Un nou caz de agresiune a cadrelor didactice. Copii bruscați la o grădiniță din Ilfov

Un nou caz de agresiune a cadrelor didactice. Copii bruscați la o grădiniță din IlfovSursa: INQUAM_Photos

Polițiștii IJP Ilfov fac cercetări la o grădiniță din comuna Dobroești, în urma unei sesizări de bruscare și agresare verbală a copiilor înscriși în acest centru educațional. Nu este primul caz în care cadrele didactice agresează copii.

O femeie a sesizat IPJ Ilfov cu privire la faptul că, la o grădiniță din loalitatea Dobroești, județul Ilfov, preșcolarii sunt bruscați și agresați verbal.

La fața locului s-au deplasat polițiștii orașului Pantelimon, precum și cei ai Biroului Siguranță Școlară Ilfov, care au demarat o anchetă în acest caz. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru cazul sesizat la grădinița din Dobroești.

S-a aplicat amendă de 10.000 lei

„În cauză, polițiștii Biroului de Siguranță Școlară Ilfov efectuează cercetării în cadrul unui dosar de urmărire penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă, urmărirea penală fiind efectuată sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu”, a transmis IPJ Ilfov într-un comunicat, preluat de Mediafax.

Sursă: Katarzyna Bialasiewicz | Dreamstime.com

De asemenea, grădinița a fost verificată, miercuri, de către polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ilfov, constatându-se nereguli financiar-contabile. Astfel, polițiștii au aplicat o amendă în valoare de 10.000 de lei și au confiscat suma de 950 de lei, nefiscalizată, au mai comunicat oamenii legii.

Educatoare acuzată că a bătut mai mulți copii

Cazurile în care personalul didactic este acuzat că a abuzat copiii nu sunt rare. Astfel, în mai 2022, o educatoare din Piteşti a fost plasată sub control judiciar pentru purtare abuzivă, după ce părinții unui copil au anunțat Poliția că aceasta le-ar fi lovit fata. Anchetatorii au aflat că nu ar fi vorba despre un singur copil.

Educatoarea lucra la o creșă din cartierul piteștean Trivale și avea în grijă grupa mare. Primul incident a fost anunțat pe un grup de socializare de catre părinți înainte de Paște, anul trecut. Un părinte a povestit că fetița lui a ajuns acasă cu vânătăi în zona intimă. În final, educatoarea a primit o pedeapsă de 3 ani de închisoare cu suspendare. Educatoarei i s-a suspendat şi dreptul de a profesa.

Ne puteți urmări și pe Google News