Efectele invizibile ale dezastrului de la Cernobîl. Mărturia unui supraviețuitor, la 40 de ani de la tragedie

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

La aproape patru decenii de la accidentul nuclear de la Cernobîl, considerat cel mai grav dezastru de acest tip din istorie, un fost „lichidator” povestește cum expunerea la radiații i-a schimbat viața pentru totdeauna. Într-un interviu pentru Reuters, acesta a vorbit despre o degradare lentă a stării sale de sănătate, care a continuat ani la rând după intervențiile din zona contaminată.

Unul dintre „lichidatorii” de la Cernobîl, mărturii dureroase despre accidentul nuclear

Petro Hurin, în vârstă de 76 de ani, a fost trimis în zona de excludere în iunie 1986, la două luni după explozia reactorului 4 al centralei nucleare. La acea vreme, el lucra în domeniul utilajelor de construcții și făcea parte dintr-un grup de angajați mobilizați pentru lucrări în regiunea afectată, unde condițiile erau extrem de dificile și riscurile greu de evaluat în acel moment.

El a povestit că activitatea se desfășura în ture de câte 12 ore, timp în care erau încărcate materiale grele în camioane, inclusiv beton amestecat cu plumb, folosit pentru a reduce efectele contaminării. La doar câteva zile după expunere, au apărut primele simptome, precum dureri de cap, dureri în piept, sângerări și un gust metalic persistent, semne care s-au agravat rapid.

Cernobîl. Sursa foto: Lukas Pernicky | Dreamstime.com

Ce diagnostic a promit

Deși starea sa de sănătate s-a deteriorat vizibil, medicii nu au stabilit atunci o legătură directă cu radiațiile, iar el a primit mai multe diagnostice de-a lungul timpului, inclusiv distonie vegetativ-vasculară, anemie, angină și pancreatită, fiind internat în repetate rânduri în diferite spitale pentru tratament și investigații.

Un amiral în retragere din SUA face afirmații surprinzătoare despre OZN. Ce ar fi „inteligența non-umană” care le controlează

Cartier din Atlanta, invadat de mașini fără șofer. Ce s-a întâmplat. Video

În prezent, Petro Hurin este pensionar și locuiește împreună cu soția sa în regiunea Cerkasî din centrul Ucrainei, unde spune că încearcă să ducă o viață cât mai liniștită, deși efectele celor trăite atunci continuă să îi influențeze starea de sănătate. El afirmă că din cei aproximativ 40 de colegi trimiși în aceeași misiune, doar câțiva mai sunt în viață.

Fostul lichidator a mărturisit că luptă în continuare pentru recunoașterea oficială a problemelor sale de sănătate și pentru obținerea unei pensii speciale destinate celor care au participat la operațiunile de limitare a consecințelor catastrofei nucleare, pe care o descrie ca pe o suferință care nu s-a încheiat nici după zeci de ani.

Pe 26 aprilie se împlinesc 40 de ani de la dezastrul de la Cernobîl

Accidentul de la Cernobîl a avut loc pe 26 aprilie 1986, la centrala nucleară din apropierea orașului Prîpeat, în fosta Uniune Sovietică, pe teritoriul actual al Ucrainei. În timpul unui test de siguranță, a avut loc o explozie la reactorul 4, urmată de un incendiu care a eliberat cantități mari de radiații în atmosferă.

Orașul Pripiat și zonele din jur au fost evacuate la scurt timp după accident, însă mulți locuitori au fost expuși la radiații. Autoritățile au încercat să limiteze extinderea contaminării prin intervenții rapide și prin mobilizarea a sute de mii de persoane.

Pentru a controla dezastrul au fost trimiși așa-numiții lichidatori, muncitori, militari și specialiști care au acționat în condiții extrem de periculoase. Ei au curățat zona, au construit o structură de protecție și au încercat să reducă răspândirea materialelor radioactive. Accidentul de la Cernobîl a avut efecte grave asupra sănătății populației și asupra mediului.