Kim Ju Ae ar putea deveni prima femeie lider al Coreei de Nord
- Raluca Dan
- 13 septembrie 2025, 14:12
Kim Jong-un și Kim Ju Ae. Sursa foto. Captură video YoutubeKim Jong-un își pregătește fiica, Ju Ae, drept posibilă moștenitoare la conducerea Coreei de Nord, au anunțat serviciile de informații sud-coreene, citate de Reuters.
Kim Ju Ae, „moștenitoarea recunoscută” a Coreei de Nord
Agenția Reuters notează că Kim Ju Ae este deja considerată „moștenitoarea recunoscută”, iar aparițiile sale publice sunt parte dintr-o strategie menită să consolideze succesiunea.
Kim Ju Ae a apărut pentru prima dată în 2022, la o lansare de rachete, iar de atunci presa de stat nord-coreeană o numește „copilul mult iubit” și „copilul stimat”. Vizita sa la Beijing reprezintă un pas important în consolidarea imaginii sale publice ca viitoare lideră a Coreei de Nord.
Zvonurile din presa internațională
Experții spun că adolescenta este privită de mulți ani ca posibilă succesoare, iar unele speculații susțin că ar avea un frate mai mare, crescut în secret, dar deja înlăturat din structurile de putere.
Autoritățile de la Seul au precizat însă că aceste zvonuri nu sunt credibile, întrucât informațiile ar fi fost confirmate prin rețelele internaționale de informații.
„În special în cazul studiilor peste hotare, agenţia (n.r. de informaţii) a precizat că, indiferent cât de mult se încearcă ascunderea unui astfel de fapt, acesta iese inevitabil la iveală”, a spus deputatul Lee Seong-kweun.

Kim Jong-un și Kim Ju Ae. Sursa foto. Captură video X
Fiica lui Kim Jong-un ar putea fi prima femeie care va conduce Coreea de Nord
Dacă va prelua conducerea după tatăl său, Kim Ju Ae ar fi prima femeie care va conduce Coreea de Nord de la înființarea statului, în 1948. Analistul sud-coreean Lee Seong-kweun a spus că participarea fiicei lui Kim Jong-un la evenimente majore este un element esențial al narațiunii succesiunii.
Înainte de evenimentul din 2022, fosta vedetă NBA Dennis Rodman a fost singura persoană care a dezvăluit că liderul nord-coreean are o fiică. În timpul unei vizite la Phenian, în 2013, Kim Jong-un i-a prezentat lui Rodman soția și copilul, spunând: „Aceasta este fiica mea”.
De atunci, Ju Ae a trecut treptat din umbră în prim-planul atenției internaționale și este acum privită ca viitoarea conducătoare a unuia dintre cele mai izolate state din lume, notează Reuters.