Care sunt cei mai slabi oameni în opinia părintelui Constantin Necula
- Maria Pană
- 29 martie 2026, 22:40

Părintele Constantin Necula spune la un podcast că există o tipologie de oameni care își arată slăbiciunile foarte repede. Aceștia sunt cei care simt nevoia să controleze totul în jurul lor.
Părintele Necula despre oamenii slabi
Omul bisericii spune că există o tipologie umană a cărei nevoie este aceea de a controla totul. ”Dorința de control a oamenilor este miicimea sufletească. Cei mai slabi oameni sunt cei care vor să controleze tot.
Ei arată că sunt o construcție de orgoliu, un narcisism fără limite în emoție. Culmea este că ei cred că noi nu îi vedem, dar se vede cu ochiul liber. Dar pot să îl și scoată că ei se văd și cu ochiul scos”, a explicat părintele.
Abuzul de control, foarte periculos
Argumentația preotului a continuat în sensul în care controlul poate genera și un abuz. ”Dar sunt și abuzuri de control, uită-te că se văd toată ziua în jurul nostru. Sunt foarte foarte multe. Aici nu e vorba că te sună nevasta să te întrebe: unde ești?! ce faci?! Asta e altă secție.
Dar e secția cealaltă unde știm noi ce-ați făcut sau știm noi ce-ați zis. Păi nu ai fost acolo, de unde știi. Mai ales că riscul este să se spună prostii multe în numele tău”, a mai spus omul bisericii.
”Biserica e o instituție a iertării”
Dar există și o variantă de salvare chiar și pentru astfel de persoane. ”Noi ca oameni suntem păcătoși. Nu e simplu deloc pentru că nu trăim doar în alb și negru și avem zone de gri. Scheleții din dulap de care majoritatea fugim și nu reușim să recunoaștem, de asta e nevoie de spovedanie.
De un camarad în mântuire ca să reglezi supapele acestea, că e greu să reziști aaltfel. Noi râdeam zilele acestea și spuneam că dacă s-ar apuca popii să spun câte spovedesc, ar fi dezastru. Dar nu expunem oamenii. Biserica e o instituție a iertării”, a mai spus Constantin Necula.