Vârsta pacienților COVID este în scădere. Medicii pregătesc campania de vaccinare în școli

Vârsta pacienților COVID este în scădere. Medicii pregătesc campania de vaccinare în școli

Vârsta medie a pacienților infectați cu coronavirus a scăzut de la 48, la 43 de ani, iar numărul de decese în rândul pacienților care nu suferă de comorbidități a crescut.

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a prezentat datele centralizate cu privire la evoluția pandemiei de coronavirus, pentru prima jumătate a lunii august. Potrivit spuselor sale, vârsta pacienților infectați cu coronavirus a scăzut la 43 de ani în ultimele săptămâni.

„Avem această tendinţă de a înregistra cazuri noi la persoane tinere. În momentul de faţă, mediana vârstei este de circa 43 de ani, faţă de 48 de ani, cât era anterior, la cazurile din ultimele săptămâni. De asemenea, media de vârstă a deceselor este în scădere fiind în momentul de faţă de 67 de ani faţă de 71 de ani cât era cunoscut anterior.

Şi un lucru foarte important: la decesele înregistrate, dacă 94,6% aveau comorbidităţi, în momentul de faţă, la decesele înregistrate în săptămânile 2-15 august doar 88,3% dintre persoanele decedate aveau comorbidităţi. Acest lucru întăreşte semnalul legat de o probabilitate mai mare de a dezvolta forme severe inclusiv în rândul persoanelor care sunt mai tinere şi care nu au boli cronice asociate, aspect care ne preocupă şi cred că e cât se poate de serios”, a declarat Valeriu Gheorghiță.

Ne puteți urmări și pe Google News

Medicul Valeriu Gheorghiţă refuză să intre în politică. Planurile sale de viitor sunt cu totul altele

Cum se va desfășura campania de vaccinare la elevi

Valeriu Gheorghiță a arătat că în prezent s-au vaccinat aproape 33.000 de copii, reprezentând 4% din grupa de vârstă 12 – 15 ani. La grupa de vârstă 16 – 19 ani au acceptat imunizarea peste 150.000 de tineri, respectiv circa 20%.

În acest context, medicul a explicat cum vor fi organizate activităţile de vaccinare în școli odată cu deschiderea anului şcolar. Astfel, în acele unităţi unde va fi posibil se vor deschide cabinete de vaccinare, iar în altele vor fi utilizate echipe mobile. Acestea se vor prezenta după ce la nivelul școlilor se vor face liste cu cei dornici să se vaccineze, angajaîţi din învăţământ, elevi, dar şi rude ale acestora.

„Vor fi cu siguranţă unităţi de învăţământ unde vom putea organiza cabinete de vaccinare de sine stătătoare care să funcţioneze pe perioada în care există o adresabilitate în rândul unităţii de învăţământ şi, de asemenea, foarte probabil că în majoritatea cazurilor – acolo, de pildă, unde unitatea de învăţământ are în proximitate un centru de vaccinare nu se justifică să mai organizăm un alt cabinet sau un alt punct de vaccinare”, a afirmat Valeriu Gheorghiţă marţi după amiază, într-o conferinţă de presă.

Sorin Cîmpeanu, despre prelungirea anului școlar: „Cu siguranţă vacanţa de vară ar trebui să fie mai scurtă”

elevi

Echipele mobile vor fi baza campaniei de vaccinare în școli

Conform acestuia, echipele mobile vor reprezenta „principala logistică” ce va asigura procesul de vaccinare în şcoli în mediul rural, dar şi în oraşe.

„Practic, ne dorim ca fiecărei unităţi de învăţământ să îi fie alocată o echipă mobilă şi unitatea de învăţământ, periodic, să centralizeze persoanele care doresc să se vaccineze. În felul acesta se stabileşte un interval orar, o zi în săptămână, se identifică spaţiul unde se poate organiza activitatea de vaccinare”

Medicul a reafirmat că minorii se pot prezenta însoţiţi de reprezentanţii legali şi se pot prezenta „împreună cu cei din familie”, el subliniind că este importată imunizarea la nivelul familiei.

Medicul a precizat că şi în campusurile universitare se intenţionează organizarea de cabinete de vaccinare anti-COVID.