A murit chestorul princpal de poliție Costică Voicu
- Iuliu Vlădescu
- 2 iunie 2026, 12:48
Chestorul principal de poliție Costică Voicu, fost șef al Inspectoratului General al Poliției din România (IGPR) și fost profesor la Academia de Poliție, a murit marți la spital, după o lungă suferință, la vârsta de 74 de ani.
Chestorul Costică Voicu, unul dintre primii șefi ai IGPR
Chestorul principal de poliție Costică Voicu, s-a născut la Grindu, în județul Ialomița, pe 5 noiembrie 1951.
El a fost chestor de poliție și, anterior, general de divizie (cu 2 stele), după înaintarea în grad din 22 noiembrie 1996. Generalul de divizie Costică Voicu a fost eliberat din funcția de inspector general al Inspectoratului General al Poliției la 3 martie 1997 și pus la dispoziția Ministerului de Interne.
Rector al Academiei de Poliție
Ulterior, prof. univ. dr. și chestor principal de poliție Costică Voicu a fost rectorul Academiei de Poliție „A.I. Cuza” în perioada 2000-2008.
A fost și absolvent al Facultății de Drept a Universității din București.
A fost și profesor al Academiei de Poliție din București și la Universitatea Spiru Haret.
Din 2009 a fost și avocat definitiv, membru al Baroului București.
Costică Voicu, implicat în ancheta reflectată în filmul Secretul lui Bachus
De-a lungul carierei sale, Costică Voicu a fost implicat în anchete economice importante din perioada comunistă și postcomunistă. În relatări ulterioare, el a povestit inclusiv despre participarea la investigarea celebrului caz al lui Ion Ștefănescu, personajul care a inspirat filmul Secretul lui Bachus.
A fost și autorul a mai multe cărți, unele fiind lucrări de specialitate din domeniul anchetelor economice, altele relatări biografice, precum volumul „Tălmăciri din mine. Poliția română și șocul prezentului”.