Militarii români au detonat două drone în zona Neptun Deep. Ce pericol reprezintă incidentul din Marea Neagră pentru securitatea energetică. Video
- Nicolae Comănescu
- 11 august 2026, 19:35
Marea Neagră. Sursa foto captură video
Militarii din cadrul Armatei Române au fost solicitați să intervină de urgență în Marea Neagră pentru neutralizarea unor echipamente militare periculoase. Două sisteme aeriene fără pilot de tip Gerbera au fost distruse prin detonare controlată de către scafandrii EOD. Operațiunea a avut loc în Zona Economică Exclusivă a României, la o distanță de aproximativ 90 de mile marine travers de localitatea Constanța, chiar în perimetrul strategic Neptun Deep.
Echipamentele au fost detectate inițial de personalul de pe o ambarcațiune civilă implicată în lucrările din apropierea platformei submarine. Imediat după alertă, o navă aparținând Gărzii de Coastă, având la bord o echipă mixtă de militari, s-a deplasat la fața locului pentru a evalua situația și a securiza întreaga zonă.
Militarii români au detonat două drone în zona Neptun Deep. Ce pericol reprezintă incidentul din Marea Neagră pentru securitatea energetică
Misiunea de neutralizare a fost coordonată rapid pentru a elimina orice risc la adresa navigației maritime și a activităților industriale din perimetru. Ministerul Apărării Naționale, Radu Miruță, a comunicat pe Facebook detaliile operațiunii derulate în apele teritoriale.
„Dronele au fost observate de una dintre navele care executau lucrări în zona platformei, iar o navă a Gărzii de Coastă, cu militari ai Armatei la bord, s-a deplasat în zonă. Au fost identificate două sisteme UAV în derivă (poza din cadrul video) și alte câteva resturi. MApN a luat legătura cu partenerii ucraineni, care au confirmat că sistemele nu le aparțin. Pentru siguranța căii navigabile și a lucrărilor desfășurate în jurul platformei, a fost luată decizia de distrugere controlată prin detonare”, a explicat Miruță.
Prezența acestor drone în imediata proximitate a infrastructurii critice Neptun Deep ridică semnale serioase de alarmă și necesită o atenție sporită din partea autorităților de la București, având în vedere miza geopolitică și energetică din Marea Neagră.
Miza strategică a proiectului Neptun Deep din Marea Neagră
Perimetrul offshore Neptun Deep reprezintă cel mai important proiect energetic al României din ultimele decenii. Zăcământul găzduiește rezerve estimate la aproximativ 100 de miliarde de metri cubi de gaze naturale recuperabile, iar calendarul oficial arată că extragerea primelor cantități este programată pentru anul 2027.
La nivelul maxim de extracție, perimetrul va genera în jur de 8 miliarde de metri cubi de gaze pe an. Această producție masivă va elimina practic dependența României de sursele externe de aprovizionare, oferind o sursă internă stabilă și predictibilă. Odată cu începerea operațiunilor, volumul total de gaze extras la nivel național s-ar putea dubla, transformând România dintr-un stat consumator într-un furnizor și exportator net de energie la nivel regional.
Impactul asupra securității energetice europene
Producția din Marea Neagră este destinată atât pieței interne, cât și altor state din regiunea central și sud-est europeană. În noul context geopolitic generat de conflictul din Ucraina și de eforturile Uniunii Europene de a elimina definitiv importurile de combustibili fosili din Rusia, proiectul românesc devine un pilon esențial.
Existența unei resurse de o asemenea magnitudine în Marea Neagră consolidează direct reziliența energetică a României și oferă o alternativă sigură pentru țările vecine care caută să își diversifice sursele de aprovizionare.