Calendar Ortodox, 15 iunie. Sfântul Proroc Amos, o viață închinată lui Hristos

Calendar Ortodox, 15 iunie. Sfântul Proroc Amos, o viață închinată lui Hristos Sursa: Calendar Ortodox

Biserica Ortodoxă îl prăznuiește astăzi, 15 iunie, pe Sfântul prooroc Amos, unul din cei 12 profeţi „mici", care a trăit în secolul al VIII-lea, înainte de Hristos. Născut în satul Tecoa, pe pământul lui Zavulon, a prorocit acolo vreme de 50 de ani.

Sfântul Proroc Amos s-a născut lângă Bethleem. Până să devină proroc al lui Dumnezeu pentru a grăi prin gura lui, se ocupa cu creșterea animalelor unui om bogat. Acesta a profețit în vremea împăratului Iudeii, Ozia, dar și a împăratului Ieroboam din Samaria. Dar Amesia, mincinosul preot al lui Vetil, îl bătea adesea și îl pizmuia pe Sf. prooroc Amos.

Sfântul Prooroc Amos, o viață închinată lui Hristos

Într-o zi, fiul lui Amesia l-a lovit în tâmplele capului, Sfântul Amos a mai trăit doar până a ajuns în cetatea sa natală, unde și-a dat ultima suflare,  după zile de suferință. A fost înmormântat cu părinții lui, iar toate profețiile sale s-au împlinit întocmai.

„Eu n-am fost proroc, nici nu sunt fiu de proroc, ci am fost păstor al dobitoacelor; și fiind sărac, mă hrăneam cu poame din pustie, până m-a luat Domnul de la oi și mi-a zis: «Mergi și prorocește la poporul meu, Israel»”, spune sfântul Amos.

Ne puteți urmări și pe Google News

Biserica îi prăznuiește astăzi și pe Fericiții Augustin și Ieronim

Fericitul Augustin s-a născut în 13 noiembrie 354 în orașul Tagaste din Numidia (Africa de Nord) într-o familie modestă. Tatăl său, Patriciu, a fost păgân. Monica, mama lui, a fost creștină din naștere. Fericitul Augustin a studiat științele vremii. La 24 aprilie (în Sâmbăta cea Mare), anul 387, a primit sfântul botez.

În anul următor a stat la Cartagina la prietenul său, avocatul creștin Inochentie, apoi s-a retras la țară unde a rămas trei ani la ferma unui prieten al său din Cassiciacum.

După ce și-a dăruit toată averea bisericii din Targaste, a înființat la Ipone (Hippo) o mănăstire de călugări și una de călugărițe. Acestea din urmă, pusă sub cârmuirea duhovnicească a sorei sale, cu același fel de viață monahală.

„Regulile” Fericitului Augustin au avut o mare influență asupra monahismului din apus. La cererea credincioșilor, bătrânul episcop Valeriu l-a hirotonit preot în anul 391. Fericitul Augustin s-a mutat la Domnul la 28 august 430.

Primul cărturar latin

Fericitul Ieronim este considerat primul mare cărturar de limba latină într-o vreme când greaca domina cultural și bisericește aproape tot Imperiul Roman.

Ieronim s-a născut în anul 340 în localitatea Stridonius din nordul Italiei. A fost botezat la vârsta de 20 de ani, iar tatăl său i-a oferit o educație aleasă. A studia și la Roma, unde a învățat greaca, apoi în Galia, la Trier. În anul 373 a întreprins o adevărată expediție de cunoaștere în Răsăritul creștin prin Tracia, Asia Mică și Locurile Sfinte.

În Antiohia a suferit de o boală și a făgăduit că, dacă se va vindeca, va deveni monah. Acest lucru s-a întâmplat, iar Ieronim și-a împlinit făgăduința. Ieronim a fost un aspru dușman al vieții luxoase, al nedreptății și al păcatelor.

După moartea papei Damasus, s-a retras în Răsărit, unde și-a petrecut ultimii 34 de ani cu studierea Bibliei și redactarea operei sale, dar și în rugăciune și viață ascetică. În anul 420, în apropierea Betleemului, Fericitul Ieronim a trecut la cele veșnice.