Bătălia întunecată care se duce pentru controlul țării. Nicușor Dan, personaj tragicomic

Bătălia întunecată care se duce pentru controlul țării. Nicușor Dan, personaj tragicomicsursa: Facebook

România, o țară marcată profund de luptele invizibile care se dau între mai multe zone ale puterii. Un subiect cu multe fațete, dezbătut de Dan Andronic în podcastul realizat, vineri, pentru evz.ro și difuzat pe canalul de YouTube Hai România. Invitat a fost jurnalistul Silviu Mănăstire, jurnalist și fost politician.

Bătălia întunecată care se duce pentru controlul țării. E haos, țara nu e condusă. Nicușor Dan, personaj tragicomic

Într-o descriere rapidă a situației instabile în care se găsește România, Silviu Mănăstire a explicat că țara nu este condusă. Iar la vâr, președintele poate fi considerat un personaj și hilar, și tragic.

„În țară este un haos pentru că România nu e condusă. Nicușor Dan este un personaj tragicomic”, a spus invitatul emisiunii, completat de Dan Andronic: „Asistăm la o învolburare ciudată. România e obișnuită să aibă un șef și în oraș nu e un șerif, așa că toată lumea își face de cap.

„Serviciile, procuratura, mediul de afaceri sunt polarizate. Există o cafteală între diverse tabere care se bat între ele pentru a ajunge la putere. O țară necondusă, în care niște băieți se bat. Ăsta este specificul României. Este o țară condusă prin instituțiile de forță, de servicii și procuratură, DNA. Iar oamenii simpli sunt la mijloc și sunt masă de manevră”, a  mai explicat Silviu Mănăstire.

De ce a fost reactivat Călin Georgescu

În acest context al luptelor din străfundurile statului, Dan Andronic l-a întrebat pe Silviu Mănăstire ce sens are reactivarea publică a lui Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale din 2024.

„El a căpătat vânt în pupa, după ce avocații săi au reușit să obțină eliminarea unor probe din dosarul principal. Pentru că el are mai multe dosare”, a spus Mănăstrie. Care a continuat să explice acțiunile lui Georgescu. „S-a reîmprietenit cu fostul său prieten, George Simion. A vrut să-și facă un partid, dar a reintrat în zona AUR.”

„Simion a fost tot timpul păpușat”

În ceea ce-l privește pe George Simion, liderul AUR este un personaj teleghidat, a explicat invitatul podcastului. „Îl cunosc înainte de-a intra în Parlament. E un personaj modest. Un personaj folosit.  Tot timpul a fost păpușat. A avut oameni care l-au împins în față. De la Dan Filimon la un moment dat, Dan Filimon e un băiat foarte discret, mare parte din cariera lui Simion i se datorează lui. Este consilier. Un tip apropiat de Serviciul Român de Informații din trecut”, a mai dezvăluit Silviu Mănăstire.

9
8
Dacă ai date sau informaţii care pot deveni o ştire, transmite-le pe adresa [email protected]