International
Cernobîl, la 40 de ani de la cel mai mare accident nuclear din istorie. Ce s-a întâmplat pe 25 aprilie 1986, cu o zi înainte de catastrofă
Sursa foto: Dreamstime
Din cuprinsul articolului
Explozia reactorului patru de la centrala nucleară de la Cernobîl, produsă pe 26 aprilie 1986, a devenit unul dintre cele mai grave accidente nucleare din istorie și a avut consecințe profunde asupra societății, politicii și mediului din Europa de Est.
La aproape patru decenii de la tragedie, impactul său continuă să fie analizat, atât din perspectiva costurilor umane, cât și a schimbărilor geopolitice pe care le-a accelerat.
Accidentul de la Cernobîl. Reactorul 4
Centrala nucleară de la Cernobîl era situată în nordul Ucrainei, la aproximativ 20 de kilometri de granița cu Belarus, într-o zonă relativ izolată, lângă râurile Uzh și Pripiat.
Reactorul implicat în accident era de tip RBMK, o tehnologie sovietică care utiliza grafit pentru moderarea reacției nucleare.
Reactorul 4 al centralei nucleare de la Cernobîl trebuia oprit pentru operaţiuni de mentenanţă de rutină, prin executarea unui test, la data de 25 aprilie 1986. Acesta fusese derulat cu un an înainte, în 1985, însă s-au constatat anumite nereguli tehnice, astfel că s-a decis repetarea lui, prin folosirea unor noi regulatoare de voltaj.
Testul, care a fost considerat esenţial, a fost derulat fără un schimb de informaţii adecvat şi fără coordonare între echipa responsabilă de efectuarea lui şi personalul care se ocupa de măsurile de siguranţă ale reactorului nuclear. Anumite măsuri de siguranţă inadecvate au fost incluse în programul de test, iar personalul de operare nu a fost alertat cu privire la implicaţiile în materie de siguranţă şi la potenţialul său pericol.
Deconectarea sistemului de răcire de urgență
În dimineaţa zilei de 25 aprilie 1986, la ora locală 01:00, operatorii din tura de noapte au început procedura de reducere a puterii la reactorul 4, pentru pregătirea testului de siguranţă. În aceeaşi zi, la ora locală 14:00, a fost deconectat sistemul de răcire de urgenţă, pentru ca acesta să nu interfereze cu testul propriu-zis.
Chiar dacă această măsură nu a reprezentat o cauză a producerii accidentului, a înrăutăţit impactul acestuia. În acelaşi timp, testul şi oprirea controlată au fost temporar amânate, pentru a se putea realiza armonizarea cu necesităţile de energie ale regiunii în care se afla localizată centrala.
Schimbul de noapte
Aproape de finalul zilei de 25 aprilie 1986, la ora locală 23:10, schimbul de noapte a primit permisiunea să continue testul şi oprirea controlată. Mult mai puţin experimentat, grupul de lucru din tura de noapte nu a primit instrucţiunile necesare pentru derularea în condiţii optime de siguranţă ale testului. Reactorul trebuia stabilizat la o putere de 700-1000 de MWt până să fie oprit, dar, probabil din cauza unei erori operaţionale, puterea a căzut până la 30 MWt la 00:28, în prima oră a zilei de 26 aprilie 1986.
Eforturile operatorilor de creştere a puterii până la nivelul planificat iniţial pentru test au fost fără succes. În jurul orei 01:03, reactorul 4 a fost stabilizat la o putere de circa 200 MWt şi atunci s-a luat decizia continuării testului la acest nivel. Calculele realizate după producerea accidentului au arătat că nu au fost îndeplinite condiţiile minime de funcţionare ale reactorului prevăzute în procedurile de operare.
Ora 01:23:04
Testul a avut loc la ora locală 01:23:04, iar câteva zeci de secunde mai târziu, la 01:23:43, sistemul de protecţie în caz de urgenţă a creşterii rapide şi necontrolate a nivelului de putere a semnalat că puterea a depăşit 530 MWt şi continua să crească. Presiunea în reactor a crescut foarte mult, punând în pericol funcţionarea în regim de siguranţă a elementelor componente. Unele surse menţionează faptul că la ora locală 01:23:40, un operator aflat în tură şi implicat în derularea testului a apăsat butonul de oprire de urgenţă, iar unele elemente componente ale reactorului s-au blocat.
Un defect major al reactorului RBMK, necunoscut operatorilor la acel moment, era instabilitatea la funcționarea la putere scăzută, ceea ce a contribuit decisiv la accident.
Ora 01:24
La 01:24, au fost raportate două explozii consecutive puternice, la o succesiune de circa câteva secunde una de cealaltă. O notă păstrată ulterior a inginerului şef de control al reactorului preciza: ''01:24: Şocuri puternice'', conform world-nuclear.org. Exploziile au aruncat în aer capacul de 1.000 de tone al reactorului, au generat nori de vapori şi praf, precum şi flăcări sub forma unor mingi de foc. Pereţii reactorului şi echipamentele cu instalaţiile ataşate s-au prăbuşit, izbucnind mai multe incendii. Unul dintre operatori, al cărui corp nu a fost recuperat niciodată, a murit pe loc, iar cel de-al doilea a decedat câteva ore mai târziu, la spital, ca urmare a rănilor suferite.
Primii pompieri
În patru minute de la producerea celor două explozii, un prim grup format din 14 pompieri a ajuns la locul accidentului, iar alţi 100 de pompieri au fost aduşi de la staţia facilităţii nucleare şi au cerut întăriri din localitatea Pripiat. Aceştia au fost cei mai expuşi radiaţiilor. În jurul orei 04:00, circa 250 de pompieri se aflau la faţa locului, din care 69 participau la activităţile de control derulate.
