Zelenski a discutat cu JD Vance despre planul de pace. Concesii dure, dar și garanții fără precedent
- Bianca Ion
- 21 noiembrie 2025, 19:28
Volodimir Zelenski. Sursă foto: X.comVolodimir Zelenski a avut vineri o discuție directă cu vicepreședintele american Vance privind noul plan de pace propus de Statele Unite, au declarat două surse familiarizate cu consultările. Întrevederea reprezintă, potrivit acestora, cel mai avansat contact diplomatic dintre Kiev și Washington pe marginea documentului, conform axios.com
Zelenski este dispus să negocieze
Potrivit surselor citate, acest schimb de mesaje reprezintă, de fapt, cel mai amplu și mai relevant dialog oficial purtat până acum între Washington și Kiev pe tema planului american. Sursele precizează că Zelenski le-ar fi transmis interlocutorilor din administrația Trump că este pregătit să intre în procesul de negociere, însă Casa Albă ar exercita presiuni pentru ca acordul să fie parafat înainte de Ziua Recunoștinței.
Documentul propus, structurat în 28 de puncte, ar impune Ucrainei o serie de concesii majore: cedarea unor noi teritorii în estul țării, acceptarea în mod formal a faptului că aderarea la NATO nu va fi posibilă niciodată și acordarea unei amnistii totale cetățenilor ruși acuzați de crime de război. Aceste prevederi, susțin sursele, se află în centrul discuțiilor tensionate purtate în ultimele zile.

JD Vance. Sursa foto:ro.usembassy.gov
Concesii dure, dar și garanții fără precedent
Documentul include și un element de compensare: o garanție de securitate excepțională din partea Statelor Unite și a Europei, inspirată de Articolul 5 al NATO. În această formulă, SUA și aliații europeni s-ar angaja să considere orice agresiune asupra Ucrainei drept un atac împotriva întregii „comunități transatlantice”. În paralel, Zelenski și partenerii europeni își sincronizează pozițiile pentru a formula un răspuns comun la propunerea americană.
Vineri dimineață, Zelenski a organizat o videoconferință cu liderii din Germania, Franța și Marea Britanie pentru a discuta punctele din plan.
„Lucrăm la documentul pregătit de partea americană. Acesta trebuie să fie un plan care să asigure o pace reală și demnă. Ne coordonăm îndeaproape pentru ca pozițiile de principiu să fie respectate”, a scris Zelenski ulterior pe platforma X.
Reacția Germaniei la propunerea americană
Cancelarul german Friedrich Merz a salutat implicarea Statelor Unite în susținerea Ucrainei și intenția acestora de a oferi o garanție de securitate solidă. Totuși, el a subliniat ferm o linie roșie a Europei în negocieri.
„Linia de contact trebuie să rămână baza oricăror negocieri” pentru încheierea războiului din Ucraina, a subliniat Merz, respingând practic condițiile americane privind eventuale concesii teritoriale.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.