Planul secret al lui Eugen Tomac pentru Palatul Victoria. Ce conține documentul trimis de urgență partidelor

Planul secret al lui Eugen Tomac pentru Palatul Victoria. Ce conține documentul trimis de urgență partidelorEugen Tomac. Sursa foto: Facebook

Procesul de formare a noului Executiv intră într-o fază decisivă. Premierul desemnat, Eugen Tomac, a finalizat documentul strategic cu care speră să obțină voturile necesare în Parlament și se pregătește să îl prezinte oficial liderilor politici, conform B1TV.

Acesta a anunțat că joi va transmite programul de guvernare către toate formațiunile politice reprezentate în Legislativ, subliniind că documentul este strâns legat de angajamentele internaționale ale României.

Conform declarațiilor oferite de premierul desemnat, prioritățile noului Cabinet sunt direct corelate cu Planul Național de Redresare și Reziliență, element considerat vital pentru stabilitatea economică a țării. Tomac a făcut un apel la responsabilitate și a cerut partidelor să renunțe la disputele sterile în favoarea unui dialog constructiv.

Planul secret al lui Eugen Tomac pentru Palatul Victoria. Ce conține documentul trimis de urgență partidelor

Eugen Tomac a explicat că marja de manevră a viitorului guvern este definită clar de obligațiile deja asumate de România în raport cu partenerii europeni. Din acest motiv, structura noului program nu va lăsa loc pentru improvizații politice, ci se va concentra pe reformele structurale cerute de Bruxelles.

„Voi fi destul de sincer, avem un program de guvernare, îl voi transmite mâine tuturor partidelor, dar ceea ce le-am spus partidelor voi sublinia şi în clipa de faţă. Deci, noi avem câteva priorităţi care izvorăsc din PNRR. Deci, alt program de guvernare mai mult decât aceste urgenţe pe care trebuie să le îndeplinim, nu există”, a declarat Eugen Tomac.

Guvernul României foto ilustrativă

Guvernul României.Foto ilustrativă

Funcție nouă în Cabinet pentru rezolvarea unei mari restanțe

Pe lângă continuarea proiectelor funcționale din administrație, premierul desemnat urmărește o abordare mult mai dinamică în sectoarele considerate deficitare. Printre acestea se numără interfața dintre stat și mediul privat, dar și un domeniu în care România deține un paradox greu de explicat: specialiști excelenți, dar instituții complet neotimizate tehnologic. Pentru a rezolva această problemă, structura guvernamentală va suferi modificări.

„Îmi doresc ca lucrurile bune care au fost începute să fie continuate. Acolo unde există posibilitatea de a îmbunătăţi chestiuni care ţin de relaţia cu mediul de afaceri, de exemplu, evident că ne dorim să îmbunătăţim acest lucru. Cred că pe dimensiunea digitalizării este loc de mult mai bine şi, în acest sens, îmi propun ca în Cabinetul pe care îl voi prezenta Parlamentului să am inclusiv o funcţie creată de vicepremier pentru Digitalizare, pentru că suntem în coada clasamentului european în ceea ce priveşte digitalizarea, deşi avem specialişti de top la nivel global”, a mai subliniat Tomac.

Apel la liderii politici pro-occidentali

Pe lista de priorități a noului executiv se află, de asemenea, o reformă profundă a aparatului administrativ, un subiect intens dezbătut în ultimii ani, dar fără rezultate concrete. În plus, respectarea acordurilor strategice și a programelor de asistență financiară rămâne o linie roșie pentru echipa propusă de premierul desemnat.

„Îmi doresc, de asemenea, să am o relaţie extrem de deschisă şi onestă, în acord cu ceea ce şi-au asumat partidele politice pro-occidentale din Parlament, cu privire la angajamentele noastre privind Programul SAFE (...) Deci, cred că este momentul să ieşim din logica discuţiilor politice şi, evident, că îmi doresc ca partidele să fie mult mai deschise spre dialogul cu mine şi echipa pe care o propun”, a adăugat premierul desemnat.

În ultimele zile, Eugen Tomac a desfășurat o serie de consultări intense cu liderii grupurilor parlamentare, dar și cu parlamentari individuali, în încercarea de a coagula o majoritate stabilă pentru învestirea noului Executiv. Până în prezent, reacțiile liderilor politici au fost rezervate, aceștia precizând că decizia finală privind acordarea votului de încredere va fi luată abia după analizarea detaliată a programului de guvernare ce urmează să fie transmis joi.