Alertă energetică: România notifică Bruxelles-ul privind riscul închiderii Unității 2 de la Cernavodă

Alertă energetică: România notifică Bruxelles-ul privind riscul închiderii Unității 2 de la CernavodăSursa foto: Ministerul Energiei

România a notificat oficial Comisia Europeană că a trecut de la nivelul de avertizare timpurie la cel de „situație de criză” pe piața energiei electrice, în perspectiva închiderii iminente a Unității 2 a Centralei Nuclearelectrice de la Cernavodă. Decizia vine în contextul în care debutează riscuri majore legate de scăderea debitului Dunării, fluviu care asigură apa de răcire necesară reactoarelor nucleare.

Executivul de la București caută deja soluții urgente pentru a acoperi deficitul de producție, luând în calcul creșterea importurilor, menținerea în funcțiune a grupului Turceni 5 și activarea altor capacități din cadrul Complexului Energetic Oltenia. Secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi, subliniază că situația actuală este una îngrijorătoare, dar exclude ferm posibilitatea unui blackout național, dând asigurări că populația nu va fi afectată.

În cazul celui mai nefavorabil scenariu, eventualele restricții vor fi aplicate exclusiv marilor consumatori industriali, care ar putea înregistra reduceri de 10-30% din livrări în orele de consum maxim.

Avertismentul privind posibila oprire a reactorului a fost lansat inițial de Sorin Rîndașu, director pentru situații de urgență în cadrul Administrației Naționale „Apele Române”, care a precizat că sistarea activității Unității 2 în următoarele 48 de ore este o perspectivă inevitabilă dacă nivelul fluviului continuă să scadă.

Alertă energetică: România notifică Bruxelles-ul privind riscul închiderii Unității 2 de la Cernavodă

Cristian Bușoi a participat la ședința Grupului de Lucru pentru Electricitate din cadrul Comisiei Europene, platformă prin care statele membre UE își coordonează măsurile de răspuns la crizele din sectoarele energetice. Cu această ocazie, oficialul român a expus detaliat vulnerabilitățile apărute la Cernavodă, probabilitatea ridicată de sistare a funcționării Unității 2 și planul de intervenție pregătit de Guvern.

„Am prezentat situația din România, iminenta închidere a Unității 2 de la Cernavodă, precum și măsurile legislative luate de Guvernul României pentru a gestiona situația”, a transmis Cristian Bușoi.

CERNAVODA_RETEHNOLOGIZARE_07_INQUAM_Photos_George_Calin (2)

Cernavoda. Sursa foto: INQUAM

După ce vineri a fost activat primul nivel de alertă, autoritățile au actualizat rapid încadrarea juridică și operațională a stării de fapt.

„România a activat, vineri, mecanismul de «early warning», în contextul evoluțiilor recente la nivel regional, iar aseară am notificat nivelul următor, «crisis situation», articolul 14 alineatul 2 din Regulamentul 941/2019”, precizează secretarul de stat.

Schimbarea statutului permite țării noastre să apeleze la mecanisme de asistență și coordonare comunitară în ipoteza în care resursele interne de generare și capacitățile actuale de import nu vor acoperi cererea națională de energie.

Evaluare regională cerută Comisiei Europene și ENTSO-E

Pentru a anticipa corect evoluția pieței regionale, Guvernul de la București a solicitat Comisiei Europene și ENTSO-E, rețeaua europeană a operatorilor de transport și sistem, efectuarea unei analize de risc actualizate. Măsura vizează identificarea exactă a tuturor rezervelor energetice care pot fi mobilizate în zona de sud-est a Europei.

„Am solicitat realizarea, de către Comisia Europeană și ENTSO-E, a unei evaluări regionale actualizate, care să vizeze, în principal, capacitățile de producție disponibile, nivelul rezervelor de echilibrare, capacitățile de interconexiune transfrontalieră, precum și capacitatea sistemelor electroenergetice ale statelor vecine de a furniza sprijin în cazul unei deteriorări suplimentare a situației la nivel regional”, arată Bușoi.

Totodată, autoritățile române urmăresc să clarifice dacă există blocaje de natură tehnică sau administrativă care ar putea împiedica intervenția rapidă prin acordurile bilaterale dintre Transelectrica și operatorii din țările vecine.

Ministerul Energiei a cerut și o întrevedere tehnică urgentă cu reprezentanții de la Bruxelles.

„Am solicitat organizarea, într-un termen scurt, a unei discuții tehnice bilaterale cu Comisia Europeană, pentru a analiza în detaliu toate instrumentele și mecanismele disponibile în cadrul legislativ și instituțional al Uniunii Europene și care ar putea fi mobilizate în cazul unei deteriorări suplimentare a situației, inclusiv pentru anumite intervenții în piața de electricitate”, se precizează în comunicat.

Soluții de urgență pentru înlocuirea energiei de la Cernavodă

Unitatea 2 de la Cernavodă generează aproximativ 10% din totalul energiei electrice produse la nivel național. Având în vedere că Unitatea 1 se află deja în oprire, oprirea Unității 2 ar însemna scoaterea temporară din funcțiune a întregului complex nuclear din România. În acest context, Ministerul Energiei a demarat consultări intensive cu jucătorii din piață.

