Lucrările la cele opt spitale finanțate prin PNRR, în etape diferite. Câte investiții au fost finalizate până în prezent
- Mădălina Sfrijan
- 11 august 2026, 15:56
spital / sursa foto> dreamstime.com
- Stadiul celor 8 spitale finanțate prin PNRR. Mai multe lucrări au fost finalizate
- Cseke Attila a verificat situația fiecărui spital
- Spitalul din Bistrița-Năsăud are noul corp finalizat
- Spitalul Județean din Cluj pregătește recepția
- Investiția de la Spitalul Militar din Sibiu a fost finalizată
- Balotești are noul corp de clădire recepționat
- Spitalul din Târgu-Mureș are nevoie de soluții pentru utilități
- Investiția „Mama și Copilul” din Constanța continuă prin Programul Operațional Sănătate
Investițiile finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență la cele opt spitale au ajuns într-o etapă importantă. Mai multe lucrări au fost deja finalizate și recepționate, în timp ce alte proiecte se află în ultimele faze de execuție, recepție și operaționalizare, anunță ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila.
Stadiul celor 8 spitale finanțate prin PNRR. Mai multe lucrări au fost finalizate
Oficialul a verificat stadiul fiecărei investiții și a analizat, împreună cu echipele implicate, termenele pentru finalizarea lucrărilor, recepția clădirilor și instalarea echipamentelor.
„Investiţiile în spitalele finanțate prin PNRR intră în etapa decisivă. Mai multe obiective sunt deja finalizate şi recepţionate, iar altele se află în ultimele faze de execuţie, recepţie şi operaţionalizare”, a transmis, luni, Ministerul Sănătăţii.
Cseke Attila a verificat situația fiecărui spital
Ministrul interimar al Sănătății a analizat, împreună cu echipele implicate în proiecte, situația fiecărei unități medicale și termenele pentru următoarele etape.
„Am verificat, împreună cu echipele implicate, situaţia fiecărui spital în parte. Acum, cel mai important este să respectăm graficele şi să nu pierdem nicio zi. Un proiect nu este gata atunci când avem doar o clădire ridicată. Este gata când lucrările sunt recepţionate, echipamentele sunt la locul lor, utilităţile funcţionează şi putem pune infrastructura în slujba pacientului. De aceea, urmărim fiecare etapă şi fiecare termen”, a declarat Cseke Attila.

Cseke Attila. Sursa foto: Facebook
Spitalul din Bistrița-Năsăud are noul corp finalizat
La Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița-Năsăud, noul corp de clădire a fost finalizat și recepționat.
Ministerul Sănătății arată că digitalizarea unității medicale urmează să fie încheiată până la sfârșitul săptămânii, iar noile echipamente medicale cumpărate prin PNRR vor fi livrate. Lucrările de reabilitare și modernizare a clădirii vechi se apropie de final, iar recepția este programată să înceapă după 14 august.
La Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” – Zerlendi, investiția a ajuns la ultimele lucrări de finisare. Peste 350 de muncitori lucrează în această perioadă la proiect, iar recepția finală este estimată după 25 august.
Spitalul Județean din Cluj pregătește recepția
La Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj sunt aproape de finalizare achizițiile pentru mobilier, paturi și echipamente medicale. Procedurile de recepție sunt programate să înceapă după 13 august.
Pavilionul Spitalului Militar din Craiova este funcțional
Proiectul de la Spitalul Militar de Urgență Craiova a fost finalizat, iar pavilionul construit prin investiția finanțată din PNRR este deja funcțional.
Investiția de la Spitalul Militar din Sibiu a fost finalizată
La Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Alexandru Augustin” din Sibiu, lucrările au fost încheiate. Recepția investiției este programată pentru săptămâna viitoare.
Balotești are noul corp de clădire recepționat
La Spitalul Clinic de Urgență „Prof. dr. Agrippa Ionescu” din Balotești, noul corp de clădire a fost recepționat.
Pentru lucrările de reabilitare și modernizare a clădirii existente, procedurile de recepție urmează să înceapă după 20 august.
Spitalul din Târgu-Mureș are nevoie de soluții pentru utilități
Investiția de la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu-Mureș este finalizată, însă unitatea nu poate fi încă operaționalizată complet din cauza unor probleme legate de apă, gaze și energie electrică.
Pentru rezolvarea acestor situații, Cseke Attila a instituit un comandament local de urgență, la care participă autoritățile locale și instituțiile responsabile de furnizarea utilităților.
Investiția „Mama și Copilul” din Constanța continuă prin Programul Operațional Sănătate
La Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța – proiectul „Mama și Copilul” – sunt decontate ultimele facturi prin PNRR.
De la 14 august urmează să înceapă procedurile pentru continuarea investiției prin Programul Operațional Sănătate.
Ministerul Sănătății subliniază că proiectele nu vizează doar construirea unor clădiri noi, ci și crearea unor spații medicale moderne, dotate și sigure pentru pacienți.
„Nu vorbim doar despre clădiri noi, ci despre capacitatea României de a oferi pacienţilor servicii medicale în spaţii moderne, sigure şi dotate la standarde actuale. În următoarele săptămâni, mai multe dintre aceste investiţii vor trece de la construcţie la recepţie, de la recepţie la dotare şi, cel mai important, de la proiect la servicii medicale efective pentru pacienţi. Fiecare proiect finalizat înseamnă un pas înainte pentru un sistem de sănătate mai modern şi mai aproape de nevoile oamenilor”, a afirmat Ministerul Sănătății.