București, decembrie 1989, soldat luptând. sursa: Fortepan/Album040
Din cuprinsul articolului
Rechizitoriul Dosarului Revoluției, finalizat la data de 5 aprilie 2019 de către Secția Parchetelor Militare, reprezintă un document istoric și juridic fundamental care deconstruiește mitul „teroriștilor” din decembrie 1989.
Analiza probelor relevă că acest fenomen nu a fost o realitate militară, ci o diversiune criminală orchestrată pentru a facilita preluarea puterii de către o nouă structură politică, Consiliul Frontului Salvării Naționale (CFSN), și pentru a proteja liderii militari de consecințele represiunii anterioare zilei de 22 decembrie. Toate afirmațiile au fost corelate cu dovezile și mărturiile prezentate în Rechizitoriul Dosarului Revoluției (Dosar nr. 11/P/2014)
Vom analiza dimensiunile esențiale ale acestui fenomen, așa cum rezultă din actele de urmărire penală.
Dimensiunea strategic-politică. Legitimarea prin Haos
După fuga cuplului Ceaușescu în după-amiaza zilei de 22 decembrie, noul grup de putere format în jurul lui Ion Iliescu, Nicolae Militaru, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu și Silviu Brucan s-a confruntat cu o lipsă de legitimitate politică. Pentru a justifica instaurarea CFSN și necesitatea unei noi ordini, a fost creată imaginea unui inamic „terorist” extrem de periculos, prezentat ca fiind fidel fostului dictator.
În acest context este relevantă declarația publică a lui Ion Iliescu din ziua de 22 decembrie, în care vorbește despre “teroriști”. Într-un mod coerent, remarcat de procurorii militari, care îl acuză că a urmărit instalarea psihozei. De fapt, continua discursul lui Nicolae Ceaușescu din 20 decembrie 1989, care a folosit ideea atacurilor de tip terorist împotriva României. Deci nici măcar nu era original. Și așa a început totul...
S-au căutat, dar nu s-au găsit...
Numai că, așa cum sintetizează documentul, nu a fost descoperit nici măcar un “terorist”. Pe fondul psihozei teroriste generalizate din timpul Revoluției, un număr total de 1.425 de persoane au fost reținute sub suspiciunea de activități „securist-teroriste”. Această cifră include 820 de militari (dintre care 547 cadre ale DSS și 253 ale MI) și 580 de civili, fiind vizați inclusiv 25 de cetățeni străini. Cele mai multe rețineri au fost raportate în București, cu 824 de persoane, însă fenomenul a fost prezent și în alte orașe mari precum Sibiu, Timișoara, Brașov și Cluj-Napoca.
Cercetările ulterioare efectuate de parchetele militare au demonstrat că nicio persoană din acest grup masiv nu a comis, în realitate, acte de terorism. În consecință, toți cei reținuți au fost eliberați, fiind emise 645 de soluții de neurmărire penală.
Deși patru persoane au fost trimise în judecată, acuzațiile s-au limitat strict la deținerea ilegală de armament, fără a se putea proba vreo acțiune teroristă, fapt ce infirmă ipoteza existenței unor forțe inamice organizate în rândul suspecților identificați.
Orientarea pro-sovietică a noii conduceri
Rechizitoriul evidențiază o orientare pro-sovietică marcată în rândul noii conduceri. Mai ales în rândul militarilor aduși din rezervă. Astfel, generalul Nicolae Militaru, identificat drept agent al serviciului de informații militare sovietic (GRU), a fost numit ministru al Apărării de Ion Iliescu. Generalul Vasile Ionel a preluat șefia Marelui Stat Major, avea legături istorice cu același GRU. Cei doi au reactivat peste 50 de generali și colonei trecuți în rezervă de Nicolae Ceaușescu pentru legături cu serviciile secrete sovietice.
Decretul de rechemare în activitate a lui Nicolae Militaru. sursa: presa
Generalul Vasile Lupu, fost locţiitor al şefului UM 0110 (Protecţie Contrainformativă cu privire la ţările socialiste), a fost foarte clar: „Cel mai activ serviciu pe teritoriul României ce aparţinea fostei URSS era GRU. (…) După 22 decembrie 1989 primul care a preluat conducerea unităţilor DSS a fost generalul Logofătu. Din datele pe care le ştiam, gl. Logofătu s-a aflat în atenţia Serviciului de Contrainformații Militare, în legătură cu o anumită apropiere de GRU.(…)
Am fost surprinşi şi de numirea generalului Militaru ca ministru al Apărării. Ştiam că trecerea sa în rezervă, cu câţiva ani în urmă, se datorase şi faptului că, inclusiv serviciul nostru demonstrase un anumit ataşament al acestuia faţă de GRU. Atât el cât şi generalul Kostyal au format obiectul acţiunii „Corbii”, materializat într-un documentar complex. Generalul Militaru a numit la scurt timp ca şef al Statului Major General pe generalul Vasile Ionel.”
