Victor Cațavei (AUR): „Creșterea numărului de insolvențe – o imagine fidelă a stării deplorabile a mediului economic din România”

Victor Cațavei (AUR): „Creșterea numărului de insolvențe – o imagine fidelă a stării deplorabile a mediului economic din România”sursa foto: EVZ

Victor Cațavei, coordonatorul comisiei AUR “Investiții și Programe de Finanțare”, atrage atenția asupra deteriorării accelerate a mediului economic din România, în contextul creșterii cu aproximativ 26% a numărului de insolvențe față de iulie 2025. Acesta susține că explozia insolvențelor reflectă presiunea tot mai mare asupra companiilor românești, generată de inflație, costurile ridicate de finanțare, scăderea consumului și lipsa de predictibilitate fiscală.

„Creșterea numărului de insolvențe reflectă dificultățile financiare majore cu care se confruntă firmele românești, pe fondul presiunilor economice accentuate (precum inflația ridicată, costurile mari de finanțare, scăderea puterii de cumpărare și întârzierile la plată).

Prin comparație cu luna iulie 2025, numărul dosarelor de insolvență a înregistrat o creștere masivă, fiind mai mare cu aproximativ 26%. De altfel, numărul companiilor care au intrat în insolvență a depășit pentru prima dată în acest an pragul de 1.000 de dosare într-o singură lună.

Datele Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC) și ale platformelor de monitorizare arată faptul că Bucureștiul conduce detașat clasamentul, cu peste 725 de insolvențe în prima jumătate a anului.

sursa: Facebook

Sunt și alte județe importante ale României cu creșteri masive, cum ar fi Constanța (cu o creștere de 63% a numărului de insolvențe), Timiș (cu o creștere de 52% a numărului de insolvențe), Bihor (cu o creștere de 48 % numărului de insolvențe).

Distribuția pe domenii de activitate este relevantă pentru starea economiei, respectiv:

Agricultura: Sectorul agricol traversează o criză severă, insolvențele crescând cu aproape 80% în primul semestru. Zonele Timiș, Arad și Constanța sunt printre cele mai expuse din acest punct de vedere. HORECA: Restaurantele au raportat o creștere explozivă a dosarelor de insolvență, cu procente ce depășesc 140% față de perioadele similare din anii trecuți.

Comerțul și Construcțiile: Rămân istoric sectoarele cu cel mai mare volum brut de firme intrate în faliment sau insolvență din cauza blocajului financiar.

Alianța pentru Unirea Românilor atrage atenția asupra faptului că acest val de insolvențe se suprapune pe cifrele macroeconomice negative furnizate de Institutul Național de Statistică (INS), care indică o scădere a economiei României pe fondul reducerii consumului și al declinului industrial.

Blocajul financiar și modificările fiscale severe aplicate recent au funcționat ca și un catalizator pentru valul de insolvențe, sufocând lichiditățile companiilor și reducând drastic predictibilitatea economică. Aceste două fenomene interconectate au transformat lipsa de capital într-o problemă structurală răspândită pe întreg lanțul commercial.

Ca și răspuns la blocajele financiare și la creșterea numărului de insolvențe, partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) atribuie situația economică dificilă poverii fiscale, lipsei de lichidități și risipei bugetare, propunând atât reforme legislative punctuale pentru gestionarea insolvențelor, cât și măsuri de relaxare fiscală pentru antreprenori.

De asemenea, Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) propune soluții concrete de sprijin pentru mediul de afaceri și IMM-uri, cum ar fi:

Reducerea fiscalității: AUR susține pachete de reducere a taxării pe muncă și pe companii, orientate spre protejarea capitalului românesc.

Taxarea inversă a TVA: Se solicită aplicarea generalizată a taxării inverse a TVA în economie pentru eliminarea gap-ului fiscal și reducerea fraudelor.

Stabilirea unui impozit pe dividende fixat la pragul de 8%, alături de garantarea unui Cod Fiscal stabil timp de 5 ani. Majorarea pragului IMM: Creșterea pragului de încadrare la impozitarea microîntreprinderilor până la valoarea de 250.000 de euro. Corectarea taxării part-time: Eliminarea obligativității plății contribuțiilor la nivelul salariului minim pentru contractele de muncă cu timp parțial.

Creșterea gradului de absorbție al fondurilor europene, printr-un set de soluții axate pe renegociere strategică, management integrat, optimizarea procedurilor și reducerea birocrației (ceea ce va asigura un acces mult mai rapid și echitabil al IMM-urilor românești la resursele europene)”, a declarat Victor Cațavei.