Mai multe locuințe construite anul acesta, potrivit INS. Cum sunt prețurile

Mai multe locuințe construite anul acesta, potrivit INS. Cum sunt prețurileBloc. Sursă foto: Pixabay

Numărul de locuințe finalizate în România a continuat să crească, la începutul anului 2026, potrivit celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică (INS).

Numărul de locuințe finalizate, mai mare decât anul trecut

Astfel, în primele trei luni din 2026 au fost date în folosință 11.876 de locuințe, cu 914 mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Datele statistice arată că majoritatea locuințelor finalizate în primul trimestru din anul 2026 au fost construite în mediul urban, care a concentrat 52,6% din totalul unităților livrate în primul trimestru.

Cresc construcțiile private, scad cele finanțate public

Conform INS, repartiţia pe fonduri de finanţare a locuinţelor terminate relevă faptul că, în trimestrul I 2026, faţă de trimestrul I 2025, numărul locuinţelor terminate din fondurile private s-a majorat cu 1135 locuinţe, în timp ce numărul locuinţelor terminate din fondurile publice a scăzut cu 221 locuinţe.

INS mai precizează că distribuţia în profil regional, în trimestrul I 2026 faţă de trimestrul I 2025, evidenţiază o scădere a numărului locuinţelor terminate în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Vest Oltenia (-177 locuinţe), Sud-Est (-119) şi Centru (-5).

Cadastru casă

Sursa foto: Freepik

În acelaşi timp, au fost înregistrate creşteri în regiunile de dezvoltare Vest (+749 locuinţe), Nord-Vest (+271), Nord-Est (+147), Sud-Muntenia (+31) şi Bucureşti-Ilfov (+17).

Piața imobiliară așteaptă criza, dar cu prețuri mai mari la locuințe

Datele din piață, adunate de imobiliare.ro, arată că prețurile locuințelor au continuat să crească inclusiv în primele luni din 2026, media națională depășind pragul de 2.000 de euro pe metru pătrat util.

Cele mai mari valori sunt înregistrate în Cluj-Napoca, Brașov și București, în timp ce dezvoltatorii susțin că reducerea ofertei și costurile mari de construcție împiedică apariția unor ieftiniri semnificative.

Specialiștii din sectorul imobiliar afirmă că piața actuală este mai stabilă decât în perioada colapsului financiar din 2008. Spre deosebire de acea perioadă, dezvoltatorii nu mai dețin stocuri mari de apartamente nevândute și preferă să își etapizeze proiectele cu mai multă prudență.

Potrivit reprezentanților din industrie, raportul dintre cerere și ofertă rămâne relativ echilibrat, chiar dacă interesul cumpărătorilor s-a temperat pe fondul incertitudinilor economice.