Finanțarea PNL, PSD, USR și AUR. Lista liderilor politici care au scos sute de mii de lei din buzunar

Finanțarea PNL, PSD, USR și AUR. Lista liderilor politici care au scos sute de mii de lei din buzunar

Partidele politice și-au publicat în Monitorul Oficial sursele de finanțare privată, iar datele arată că au existat contribuții semnificative din partea membrilor de partid, a liderilor și a unor persoane din mediul de afaceri. În cazul PNL, formațiunea a încasat anul trecut din cotizații peste 11.448.430 de lei. Cele mai importante sume au venit din organizațiile județene, inclusiv din Bihor, unde structurile locale și liderii au avut contribuții semnificative.

Bolojan, 130.000 de lei către organizația PNL Bihor

Printre liberalii care au plătit cotizații consistente se numără Alina Gorghiu, cu 71.900 de lei, Ciprian Pandea cu 70.000 de lei, Valeriu Iftime cu 61.000 de lei, Mihai Coteț cu 55.900 de lei, ministrul de Interne Cătălin Predoiu cu 54.000 de lei, Alexandru Popa cu 52.562 de lei și Ovidiu Jitaru cu 45.400 de lei.

La nivel de donații, primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a contribuit cu 810.000 de lei, în timp ce Ilie Bolojan a donat 130.000 de lei către organizația PNL Bihor, fiind singurul președinte de partid care a oferit o sumă consistentă propriei formațiuni. Tot în Bihor, președintele Consiliului Județean Mircea Mălan a donat 545.000 de lei, iar deputata Patricia Moș a contribuit cu 108.000 de lei. Fostul candidat independent susținut de PNL la CJ Buzău, Mihai Răzvan Moraru, a donat 777.000 de lei.

PSD s-a bazat pe cotizații mari din teritoriu și donații semnificative

PSD a raportat încasări din cotizații de 11.769.333 de lei, cele mai mari sume provenind din filialele Dâmbovița, Argeș și Buzău. Printre social-democrații care au contribuit se află fostul ministru al Agriculturii Florin Barbu, cu 50.000 de lei la filiala Olt, și europarlamentarul Andi Cristea, cu 46.000 de lei la Buzău.

Donațiile au fost, de asemenea, importante. Afaceristul Nicolae Ceti a donat 800.000 de lei, iar Marian Ionuț Netu a contribuit cu 100.000 de lei, ambele sume fiind direcționate către organizațiile PSD din București.

În plus, PSD a încasat împrumuturi de peste 20,38 milioane de lei de la 36 de persoane. Printre acestea se numără Alin Tișe și Valeriu Iftime, fiecare cu câte 500.000 de lei, acordați pentru campania prezidențială a lui Crin Antonescu.

USR a primit cele mai mari contribuții din Diaspora

USR a raportat cotizații semnificative, cu organizația USR Timiș, condusă de Dominic Fritz, în fruntea încasărilor, cu 259.639 de lei.

Pe lista donatorilor apar Cristian-Aurelian Frâncu, cu 769.685 de lei, Ionuț Vasile Hidan cu 400.000 de lei și Mihai Andrei Bădiță cu 124.000 de lei. Un element distinct îl reprezintă contribuțiile din Diaspora, unde membrii USR au cotizat cu 213.564 de lei, ceea ce plasează partidul pe primul loc la acest capitol.

AUR: cotizații, donații și împrumuturi de la membri și parlamentari

AUR a raportat cotizații de 9.026.738 de lei, cu cele mai mari contribuții venite de la Victor Micula, care a plătit 95.200 de lei, și europarlamentarul Adrian George Axinia, cu 50.100 de lei. Partidul a primit și donații importante, printre care 69.670 de lei de la deputatul Mohammad Murad și 45.000 de lei de la Mihail Dan Dojana.

De asemenea, mai mulți membri AUR au acordat împrumuturi consistente formațiunii: deputata Gianina Șerban a oferit 500.000 de lei, Adrian George Axinia 700.000 de lei, senatorul Dumitru Spau 800.000 de lei, iar consilierul local Tarnavetchi Valeriu Alexandru 800.000 de lei.

Alte partide au raportat contribuții mai mici, dar constante

UDMR a încasat 2.447.550 de lei din cotizații, cele mai mari sume venind din Bihor, Mureș și Covasna, și 82.633 de lei din donații. Printre donatori se numără Tamas Sandor (1.400 de lei), Ladanyi Laszlo Zsolt (4.000 de lei) și Antal Istvan Lorant (5.000 de lei).

SOS România a strâns 1.043.074 de lei din cotizații, REPER a raportat 140.200 de lei, iar Partidul Oamenilor Tineri (POT) a înregistrat 278.865 de lei din cotizații și 214.375 de lei din donații confidențiale.

PMP, condus de Eugen Tomac, a raportat 224.829 de lei din cotizații, cei mai mulți bani venind din filiala Neamț, cu 37.300 de lei.