Incendiile de la acoperişurile unităţilor reactoarelor 3 şi 4 au fost localizate la ora locală 02:10 şi respectiv 02:20, iar incendiul a fost stins la ora locală 05:00, cu excepţia flăcării din miezul reactorului, care a continuat să ardă câteva zile.
Unitatea 3, care a continuat să funcţioneze la momentul efectuării testului şi a producerii exploziilor, a fost oprită în dimineaţa zilei de 26 aprilie, iar unităţile 1 şi 2 au fost oprite în dimineaţa zilei următoare, la 27 aprilie.
Reacția autorităților sovietice: tăcere și întârziere
În momentul accidentului, Mikhail Gorbachev se afla la conducerea Uniunii Sovietice de doar câteva săptămâni și promovase deja conceptele de „glasnost” (transparență) și „perestroika” (reformă).
Cu toate acestea, reacția inițială a autorităților a fost marcată de secretomanie. Guvernul sovietic nu a informat publicul despre amploarea dezastrului timp de aproximativ 40 de ore.
Cernobîl / sursa foto: dreamstime.com
Abia pe 28 aprilie 1986, presa oficială a recunoscut că a avut loc un accident, menționând doar două victime și crearea unei comisii de investigație.
Primele semnale internaționale au venit din Suedia, unde niveluri anormale de radiații au fost detectate la centrala nucleară Forsmark, forțând autoritățile sovietice să confirme incidentul.
Întârzierea comunicării a alimentat neîncrederea populației, mai ales în regiunile cele mai afectate din Ucraina și Belarus.
Costul uman al dezastrului de la Cernobîl
Orașul Pripiat, situat la doar trei kilometri de centrală și locuit de aproximativ 55.000 de oameni, a fost evacuat la 40 de ore după explozie. Locuitorii au fost informați că plecarea este temporară, însă nu s-au mai întors niciodată.
Două persoane au murit în noaptea accidentului, iar alte 28 — pompieri și lucrători de intervenție — au decedat în lunile următoare din cauza sindromului acut de radiații, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).
În total, aproximativ 600.000 de „lichidatori” — militari, pompieri și civili — au fost implicați în operațiunile de curățare. Aceștia au îndepărtat solul contaminat și au construit structuri de protecție pentru a limita răspândirea radiațiilor.
OMS și alte organizații internaționale au raportat ulterior creșteri semnificative ale cazurilor de cancer tiroidian, în special în rândul copiilor din Belarus, unde peste 3.000 de cazuri au fost diagnosticate până în anii ’90.
Impactul asupra mediului: contaminare pe termen lung
Radiațiile eliberate în atmosferă au fost transportate de vânt și precipitații pe suprafețe extinse din Europa. Zone mari din Belarus, nordul Ucrainei și vestul Rusiei au fost grav afectate.
Potrivit unui raport comun al World Health Organization și International Atomic Energy Agency, contaminarea cu cesiu-137 a rămas o problemă majoră timp de decenii, afectând agricultura și ecosistemele.
Sursă Dreamstime
Hărțile detaliate ale contaminării radioactive au fost publicate de autoritățile sovietice abia la trei ani după accident, ceea ce a amplificat suspiciunile publice.
Zona de excludere din jurul centralei, pe o rază de 30 de kilometri, rămâne în mare parte nelocuită și astăzi, deși a devenit un laborator natural pentru studiul efectelor radiațiilor asupra mediului.
Consecințele politice ale dezastrului de la Cernobîl
Dezastrul de la Cernobîl a avut un impact profund asupra stabilității politice a Uniunii Sovietice. Lipsa de transparență și gestionarea defectuoasă a crizei au alimentat nemulțumirea publică.
Mișcările ecologiste și pro-democrație au început să se organizeze, inclusiv în Ucraina, unde organizații precum „Green World” au cerut responsabilitate și reforme. Protestele anti-nucleare din 1988 au marcat o schimbare importantă în societatea civilă.
Potrivit analizei publicate de Encyclopaedia Britannica, Cernobîl a accelerat procesul de deschidere politică și a contribuit la slăbirea autorității centrale sovietice.
În 1991, Uniunea Sovietică s-a dizolvat, iar deși prăbușirea a avut multiple cauze, dezastrul nuclear este considerat un factor catalizator important.
Investigații și controverse: adevărul despre cauze
În august 1986, o delegație sovietică a prezentat la Viena, în fața comunității internaționale, o versiune oficială care atribuia accidentul exclusiv erorilor umane.
Ulterior, investigațiile au arătat că reactorul RBMK avea peste 30 de defecte de proiectare, inclusiv probleme legate de barele de control și stabilitatea la putere scăzută.
Chimistul sovietic Valeri Legasov, implicat în analiza accidentului, a criticat modul în care autoritățile au gestionat situația.
Cernobîl. Sursa foto Pixabay
În 1988, acesta s-a sinucis, gest interpretat de mulți drept un protest față de lipsa de transparență.
Moștenirea lăsată de dezastrul de la Cernobîl
Centrala de la Cernobîl a fost închisă definitiv în anul 2000, iar reactorul avariat este acoperit de o structură modernă de protecție, finalizată în 2016, cunoscută sub numele de „New Safe Confinement”.
În prezent, Ucraina continuă să depindă semnificativ de energia nucleară, care asigură aproximativ jumătate din producția de electricitate a țării, potrivit World Nuclear Association.
De asemenea, conflictul început în 2022 a readus în atenție riscurile legate de infrastructura nucleară, după ce forțele ruse au ocupat temporar zona Cernobîl și centrala de la Zaporojie.
