Controlul spitalelor, ținta USR-PLUS în București. Viceprimarul Horia Tomescu a confirmat

Controlul spitalelor, ținta USR-PLUS în București. Viceprimarul Horia Tomescu a confirmat

Viceprimarul Horia Tomescu a confirmat că USR-PLUS își dorește controlul asupra spitalelor din București și spune că a demarat procedura de numire a membrilor consiliilor de administrație.

USR-PLUS a promis o reformă din temelii a spitalelor din București și de aceea dorește să primească coordonatea ASSB. Viceprimarul Capitalei Horia Tomescu a confirmat că USR-PLUS dorește să controleze spitalele din Capitală. El a precizat, într-o postare pe Facebook, că se dorește stoparea „concursurilor aranjate şi a interimatelor prelungite la infinit pentru ca managerii să fie uşor de controlat politic”.

Viceprimarul a precizat că va susține pentru consiliile de administraţie doar persoane care corespund cerinţelor legale.

„După mulţi ani de administraţie coruptă şi incompetentă, USR PLUS a promis bucureştenilor o reformă din temelii în spitalele din Capitală. Asta înseamnă stop concursurilor aranjate şi interimatelor prelungite la infinit pentru ca managerii să fie uşor de controlat politic. Concursurile trebuie să fie corecte, deschise oricui doreşte să candideze şi întruneşte competenţele necesare, indiferent de afilierea politică”, a scris, joi seară, pe Facebook, Horia Tomescu.

Ne puteți urmări și pe Google News

El a anunţat că a iniţiat în urmă cu câteva luni procedura de selecţie a membrilor consiliilor de administraţie din Spitalele ASSMB. Consiliile de administrație ale spitalelor numesc, ulterior, comisiile de concurs pentru managerii de spitale.

„Important: potrivit legii, în consiliile de administraţie puteau fi numite doar persoane deja angajate ale ASSMB care să aibă studii juridice şi economice. Nu puteam să deschidem concursurile cu specialişti care nu erau angajaţi ASSMB. Am ţinut în jur de 50 de interviuri, am studiat CV-urile angajaţilor ASSMB care corespund cerinţelor legii şi am analizat activitatea lor profesională”, a mai afirmt Tomescu.

Viceprimarul despre Răzvan Apostol

În acest context, viceprimarul Horia Tomescu a precizat că Răzvan Apostol, acuzat că ar avea o condamnare penală nu va fi numit, dacă informația se confirmă.

„În ceea ce priveşte informaţiile apărute despre domnul Răzvan Apostol, din ce ştiu, acesta avea cazierul curat la momentul angajării sale în instituţie în 2019. Dacă se vor adeveri acuzaţiile apărute în presă la adresa sa, nu îl voi sprijini în continuare pentru un rol în Consiliul de Administraţie al Centrului de Evaluare şi Tratament al Toxico-dependenţelor pentru Tineri „Sf. Stelian”. Interesul pacienţilor trebuie să fie pe primul loc în spitalele din Bucureşti”, a mai scris Horia Tomescu.

USR-PLUS acuzat de presiuni la Nicușor Dan

USR-PLUS acuză faptul că primarul general, Nicușor Dan, nu a delegat atribuții viceprimarului Horia Tomescu, care coordonează domeniul Sănătate. Acest lucru ar împiedica, în opinia USR-PLUS, demararea reformei în acest sector.

Pe de altă parte, consilierii USR-PLUS sunt acuzați că din acest motiv au blocat votul pe bugetul Primăriei Generale. Ei sunt acuzați că pun presiune, astfel, pe Nicușor Dan pentru a le ceda coordonarea spitalelor din București. Mai mulţi politicieni au acuzat USR PLUS că nu a votat bugetul Capitalei tocmai pentru că Tomescu nu ar avea drept de semnătură.

Citește și: 

Alt scandal între PNL şi USR PLUS! Miza? Spitalele din Capitală. Nume controversate