„Suntem în discuții cu furnizorii să îi ajutăm să găsească soluții de înlocuire pentru cantitățile pe care le primesc de la Cernavodă 2”, a declarat Cristian Bușoi, la Antena 3 CNN.

Principala opțiune analizată o reprezintă suplimentarea importurilor de energie electrică. Cu toate acestea, disponibilitatea pe piețele vecine este incertă, deoarece seceta prelungită afectează debitele fluviilor și producția hidroenergetică din întreaga regiune.

Negocieri cu Bruxelles pentru amânarea închiderii grupului Turceni 5

O altă cale identificată de autorități pentru reducerea deficitului este menținerea în funcțiune a capacităților pe cărbune. Un punct central al discuțiilor este grupul energetic Turceni 5, a cărui oprire la data de 31 august este inclusă în jalonul 119a din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Cristian Bușoi a explicat oficialilor europeni că scoaterea din uz a acestui grup în plină criză energetică ar crea dezechilibre majore.

„Am folosit această oportunitate pentru a explica faptul că închiderea, până la 31 august, a grupului Turceni 5, parte a jalonului 119a, este extrem de problematică în situația actuală și că vom efectua în continuare demersuri pentru a avea înțelegerea și acordul Comisiei Europene pentru a continua funcționarea a patru grupuri, trei plus unu, și după luna august”, arată secretarul de stat.

Reprezentantul Ministerului Energiei își exprimă optimismul privind obținerea unei derogări temporare din partea Comisiei Europene, fără a periclita plățile din PNRR.

„Sunt convins că, în situația dificilă în care ne aflăm, cu toate argumentele studiului de adecvanță, ținând cont de situația de criză regională, vom obține în final acceptul Comisiei”, precizează oficialul.

Paralel, se analizează posibilitatea de a repune în funcțiune alte grupuri din cadrul Complexului Energetic Oltenia, în funcție de starea tehnică a acestora și de cadrul legal aplicabil.

Fără risc de blackout pentru populație și consumatorii esențiali

Secretarul de stat a infirmat ferm scenariul unei pane generale de curent la nivel național, dând asigurări că livrările către populație și către instituțiile esențiale sunt pe deplin garantate.

„Cetățenii și clienții casnici nu vor fi afectați. Risc de blackout nu există”, a declarat secretarul de stat.

Unitățile medicale, structurile de poliție, jandarmeria și serviciile de intervenție în situații de urgență nu vor face obiectul niciunei măsuri de limitare. Oficialul a adăugat că eventualele avarii locale apărute în diverse regiuni ale țării sunt cauzate de defecțiuni punctuale în rețelele de distribuție și nu de lipsa energiei din sistemul național.

Restricții temporare doar pentru marii consumatori industriali

Planul de intervenție conceput pentru situații extrem de severe prevede măsuri aplicate exclusiv marilor agenți economici. În ipoteza opririi Unității 2 și a imposibilității de a acoperi necesarul din importuri sau producție internă, Transelectrica poate dispune reducerea livrărilor către marii consumatori industriali cu 10-30% în orele de vârf.

Măsura va fi aplicată doar ca ultimă soluție, după epuizarea opțiunilor ce privesc importurile, suplimentarea producției interne și reducerea voluntară a consumului. Ministerul Energiei poartă deja discuții cu marii agenți economici pentru adaptarea programului de lucru, fiind luate în calcul opțiuni precum devansarea reviziilor tehnice, acordarea de concedii sau mutarea proceselor de producție intensive în afara intervalelor de consum maxim.

Decizia privind oprirea reactorului aparține exclusiv specialiștilor

Deși reprezentanții Apelor Române au semnalat atingerea pragului critic pe Dunăre, Cristian Bușoi a evitat să confirme un termen fix pentru oprirea reactorului, precizând că decizia este strict una tehnică.

„Este o decizie pe care o vor lua specialiștii. Noi, decidenții guvernamentali, nu interferăm”, a afirmat secretarul de stat.

Oprirea controlată a unei unități nucleare este un proces complex, structurat pe etape clare de siguranță. Echipa de specialiști de la Nuclearelectrica monitorizează continuu debitul apei și parametrii de funcționare ai sistemelor de răcire. Reprezentanții instituției subliniază că o eventuală oprire a reactorului din cauze hidrologice reprezintă o procedură de prevenție și siguranță standard, fără vreo legătură cu un accident nuclear.

Lucrări complexe de dragare în zona Cernavodă

Pentru a asigura adâncimea necesară la prizele de apă, Guvernul a alocat fonduri speciale destinate lucrărilor de dragare și decolmatare pe sectorul Cernavodă. Aceste operațiuni vor continua indiferent dacă Unitatea 2 va fi oprită temporar, scopul fiind crearea condițiilor pentru o repornire rapidă de îndată ce debitul fluviului va crește.

Secretarul de stat Cristian Bușoi a atras însă atenția că intervențiile pe fluviu sunt dificile, iar rezultatele depind în mare măsură de condițiile naturale.

Activitățile recente, care au inclus scufundarea a patru barje, detonarea stâncii Pârjoaia și lucrările continue de dragare, au reșit doar să încetinească scăderea nivelului apei, fără a putea substitui lipsa volumului de apă adus de Dunăre. Având în vedere dinamica zilnică a situației hidrologice, oficialii recomandă evitarea previziunilor rigide privind data exactă la care reactorul ar putea fi oprit sau repornit.