
Saleh Mohammadi, în vârstă de 19 ani, un sportiv de mare performanţă cunoscut în lume, o stea în ascensiune, a fost torturat, condamnat la moarte şi spânzurat, acuzat fiind de „război împotriva lui Dumnezeu”. Parcă am fi în Evul Mediu întunecat. De fapt, Saleh participase la manifestaţiile împotriva regimului din luna ianuarie, manifestaţii reprimate cu o brutalitate de nedescris. De altfel, statistici neoficiale spun că în urma represiunii, dar şi a condamnărilor la moarte care au urmat pentru cei care au participat la mişcările de stradă, au făcut mult mai mulţi morţi decât în războiul care este în plină desfăşurare. Se vehiculează, neoficial, cifra de 50.000 de morţi.
Alături de Saleh, au mai fost spânzuraţi alţi doi tineri, tot în vârstă de 19 ani.
Regimul actual se teme de o nouă revoltă
Cea de-a doua ştire a trecut şi mai neobservată. De câteva nopţi, forţele de represiune caută din casă în casă aparate starlink. În Iran, internetul este oprit şi singura modalitate de a comunica în afara graniţelor o constituie aceste aparate.
Ce indică aceste două evenimente? Faptul că regimul actual se teme de o nouă revoltă. Mai mult, eu cred că există date că ea este foarte aproape să se producă. De aceea a fost executat Saleh. Un model al tinerei generaţii. Demonstrativ! Pentru a înspăimânta. De aceea se încearcă tăierea oricărei legături cu exteriorul. Noi, românii, cunoaştem această realitate. Timişoara, după 20 decembrie 1989, fusese izolată de restul ţării.
Şi mai este un element. Pete Hegseth, Secretar de Război al Statelor Unite ale Americii şi veteran din Afganistan, a exclus o intervenţie terestră. Şi totuşi, către Golf se îndreaptă puşcaşi marini şi nave capabile să asigure debarcarea acestor trupe. Cum se împacă, cele două? Declaraţiile Secretarului de Război şi mişcările de trupe?
Părerea mea este că puşcaşii marini nu sunt deplasaţi acolo pentru a elibera Strâmtoarea Hormuz. Pentru că nici nu prea au cum. Ci pentru cu totul altceva. În zonă este baza trupelor Basij, cele pe care le-am văzut cu toţii în ianuarie mergând pe motociclete şi decimând manifestanţii. Neutralizarea acestui comandament ar însemna şi o slăbire considerabilă a capacităţii de represiune a populaţiei revoltate.
Punând aceste elemente cap la cap, îndrăznesc să trag concluzia că în Iran este pregătită de către luptătorii din umbră, de pe frontul nevăzut, o revoltă care ar duce cu adevărat la schimbarea regimului.
Deocamdată, nu există un lider puternic.
Urmaşul şahului nu are popularitate în interiorul ţării şi nici sprijinul americanilor.
Îndrăznesc să mai fac o afirmaţie. Revolta, dacă se va produce, nu va începe în Teheran. Din două motive. În capitala Iranului se află un număr mare de forţe de represiune, care şi sunt dispuse în punctele cheie ale oraşului. În plus, fiind stare de război, este posibil ca revolta să fie sprijinită nu doar de agenţii de la sol, ci şi din aer, de lovituri asupra Basij, pentru a-i împiedica să intervină. Ori, în Teheran, o astfel de acţiune riscă să provoace şi „pagube colaterale” în rândul manifestanţilor.
Şi mai cred că semnalul pentru începerea revoltei va fi dat atunci când bombardamentele asupra Iranului vor înceta sub un pretext oarecare. Pentru că sub bombe, nimeni nu va ieşi pe stradă să protesteze.
