Exclusiv. Realitatea de pe șantier bate statisticile oficiale. De ce domeniul construcțiilor înregistrează cele mai multe accidente de muncă din România

Exclusiv. Realitatea de pe șantier bate statisticile oficiale. De ce domeniul construcțiilor înregistrează cele mai multe accidente de muncă din RomâniaDatele Eurostat ne situează pe locul 11 în clasamentul statelor membre după numărul accidentelor de muncă. (sursă foto: Romnets)

Statisticile oficiale ne plasează pe un loc aparent bun în Uniunea Europeană în ceea ce privește accidentele de muncă. Realitatea de pe șantierele românești ascunde însă probleme profunde în domeniul siguranței colective. Sectorul construcțiilor rămâne cel mai expus riscurilor de accidente, din cauza legislației incomplete și a unei rezistențe cronice la schimbare.

„În România, numărul accidentelor de muncă înregistrate oficial are o creștere constantă, iar cele mai multe au loc în domeniul construcțiilor. Motivele sunt numeroase, de la vidul legislativ din domeniul siguranței, până la soluțiile de compromis adoptate de companii și mentalitatea constructorilor români, care adoptă greu noul”, explică Ionuț Costea, fondatorul companiei Romnets, specializată în producția de sisteme profesionale de protecție.

Ionuț Costea, fondatorul companiei Romnets, specializată în producția de sisteme profesionale de protecție (sursă foto: arhivă personală)

Ionuț Costea, fondatorul companiei Romnets, specializată în producția de sisteme profesionale de protecție (sursă foto: arhivă personală)

Numărul accidentelor de muncă

De exemplu, în 2023, numărul accidentelor de muncă a ajuns la 4.862, cu 7,7% mai multe decât în anul anterior, conform datelor Ministerului Muncii. În 2024, a urmat o nouă majorare, cu aproape 10%, la 5.347 de cazuri. Evoluția pare să se fi menținut și anul trecut, căci în primul semestru din 2025 s-au înregistrat 2.472 de cazuri, față de 2.311 în anul precedent, ceea ce înseamnă un plus de aproximativ 7%.

Potrivit unui raport al Institutului Național de Statistică, care a centralizat situația din ultimii 16 ani (fără 2025), în România s-au înregistrat aproape 70.000 de accidente. Iar cele mai multe au avut loc în domeniul construcțiilor, urmat la mare distanță de comerțul cu amănuntul, transporturi și serviciile administrative și de suport. O situație care se regăsește și la nivel european, dar la altă scală.

Situația din teren diferă de statistica oficială

Datele Eurostat ne situează pe locul 11 în clasamentul statelor membre după numărul accidentelor de muncă. O poziție „onorabilă”, dar statistica este realizată pe baza datelor oficiale și nu reflectă cu exactitate realitatea din teren. Mai ales în sectorul construcțiilor, unde se practică în mod frecvent subcontractarea succesivă a lucrărilor mari către firme mici, care, în mare parte din cazuri, nu au resursele necesare pentru a achiziționa sisteme eficiente de protecție.

Un alt fenomen ce afectează din plin acest domeniu de activitate și care contribuie la gradul de incidență crescut al accidentelor este cel al muncii la negru. Fenomenul a căpătat amploare odată cu eliminarea facilităților fiscale, care a afectat atât salariile angajaților, cât și costurile firmelor. Iar companiile care angajează muncitori „la negru” nu raportează accidentele de muncă, un alt motiv pentru care stăm bine în statisticile europene.

Sectorul construcțiilor rămâne cel mai expus riscurilor de accidente, din cauza legislației incomplete și a unei rezistențe cronice la schimbare. (sursă foto: Romnets)

Sectorul construcțiilor rămâne cel mai expus riscurilor de accidente, din cauza legislației incomplete și a unei rezistențe cronice la schimbare. (sursă foto: Romnets)

Responsabilitatea pasată și „taxa de risc”

Alt element care favorizează apariția frecventă a accidentelor de muncă în sectorul construcțiilor din România este faptul că mulți angajatori pasează responsabilitatea siguranței direct muncitorului. „Spre deosebire de Directiva europeană 89/391/CEE, care stabilește că măsurile de protecție colectivă – cum sunt, de exemplu, plasele de siguranță sau balustradele – au prioritate în fața echipamentului individual. Dar, la noi, dacă un muncitor este victima unui accident și nu a purtat casca sau hamul, este vina lui. Asta chiar dacă angajatorul ar trebui să folosească, în primul rând, soluții de siguranță colectivă”, precizează Ionuț Costea.

Așa se face că, în destul de multe cazuri, angajatorii din construcții ignoră soluțiile de acest tip și își asumă amenda, în cazul unui control al Inspecției Muncii, ca pe o „taxă de risc”. Cu alte cuvinte, preferă să plătească sancțiunea, decât să investească în siguranța angajaților.

Inspecția Muncii chiar acționează pentru a impune respectarea normelor de siguranță – de exemplu, numai în luna iunie a dat peste 1.000 de sancțiuni contravenționale. Iar unul dintre principalele motive de aplicare a amenzilor a fost neutilizarea pe șantiere a sistemelor de protecție colectivă, cum sunt plasele de prindere sau de siguranță.

Vid legislativ în domeniul siguranței în construcții

„Principalul motiv pentru care se întâmplă acest lucru este că Legea nr. 10/1995 privind siguranța în construcții nu stipulează clar utilizarea plaselor de protecție. Mulți le văd doar ca pe niște măsuri de protecție complementare echipamentelor individuale, dar sunt vitale pentru a preveni căderea muncitorilor, a uneltelor, a materialelor sau a deșeurilor rezultate. Sunt soluții necesare atât pentru a preîntâmpina accidentarea angajaților din șantier, cât și a pietonilor sau mașinilor care trec prin zonele respective”, explică fondatorul companiei.

Potrivit acestuia, accidentele care au loc nu se produc doar din cauza lipsei plaselor de protecție, ci și a faptului că numeroase companii nu știu să aleagă produsul adecvat proiectului și tipului de lucrări pe care le execută. Multe dintre ele nu au nici cunoștințele și experiența necesare pentru a le monta corect, dar nici pentru a le face mentenanța sau a le depozita în condiții corespunzătoare.

„Există excepții, reprezentate de companiile mari, în general multinaționalele, care respectă normativele și bunele practici din alte țări. Dar acestea reprezintă încă o minoritate în comparație cu numărul mare de firme mici care ignoră aproape complet măsurile colective de protecție”, mai precizează Costea.

În aceste condiții, rămâne de văzut câte sancțiuni și câte cazuri mai sunt necesare pentru ca sistemele de protecție colectivă să devină norma, nu excepția. Soluții și modele de bune practică există, dar, pentru a fi adoptate și aplicate, este nevoie nu doar de amenzi. Iar până când nu se vor lua măsurile adecvate, șansele ca numărul accidentelor de muncă în construcții să scadă semnificativ sunt reduse și… tot victimele vor fi găsite vinovate.