Un susținător al lui Georgescu, amendat după ce a instigat la revoltă în stradă cu furci și topoare

Un susținător al lui Georgescu, amendat după ce a instigat la revoltă în stradă cu furci și topoareProces. Sursa foto: Arhiva EVZ

Un susținător al lui Călin Georgescu, trimis în judecată pentru instigare publică după ce și-a îndemnat urmăritorii din mediul online să iasă în stradă cu furci și topoare, ca protest față de anularea scrutinului prezidențial din 2024, a fost condamnat de Tribunalul Alba la plata unei amenzi penale de 7.200 de lei.

Tribunalul a redus amenda inițială

Tribunalul a decis reducerea amenzii penale aplicate inculpatului de la 250 la 180 de zile-amendă, modificând astfel sentința Judecătoriei Alba Iulia, care stabilise inițial o amendă penală de 10.000 de lei.

„Menţine cuantumul unei zile-amendă de 40 lei. Dispune executarea pedepsei amenzii penale în cuantum de 7.200 lei (180 zile-amendă x 40 lei/zi-amendă = 7.200 lei). În temeiul art. 72 Cp raportat la art. 404 alin. 4 lit. a Cpp deduce din pedeapsa aplicată inculpatului Bumbea Gheorghe Radu durata reţinerii pe timp de 24 de ore, din data de 13.12.2024, respectiv înlătură o zi-amendă din totalul de 180 zile-amendă. În final, inculpatul execută pedeapsa amenzii penale în cuantum de 7.160 lei (179 zile-amendă x 40 lei/zi-amendă = 7.160 lei)”, se arată în soluția pronunţată de Tribunalul Alba.

Alte pedepse aplicate

Instanța a dispus, de asemenea, aplicarea unei pedepse complementare. Astfel, pe o perioadă de doi ani, i-au fost interzise dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în alte funcții publice, precum și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercitarea autorității de stat.

Reamintim că dosarul a ajuns în fața instanței în februarie 2025.

judecator

judecator / sursa foto: dreamstime.com

Bărbatul și-a îndemnat urmăritorii să iasă în stradă cu furci și topoare

Bărbatul de 40 de ani, din Zlatna, condamnat în acest caz, a fost trimis în fața justiției după ce a îndemnat la revoltă cu furci și topoare într-un mesaj video transmis live pe Facebook.

Potrivit ziarulunirea.ro, bărbatul este un susținător al fostului candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu. În materialul publicat, a instigat la revoltă, nemulțumit de decizia Curții Constituționale de anulare a procesului electoral din noiembrie 2024.