Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății, poate să fie remaniat de Florin Cîțu fără ca premierul să aibă nevoie de aprobarea vreunui partid cin Coaliția de guvernare. Asta s-ar întâmpla, cel puțin, la nivel teoretic, după cum a declarat europarlamentarul PNL Rareș Bogdan. „Nu nu cred că există un premier USR, un premier PNL și un premier UDMR. Nu, există un singur premier, care are în spate și sprijinul președintelui Klaus Iohannis”, a spus Rareș Bogdan pentru psnews.ro.

Rareș Bogdan dă de înțeles că ar vrea ca Voiculescu să plece de la Ministerul Sănătății

Politicianul a mai afirmat că se vorbește foarte mult în spațiul public despre Vlad Voiculescu. Un ministru care este responsabilitate celor de la USR-PLUS. Rareș Bogdan a dat de înțeles că ministrul Sănătății ar trebui sancționat urgent, dar problema este la partenerii de guvernare. „Cred că vorbim prea mult despre un om. Aici este mai mult decât un om. USR-PLUS și l-a asumat, îl susține în continuare, noi suntem într-o coaliție și nu facem ce vrem în această coaliție.

E clar că au apărut multe probleme acolo, dar e clar că este susținut total, cu pieptul gol scos în față pe frontul de luptă, de colegii săi din USR-PLUS.

Noi suntem într-o coaliție și ne respectăm partenerii de coaliție. Dacă era un ministru liberal la Ministerul Sănătății probabil că luam măsuri într-un anumit fel. Nu este un ministru liberal, știu că face parte dintr-un cabinet unde PNL a dat premierul. Însă, premierul are acest apanaj al poziției sale, de a putea să opereze atunci când consideră necesar și remanieri.”, a mai afirmat Rareș Bogdan.

Cei de la USR-PLUS merg necondiționat pe mâna lui Vlad Voiculescu

Cei de la USR-PLUS au transmis public mesaje de susținere pentru ministrul Sănătății, după ultimele evenimente petrecute în România, care au legătură directă cu portofoliul lui Vlad Voiculescu. Este vorba despre evacuarea pacienților de la Spitalul Foișor și decesele petrecute la Spitalul „Victor Babeș”.