Femei atacate din senin pe stradă. Un fenomen violent, popular pe TikTok. Video

Femei atacate din senin pe stradă. Un fenomen violent, popular pe TikTok. Video Femei atacate. Sursa foto: Pixabay

Femei atacate din senin pe stradă. Tot mai des se aude despre astfel de cazuri relatate pe TikTok. Tinerele povestesc că au fost lovite cu pumnul de diverși bărbați care aparent sunt pașnici.

Femei atacate din senin pe străzile din New York

O serie de videoclipuri postate de mai multe femei utilizatoare de TikTok au devenit virale. Acestea spun că au fost lovite pe străzile orașului New York.

Halley Kate Mcgookin, o persoană influentă pe rețelele de socializare, cu peste 1 milion de urmăritori, a povestit că în timp ce se plimba prin Manhattan, un bărbat cu un câine s-a apropiat de ea și a lovit-o în față ... fără niciun avertisment.

„Băieți, literalmente mă plimbam și un bărbat a venit și m-a lovit în față”, a spus Mcgookin după incident și care a fost văzut de peste 46 de milioane de ori. „Doamne, mă doare atât de tare, încât nici măcar nu pot vorbi. La propriu, am căzut la pământ, iar acum s-a format acest ou de gâscă uriaș”, a mai povestit Kate.

Ne puteți urmări și pe Google News
@halleykate♬ original sound - halley

Oficiali ai poliției au declarat că au făcut o arestare într-un atac care se potrivește cu detaliile din cazul lui Halley Kate Mcgookin.

Alte femei au spus pe TikTok că au trăit aceleași experiențe

Mikayla Toninato, o studentă în vârstă de 27 de ani de la Parsons School of Design, afirmă că a fost agresată pe 13th Street și Fifth Avenue. Karina Dunford, un fotomodel în vârstă de 24 de ani, a declarat, de asemenea, că a fost atacată în același mod.

@mikaylatoninatoTheres rly a first time for everything i guess 🫠♬ original sound - mikayla

Toninato a declarat că se îndrepta spre casă luni, în jurul orei 14.00, când un bărbat s-a apropiat de ea și a lovit-o în față.

„Nu l-am văzut venind pentru că mă uitam în jos, dar era un trotuar destul de gol și nu era nimeni în jurul meu”, a spus ea. „Apoi m-a lovit cu pumnul și am țipat. Nici nu-mi venea să cred ce s-a întâmplat și m-am întors, iar bărbatul se holba la mine în timp ce se îndepărta”.

Ce spune poliția despre aceste femei atacate pe stradă

Departamentul de poliție a refuzat să răspundă direct la întrebările dacă incidentele fac parte dintr-o tendință mai largă. Apoi au amintit de o declarație anterioară:

„Poliția din New York este la curent cu un videoclip viral care circulă pe rețelele de socializare și care înfățișează o femeie care a fost agresată la întâmplare într-un atac neprovocat. Individul a fost arestat și acuzat”, scrie yahoo.com.