Ca o dovadă că nimic nu era întâmplător, s-a ajuns la solicitarea ajutorului militar din partea URSS. Ion Iliescu și Nicolae Militaru au solicitat oficial intervenția trupelor sovietice pentru a ajuta la „combaterea teroriștilor”. Intervenția a fost evitată datorită refuzului categoric al generalului Ștefan Gușă de a permite intrarea trupelor străine, fapt ce a dus ulterior la marginalizarea și retrogradarea sa rapidă de către noua putere.
Dimensiunea tehnic-diversionistă. Simulatoarele de foc și țintele false
Pentru a convinge populația și armata de existența unui război total, s-a apelat la tehnici sofisticate de dezinformare și război electronic, modelate după doctrina militară sovietică de „dezinformare și surpriză”. Începând cu 22 decembrie, ora 18:30, s-a declanșat o operațiune complexă de inducere în eroare prin mijloace tehnice.
Ecranele radarelor din cadrul Comandamentului Apărării Antiaeriene a Teritoriului (CAAT) au fost inundate cu sute de „ținte inamice” care simulau atacuri aeriene masive. S-au utilizat simulatoare de foc și sunet care imitau rafale de mitralieră și explozii, provocând riposta armată a unităților române care, neavând un inamic real, au început să tragă unele în altele. S-a raportat prezența unor persoane care foloseau jocuri de lumini sau dispozitive electronice pentru a simula focuri de armă din ferestrele clădirilor civile.
Cine le putea instala?
Procurorii militari nu dau un răspuns clar, dar aduc în discuție un document senzațional.
Citez: “Astfel ,cu privire la acţiunile desfăşurate la Timişoara de către militarii Batalionului 0404 Buzău a fost obţinută o notă prin care se arată că „Batalionul de cercetare înaintată din garnizoana Buzău a acționat la Timişoara ( .... )
Militarii, îmbrăcaţi în civil, au plasat pe clădirile din jurul fostului CJ de Partid, simulatoare de foc îndreptate spre mulţimea de demonstranţi. La momentul fixat, ele au fost puse în funcţiune, creând derută, oamenii părăsind incinta şi astfel, prin breşa realizată, a fost scos grupul de persoane ( primul ministru Constantin Dăscălescu ş.a.) care a reuşit să părăsească sediul.”
Se constată că nota nu e semnată sau datată. (vol. X - Documente, pag.205-207).
Pare destul clar, nu-i așa?
Rolul TVR și al Radioului în inducerea psihozei
Televiziunea și Radioul au fost transformate în instrumente de „bombardament informațional”. Crainici, precum Teodor Brateș și ofițeri, precum amiralul Emil (Cico) Dumitrescu au transmis informații neverificate despre otrăvirea rezervoarelor de apă sau atacuri iminente ale „mercenarilor străini”. S-au transmis ordine militare directe în direct, chemând populația civilă să apere obiective „atacate”, ceea ce a dus la numeroase victime civile prinse în schimburile de focuri haotice.
Ion Iliescu cu Teodor Brateș, la TVR, decembrie 1989. sursa: captura video
Consecința directă a acestor diversiuni a fost pierderea masivă de vieți omenești prin „foc fratricid” (unități militare române care s-au atacat reciproc). Rechizitoriul reține că din totalul de 1.142 de decedați, marea majoritate (862 de persoane) au fost ucise după 22 decembrie, în perioada de maximă activitate a „teroriștilor” invizibili.
Teroriștii o construcție abstractă
Rechizitoriul concluzionează că „teroriștii” din decembrie 1989 au fost o construcție abstractă, un inamic creat prin tehnici de manipulare informațională și tehnică militară. Scopul acestei strategii a fost asigurarea unei succesiuni la putere a grupului Iliescu, prin transformarea unei revolte populare într-un teatru de operațiuni marcat de crime împotriva propriei populații.
Această operațiune a permis noii puteri să apară drept „salvatoare a națiunii” și a asigurat imunitatea multor cadre militare care purtau povara represiunii de până în 22 decembrie.
Prețul acestei legitimări a fost însă unul imens: peste 800 de vieți pierdute într-un „război” fictiv, purtat de români împotriva românilor.
