Rusia, acuzată că recrutează teroriști prin Telegram pentru atacuri în Ucraina

Rusia, acuzată că recrutează teroriști prin Telegram pentru atacuri în UcrainaTelegram. Sursa foto: Pixabay

Regiunea separatistă Transnistria este tot mai des menționată deoarece ar întreprinde activități online cu impact destabilizator. Potrivit unei analize prezentate de RBC-Ucraina, teritoriul ar fi devenit un punct-cheie pentru administrarea canalelor de Telegram catalogate drept „toxice”. De asemenea, se urmărește atragerea de teroriști pentru acțiuni violente pe teritoriul Ucrainei, informează united24media.com.

Transnistria, bază pentru operațiuni de dezinformare și recrutare teroristă, avertizează expertul ucrainean

Informațiile au fost făcute publice în timpul unei mese rotunde dedicate situației din Transnistria, unde experții au discutat despre riscurile de securitate generate de conflictul înghețat din regiune și despre potențialul acestuia de a alimenta instabilitatea în plan regional.

Vitaliy Kulik, conducătorul Laboratorului de Contracarare a Dezinformării de la KNEU, a atras atenția asupra modului în care Rusia utilizează activ regiunea Transnistria pentru a destabiliza atât Moldova, cât și Ucraina.

Deși pericolul unei agresiuni militare convenționale rămâne redus, zona s-a transformat într-un punct strategic pentru operațiuni psihologice și sabotaj. Potrivit relatărilor RBC-Ucraina, Kulik a confirmat că rețelele de dezinformare și recrutarea pentru acte teroriste sunt coordonate direct din Transnistria.

Acțiunile de recrutare prin Telegram au declanșat discuții nivel guvernamental

„Cele mai periculoase canale Telegram care răspândesc dezinformare în Ucraina sunt gestionate din Transnistria. De acolo se recrutează cetățeni ucraineni pentru atacuri teroriste și acestea sunt fapte confirmate”, a declarat Vitaliy Kulik.

Acțiunile de recrutare prin Telegram au declanșat o discuție intensă la nivel guvernamental la Kiev privind viitorul platformei. În contextul unui atac mortal în Lviv, Irina Vereshchuk, șefa adjunctă a Biroul Prezidențial al Ucrainei, a propus chiar blocarea completă a aplicației de mesagerie.

Transnistria/Sursa foto: geopop.it

Analistul subliniază că, pe fondul conflictului informațional tot mai agresiv, controlul și monitorizarea canalelor digitale devin esențiale pentru securitatea națională, iar regiuni precum Transnistria oferă adversarilor un punct strategic dificil de neutralizat.

Autoritățile moldovenești au avertizat asupra intensificării atacurilor cibernetice

Oficiali ucraineni de rang înalt au tras semnale de alarmă cu privire la riscurile reprezentate de anumite platforme digitale. Kyrylo Budanov, șeful Direcției Principale de Informații a Ministerului Apărării din Ucraina (URU), a susținut încă din 2024 necesitatea impunerii unor restricții stricte.

În aceeași linie, Ihor Klymenko, ministrul de Interne, a pledat pentru limitarea aplicațiilor digitale pentru a diminua impactul serviciilor de informații externe.

În paralel, autoritățile moldovenești au avertizat asupra intensificării atacurilor cibernetice, campaniilor de dezinformare și a finanțării sub acoperire din partea Rusiei, menite să blocheze procesul de aderare al Moldovei la Uniunea Europeană, potrivit analizelor Institutului Robert Lansing.

Președinta Maia Sandu a subliniat în fața Parlamentului European că Moscova urmărește să destabilizeze regiuni sensibile precum Transnistria și Găgăuzia și să erodeze traiectoria pro-europeană a Moldovei. Bruxelles-ul a răspuns prin angajamente de sprijin suplimentar pentru a întări capacitatea Chișinăului de a rezista amenințărilor hibride.