1 decembrie 1989. În cinstea Unirii, Ceaușescu discută despre producția de halva. Ultimele 30 de zile ale comunismului

Elena, Nicolae și Nicu Ceaușescu. sursa: evz

1 Decembrie 1989. În România comunistă nu e zi națională, nu e sărbătoare, e doar o vineri mohorâtă într-o Românie care fierbe în tăcere. În palatul puterii însă, timpul curge altfel. Acolo, ceasurile nu bat secundele până la Revoluție, ci măsoară cincinale glorioase care nu vor mai exista niciodată.

În timp ce istoria tropăia la granițele țării, Nicolae Ceaușescu avea o urgență strategică majoră: producția de halva.

1 decembrie 1989, agricultură, machete și priorități strategice

Ziua Geniului din Carpați a început în forță, cu rigoarea unui gospodar care se pregătește de iarnă, nu de sfârșitul zilelor. Mai întâi, agricultura, eternul câmp de luptă unde recoltele record existau doar pe hârtie. Apoi, bomboana de pe colivă: o reuniune dedicată producției de halva.

Într-o țară unde zahărul se dădea pe cartelă și uleiul „se băga” cu porția, Tovarășul se asigura că viitorul luminos va fi, dacă nu prosper, măcar dulceag-lipicios.

Între două indicații prețioase despre deserturi orientale, Ceaușescu a găsit timp să se joace de-a arhitectul. A vizionat pe pasarelă niște machete pentru sistematizarea Capitalei. Bucureștiul trebuia ras și reconstruit după chipul și asemănarea noii ordini, ignorând faptul că singura „sistematizare” care putea să aibă loc era cea a propriului său regim.

Tovarășa Ceaușescu, intrigi de budoar și aniversări „de lucru”

În aripa cealaltă a puterii, Elena Ceaușescu – „Savanta” care nu știa formula apei – a avut o zi mai lejeră, dedicată micromanagementului de clan.

După-amiaza a petrecut-o într-o „ședință de lucru la săliță” cu o pleiadă de demnitari, de la Gheorghe Oprea la Ștefan Andrei. Printre ei, Ion Pățan, sărbătoritul zilei. Omul împlinea 62 de ani, iar cadoul primit a fost, probabil, onoarea de a asculta indicațiile Tovarășei.

Dar adevărata „muncă” a Elenei s-a desfășurat în umbră. Între patru ochi, s-a văzut de două ori cu Nicu Ceaușescu și, separat, cu Poliana Cristescu, fosta noră și șefa Pionierilor. Se țeseau intrigi de familie și se consolidau alianțe de sânge, într-o bulă complet ruptă de realitatea străzii.

CPEx: Ședința de spiritism politic

Piesa de rezistență a zilei a fost ședința Comitetului Politic Executiv (CPEx). Fiind prima reuniune după Congresul al XIV-lea, Ceaușescu a simțit nevoia să țină un discurs fluviu.

Cu o lipsă de ironie demnă de o tragedie antică, dictatorul a lăudat „sistemul foarte larg de organe democratice” al României. A cerut – a câta oară? – ordine, disciplină și „perfecționarea activității”. S-a plâns că organele de control sunt ineficiente și a cerut unificarea lor. Practic, soluția la o birocrație sufocantă era... o birocrație și mai mare, un „control al controlului”.

Comedia absurdului a atins apogeul când s-au aprobat planurile pentru viitor. S-a adoptat bugetul pe 1990 și previziuni pentrun cincinalul 1991-1995. Oamenii aceștia, conduși de Manea Mănescu, Emil Bobu și Ion Dincă, planificau cu seriozitate anul 1995, în timp ce destinul lor mai avea răbdare doar 22 de zile. În unanimitate, și-au ales Biroul Permanent – lista scurtă a celor care urmau să fie arestați în curând.

Într-un gest de generozitate tardivă, menit parcă să cumpere o liniște care nu mai era de vânzare, Ceaușescu a propus mărirea burselor studențești cu 10%. Toți studenții, fii de muncitori și țărani, urmau să primească bani, indiferent de venitul părinților. Un mic bacșiș aruncat unei generații care se pregătea să iasă în stradă la Timișoara și în Piața Universității.

Coșmarul de la Malta. Generalul Iulian Vlad strică sărbătoarea

Seara nu se putea încheia fără doza de paranoia geopolitică. Generalul Iulian Vlad, șeful Securității, a venit cu veștile proaste: „Bush și Gorbaciov pun ceva la cale”.

Raportul despre întâlnirea de la Malta era sumbru. Cei doi lideri mondiali urmau să discute reîmpărțirea sferelor de influență. Pentru Ceaușescu, coșmarul nu era războiul, ci reforma. I se spunea că Bush va cere presiuni economice, tăierea robinetului la țiței și gaze, pentru țările „încăpățânate” ca România, China și Cuba.

Ceaușescu, acest stalinist convins rătăcit în pragul anilor '90, a reacționat cum știa mai bine: a cerut organizarea unei conferințe internaționale a partidelor comuniste. Voia să salveze mișcarea comunistă mondială de „epidemia reformistă”, în timp ce propria sa casă se zguduia din temelii.

 

Raportul lui Iulian Vlad: „Tovarășe Ceaușescu, s-au unit împotriva noastră!”

Pe 1 decembrie 1989, Iulian Vlad a înaintat un raport strict secret care sintetiza informațiile obținute despre întâlnirea dintre George H.W. Bush și Mihail Gorbaciov din largul insulei Malta. Limbajul era, desigur, unul specific epocii, dar mesajul era clar și înfricoșător pentru Ceaușescu.

