Medicul din Craiova care își punea pacienta la muncă forțată a fost reținut. Eeste acuzat și de trafic de droguri. Update
- Maria Dima
- 20 noiembrie 2025, 13:23
Sursa foto: Pixabay.comUpdate. Potrivit procurorilor DIICOT, timp de aproape doi ani și jumătate, ar fi exploatat prin muncă o femeie pe care o atrăsese sub pretextul unui ajutor medical. Faptele s-ar fi derulat pe o perioadă lungă, între martie 2023 și noiembrie 2025.În același dosar, bărbatul este cercetat și pentru trafic de droguri de risc, după ce ar fi oferit alprazolam unei persoane aflate într-un program terapeutic.
La perchezițiile făcute miercuri, anchetatorii au găsit în locuința lui comprimate cu aceeași substanță activă, pe care le-ar fi depozitat fără drept. După reținerea medicului, procurorii DIICOT Dolj au sesizat judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Dolj cu propunerea de arestare preventivă. „Actele de urmărire penală au fost realizate împreună cu poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova”, a transmis DIICOT, precizând că în dosar au avut loc două percheziții domiciliare.
Știrea ințială. Cazul medicului din Craiova, acuzat că și-a pus pacienta la muncă
Un medic din Craiova, care activează în mediul privat în zona serviciilor de asistență socio-medicală pentru persoane cu dizabilități, este vizat de un dosar penal instrumentat de DIICOT, fiind suspectat că ar fi exploatat prin muncă o femeie. Aceasta ar fi fost obligată să facă curățenie în locuința sa, în casele rudelor și în locații unde urmau să aibă loc diferite evenimente. Ancheta a fost declanșată după ce apropiații victimei au sesizat autoritățile. Potrivit datelor din dosar, acesta este kinetoterapeut.
Cum a început relația dintre medic și victimă
Victima a venit la cabinetul kinetoterapeutului în 2023, având probleme de sănătate și familiale. Medicul a oferit inițial sprijin, administrându-i medicamente și invitând-o să locuiască în casa sa. Apoi, femeia ar fi fost pusă să facă curățenie nu doar în locuința medicului, ci și în casele rudelor acestuia și în mai multe locații unde urmau să se organizeze evenimente.
Potrivit anchetatorilor, kinetoterapeutul ar profitat de starea de sănătate a pacientei, administrându-i inclusiv unele medicamente cu efect sedativ, pentru a o menține supusă cerințelor sale.

Sursa foto: Poliția Română
Medicul, acuzat de trafic de persoane
Miercuri, 20 noiembrie 2025, polițiștii și procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Craiova – au efectuat două percheziții domiciliare la adresa suspectului.
„Procurorii, împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane. Din actele de urmărire penală reiese că, în luna septembrie 2023, suspectul, în exercitarea atribuțiilor de serviciu și profitând de starea de vulnerabilitate a victimei (probleme de sănătate și familiale), a recrutat-o și adăpostit-o în scopul exploatării prin muncă”, a transmis DIICOT.
Caz similar în Olt. Trei persoane cu probleme psihice, obligate să muncească la o stână
Tot miercuri, DIICOT a făcut percheziții și într-un alt caz din Olt, unde un bărbat de 61 de ani este suspectat de trafic de persoane. În 2023, acesta a adus în gospodăria sa trei persoane cu probleme de sănătate, psihice și locomotorii, pe care le punea zilnic să aibă grijă de animalele de la stâna sa și să facă diverse treburi în gospodărie. Victimele, cu vârste între 27 și 45 de ani, erau forțate să muncească și banii lor, încasați drept indemnizații pentru persoane cu handicap, erau retrași de suspect. Localnicii au observat situația și au sesizat autoritățile, iar bărbatul a fost dus la audieri.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.