Calendar Ortodox, 20 septembrie. Chinurile Sfântului Mare Mucenic Eustatie

Calendar Ortodox, 20 septembrie. Chinurile Sfântului Mare Mucenic Eustatie Sursa foto: Arhiva EVZ

Calendar Ortodox. În fiecare an, la data de 20 septembrie, creștinii ortodocși din toată lumea îi pomenesc pe Sfântului Marelui Mucenic Eustatie si familia acestuia: Teopista, soţia lui, şi doi fii ai lor: Agapie şi Teopist.

Sfântul mare Mucenic Eustatie, în vremea în care se numea încă Placid, iar soția lui, Tatiana, a fost general peste oști la Roma, în perioada împăratului Traian. Deși era un păgân bogat, el se remarca și datorită virtuților pe care le avea. Mai mult, era foarte milostiv față de săraci. Când Dumnezeu a văzut buna înclinare a sufletului lui, i s-a descoperit într-un chip asemănător celui în care i s-a arătat și Sfântului Apostol Pavel.

Într-o zi, atunci când era la vânat, i s-a arătat un cerb, pe care sfântul a încercat să îl gonească. Atunci când s-a apropiat a văzut între coarnele lui cinstita Cruce a lui Hristos, strălucind mai mult decât Soarele de pe cer. Iar pe cruce a observat chipul lui Hristos. Uimit și înfricoșat, Placid a căzut de pe cal și a rămas fără cunoștință câteva ore bune.

Mântuitorul i-a apărut și a doua oară pentru ca bărbatul să vadă adevărul, că El este Dumnezeu, Creatorul cerului și al pământului. În acel moment, Placide a crezut cu toata inimă sa și s-a botezat, el și toți membrii familiei lui. În urma botezului, el s-a numit Eustatie, soția lui, Teopista. Iar cei doi copii ai lor au primite numele de: Agapie și Teopist. Pentru că a văzut credința și virtuțile sale, Domnul i-a apărut din nou și i-a spus că o sa ajungă, ca Iov, să îndure mari încercări din partea diavolului, dar că harul va fi cu el.

Calendar Ortodox. Viața Sfântului Eustatie, plină de suișuri și coborâșuri

În cele din urmă, el și-a pierdut toți banii și a fost nevoit să apuce pe calea exilului. În plus, pe femeia sa a văzut-o robită și pe copiii lui răpiți de fiare sălbatice. Dar s-a întâmplat ca în vremea aceea barbarii să invadeze pământurile romanilor, fără ca ei să poată găsi un căpitan de oști destul de încercat ca să le poată face față.

În acel moment, împăratul și-a adus aminte de Eustatie, de faptele lui de vitejie, dar și de multele lui isprăvi de arme. Așadar, a fost chemat la curte. În acest fel, el a primit averea și bunurile și titlurile aristocratice romane. Eustatie, în fruntea oștilor romane, a învins şi respins pe barbari. Atunci când s-a întors la Roma, el i-a găsit pe soţia şi copiii săi, păstraţi nevătămaţi de Harul lui Dumnezeu, pentru credinţa sfântului.

Răspunsul pe care i l-a dat temutului împărat

Eustatie i-a răspuns împăratului că această victorie s-a datorat numai lui Hristos, nu şi puterii iluzorii a idolilor şi falşilor dumnezei. Din cauza acestui răspuns, împăratul s-a mâniat și i-a trimis pe el şi pe soţia şi pe copiii lui, spre mâncare fiarelor sălbatice. Cum însă fiarele nu au vrut să-i mănânce, i-au vârât într-un cazan de aramă încins cu foc şi aşa şi-au dat sfinţii mucenici sufletelor lor în mâinile lui Dumnezeu, fără ca focul să strice trupurile lor. Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Părinţilor noştri şi Mărturisitorilor Ipatie episcopul şi Andrei preotul, informează Calendarortodox.ro.