DNA intră peste firmele de ride sharing. Cinci persoane, trimise în judecată
- Bianca Ion
- 18 septembrie 2025, 11:59
Ride sharing. Sursă foto: FreepikDNA a trimis în judecată cinci administratori ai unor firme de ride sharing, acuzați de evaziune fiscală, dare de mită și spălare de bani, într-un dosar cu un prejudiciu de peste 67 de milioane de lei. „În perioada generală mai 2022 - ianuarie 2025, inculpaţii ar fi coordonat activitatea unor societăţi comerciale de transport alternativ de persoane, prin care ar fi produs bugetului de stat un prejudiciu total de 67.493.417 lei”, a transmis DNA joi, într-un comunicat de presă.
DNA, trimitere în judecată pentru evaziune și mită
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a cinci inculpaţi: G.N.M., C.A.V., T.A.C., C.C.N. şi C.A. Aceștia erau coordonatori sau administratori de firme de transport alternativ de persoane.
Începând din 2022, inculpaţii nu ar fi înregistrat veniturile impozabile în contabilitatea a 14 societăţi şi ar fi recrutat peste o mie de șoferi care lucrau fără contracte de muncă, fiind plătiți „la negru”. Astfel, toate sumele încasate de la clienţi, din care platforma oprea un comision de 25%, ar fi fost împărţite între inculpaţi şi șoferi, fără plata TVA-ului, a impozitului pe venit sau a contribuţiilor.
Din banii obţinuţi, unul dintre inculpați ar fi cumpărat imobile, ar fi deschis un restaurant și un service auto. Alte două persoane au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăţiei în dosar.
Anterior, instanţa a fost sesizată cu acordurile de recunoaştere ale inculpaţilor T.G.M., angajat al platformei, pentru luare de mită, și C.I.N., angajată a aceleiaşi companii, pentru favorizarea făptuitorului.

DNA, Sursă foto: Facebook
Cum funcționa schema financiară
Ancheta arată că inculpaţii au înfiinţat mai multe firme de transport alternativ, sub controlul lor, care colaborau cu peste 1.000 de şoferi. Aceștia erau atraşi de câştigurile mai mari obţinute prin lipsa contractelor de muncă.
Pentru a colabora, șoferii semnau contracte de comodat prin care cedau maşina lor societăţii coordonate de inculpaţi. Aceasta obţinea autorizaţia de la Autoritatea Rutieră Română şi înscrierea pe platformele de ride sharing.
Ulterior, inculpaţii reţineau între 8% şi 12% comision din încasări, iar restul era virat șoferilor. ”Practic, din activitatea de transport alternativ, toate sumele încasate de la clienţi (...) ar fi fost împărţite între inculpaţi şi şoferi, fără ca bugetul de stat să fi încasat taxele cuvenite”, a arătat DNA.
Inculpaţii G.N.M. şi T.A.C. ar fi retras banii de la bancomat și i-ar fi însușit. Operațiunea continua până când firma intra în atenția organelor fiscale, după care activitatea era mutată pe altă societate.
Mită și pedepse aplicate
În perioada martie 2023 – octombrie 2024, inculpaţii G.N.M. şi C.A.V. ar fi ascuns provenienţa sumelor prin creditări, achiziţii şi vânzări, inclusiv maşini de lux şi alte 45 de autoturisme comerciale.
Pentru a obţine sprijin, inculpaţii aveau nevoie de legături cu angajaţi ai platformei. În schimbul prioritizării cererilor sau deblocării conturilor, G.N.M. şi T.A.C. i-ar fi dat lui T.G.M. suma de 112.000 lei, în mai multe tranșe, plus 7.500 lei.
În iulie 2024, inculpata C.I.N. l-ar fi avertizat pe G.N.M. că DNA a solicitat date despre activitatea sa. Ca urmare, acesta ar fi transferat o parte dintre şoferi către firmele coordonate de T.A.C.
”Facem precizarea că inculpaţii T.G.M. şi C.I.N. (...) şi-au asumat în totalitate faptele comise şi au avut o atitudine sinceră pe parcursul cercetărilor”, menţionează DNA. Tribunalul Bucureşti a decis pentru T.G.M. o pedeapsă de 2 ani închisoare cu amânarea executării, iar pentru C.I.N. o amendă penală de 25.500 lei.
În cauză au fost instituite măsuri asigurătorii asupra bunurilor şi conturilor inculpaţilor. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bucureşti, cu propunerea de menţinere a acestora.