Nr. 0075/989  Strict Secret

Raportăm următoarele informații obținute pe mai multe linii, cu privire la întâlnirea dintre Bush și Gorbaciov:

În cadrul noilor convorbiri la nivel înalt dintre S.U.A. și U.R.S.S., organizate la inițiativa sovieticilor, cele două părți vor aborda cu prioritate probleme privind redefinirea sferelor de inluență și elaborarea unei noi strategii comune care să le asigure, în continuare, un rol dominant în toate problemele internaționale

. – Este de așteptat să se ajungă la noi înțelegeri de restrângere a zonelor de confruntare directă în favoarea celor de convergență a intereselor.

– Sunt date că U.R.S.S. va face noi concesii în favoarea americanilor, în schimbul obținerii de ajutoare economice și financiare.

(...)

NOTĂ:

– Din datele de care dispunem rezultă că la întâlnirea dintre Bush și Gorbaciov ar urmă să se discute și problema exercitării de noi presiuni coordonate asupra acelor țări socialiste care nu au trecut la aplicarea de „reforme reale -, fiind avute în vedere îndeosebi R.P. Chineză, Cuba și România.

– Cu privire la țara noastră, Bush va releva că statele membre ale NATO vor continua aplicarea de restricții în relațiile lor cu România și va solicita ca și U.R.S.S. să procedeze în mod similar, mai ales prin reducerea livrărilor sovietice de țiței, gaz metan și minereu de fier.

Citiți aici integral: DOCUMENT Strict Secret 1989: Raportul generalului Iulian Vlad către Nicolae Ceaușescu

Televizorul: O fereastră deschisă spre nicăieri

Dacă cineva spera să evadeze din cotidianul cenușiu și friguros prin intermediul „cutiei magice”, Televiziunea Română a oferit pe 1 decembrie un program de o consistență hipnotică, dedicat exclusiv unei singure obsesii: Congresul al XIV-lea. De la deschiderea emisiei de la 19:00, când Telejurnalul nu dădea știri, ci îndemnuri: „Să înfăptuim hotărârile…”, și până la ora de aur 19:30, telespectatorul era ținut captiv într-o buclă a „marilor victorii socialiste”.

Nu tu un desen animat, nu tu un film artistic, ci doar documentare despre „calea sigură de făurire a socialismului”, un fel de învățământ politic cu discursuri de lemn, menit să convingă poporul că trăiește în paradis, chiar dacă o face la lumina lumânării și cu burta goală.

Seara a continuat într-o notă de umor involuntar și science-fiction birocratic. La ora 20:50, în timp ce românii dârdâiau în apartamente neîncălzite, televizorul le vorbea entuziast despre „prioritatea sectoarelor tehnicii de vârf”, o glumă amară într-o țară care abia mai producea piese de schimb pentru tractoare.

După un spectacol „literar-muzical-coregrafic” despre o unitate care exista doar în regie, programul s-a încheiat apoteotic cu emisiunea „România în lume” – o lume care, în realitate, ne închidea ușa în nas – și cu o ultimă doză de ideologie aplicată învățământului, înainte ca Telejurnalul de noapte (21:50) să trimită națiunea la culcare, pentru a visa la mărețele perspective ale zilei de mâine.

Bucureștiul subteran și suprateran

Dacă ignorai frigul din casă și deschideai ziarul “Informația Bucureștiului” pe 1 decembrie, puteai jura că trăiești într-o metropolă efervescentă, un fel de New York balcanic unde se construiește frenetic, se înoată în bazine încălzite și se decorează vitrine opulente. Realitatea, însă, se citea printre rânduri.

La rubrica DIVERSE citim: „Ritm intens”, de unde aflăm că singurul loc unde se înainta cu adevărat în România era sub pământ. Pe șantierele de Metrou, tovarășii montau „până la 27 de inele zilnic”. „Atenție șoferi” este un manual de supraviețuire urbană. Aflăm că „starea carosabilului se menține dificilă”, cu alte cuvinte nu s-a dat cu sare, nu s-a deszăpezit, e patinoar.

Vina nu era Partidului că nu curăță strada, ci a ta că nu știi să conduci. Miliția recomandă cu gravitate: „Nu folosiți frâna de serviciu!”. Într-o Dacie 1310 cu cauciucuri reșapate, celebrele „Danubiana” care deveneau plastic dur la -5 grade, șoferul bucureștean era sfătuit să folosească „frâna de motor”. Biroul de „accidente ușoare” era plin. Coliziunile erau puse pe seama „neadaptării vitezei”, eufemismul suprem pentru faptul că infrastructura era o glumă proastă înghețată.

Umor negru, la final: saună, masaj și concurs de vitrine

Într-un gest de umor negru involuntar, ziarul ne prezintă complexul „Șerban Vodă”. Aici, cetățeanul care probabil se spăla la lighean acasă, pentru că apa caldă era raționalizată era invitat la „bazin de înot cu apă încălzită, saună și masaj”.

Concursul de vitrine. La Brașov avea loc „finala concursului republican de vitrine”. Ce anume se punea în acele vitrine rămâne un mister al istoriei. Cutii de conserve cu fasole? Creveți vietnamezi? Sau poate doar arta de a aranja estetic nimicul? Era o competiție de design minimalist impus de lipsuri.

Se anunță cu pompă lucrările la complexul agroalimentar „Lujerului”, viitorul deținător al recordului de mărime (45.000 mp).  Aceste clădiri faraonice, poreclite de popor „Circurile Foamei”, promiteau să fie „cele mai mari edificii de acest fel”. Și chiar erau. Urmau să fie cele mai mari hale goale din lume. Ziarul promitea deschiderea în „primul semestru al anului viitor”.

Din fericire pentru bucureșteni, „anul viitor” a adus capitalismul, nu inaugurarea unui nou templu al penuriei alimentare din zonele Chirigiu sau Vitan.