Elevii de nota zece vor primi bani de la Guvern. Daniel David: Am găsit deschidere pentru susținerea tinerilor

Elevii de nota zece vor primi bani de la Guvern. Daniel David: Am găsit deschidere pentru susținerea tinerilorExamen. Sursa foto:dreamstime.com

Guvernul a decis acordarea unor stimulente financiare pentru absolvenții care au obținut rezultate maxime la examenele naționale, o măsură menită să recompenseze performanța școlară, chiar într-un context economic dificil. Elevii care au încheiat clasa a VIII-a cu media 10 la Evaluarea Națională, precum și absolvenții de liceu care au obținut media 10 la examenul de Bacalaureat vor primi sume de bani din partea statului, potrivit unei hotărâri adoptate joi de Executiv. Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, afirmă că decizia reprezintă un semnal important de susținere a excelenței în educație, în ciuda constrângerilor fiscal-bugetare.

Elevii de nota zece vor primi bani de la Guvern

Conform deciziei adoptate în ședința de Guvern, absolvenții clasei a VIII-a care au obținut media 10 la Evaluarea Națională vor primi câte 2.000 de lei, în timp ce absolvenții de liceu cu media 10 la examenul de Bacalaureat vor beneficia de un sprijin financiar de 5.000 de lei. Măsura vizează atât sesiunea iunie 2025, cât și sesiunea specială a examenului de Bacalaureat.

„Astăzi, 18 decembrie 2025, în şedinţa de guvern, s-a aprobat susţinerea financiară a absolvenţilor care au obţinut media 10 la Evaluarea Naţională pentru absolvenţii clasei a VIII-a/EN VIII (sesiunea 2025), în valoare de 2.000 de lei pentru fiecare elev, şi la examenul naţional de bacalaureat (sesiunea specială şi sesiunea iunie 2025), în valoare de 5.000 de lei pentru fiecare elev”, informează Ministerul Educaţiei într-un comunicat de presă.

Datele furnizate de Ministerul Educației arată că, în sesiunile de vară ale examenelor naționale din acest an, un număr semnificativ de elevi au reușit performanța maximă. Astfel, 42 de absolvenți de liceu au obținut media 10 la examenul național de Bacalaureat: 32 în sesiunea iunie 2025, un absolvent în sesiunea specială și nouă elevi la examenul de Bacalaureat german, susținut tot în sesiunea iunie 2025. În ceea ce privește Evaluarea Națională, 85 de absolvenți de clasa a VIII-a au încheiat examenul cu media maximă.

Daniel David

Daniel David. SUrsa foto: Captură video Youtube

Daniel David: Am găsit deschidere pentru susținerea tinerilor

Ministrul Educației și Cercetării subliniază că această decizie a fost posibilă chiar dacă România traversează încă efectele unor măsuri fiscal-bugetare restrictive. Daniel David consideră că sprijinirea elevilor de performanță reprezintă un pas firesc într-o etapă de stabilizare și dezvoltare a sistemului educațional.

„Mă bucur că, deşi ţara este încă sub efectul măsurilor fiscal-bugetare, am găsit deschidere din partea Guvernului pentru această susţinere a tinerilor de excepţie. Aşa cum am mai declarat, domeniul educaţiei-cercetării a trecut de furtuna fiscal-bugetară, iar acum, odată ce am implementat atât reforme necesare - care, prin schimbări paradigmatice, ne pun pe o traiectorie de modernizare decisivă -, cât şi măsuri fiscal-bugetare - care ne-au salvat salariile şi bursele în 2025 -, este timpul pentru stabilizare şi creştere”, afirmă ministrul Educaţiei şi Cercetării.

Semnal de continuitate în sprijinirea elevilor

Daniel David mai arată că acordarea acestor stimulente se înscrie într-o serie mai largă de măsuri menite să susțină performanța în educație. După organizarea Galei Olimpicilor Internaționali, în cadrul căreia au fost recompensați elevii români medaliați la competițiile internaționale, și după completarea fondului de burse pentru studenți prin fonduri europene, actuala decizie confirmă o direcție asumată de autorități.

Potrivit ministrului, aceste demersuri indică faptul că, treptat, sistemul educațional din România intră într-o nouă etapă, orientată spre consolidare, recunoașterea performanței și crearea unor premise pentru creștere pe termen mediu și lung.