Un pachet livrat de Temu a venit împreună cu o surpriză nedorită. Întâmplarea a devenit virală

Un pachet livrat de Temu a venit împreună cu o surpriză nedorită. Întâmplarea a devenit viralăColet. Sursa foto: Freepik

Un tânăr din Italia a avut parte de o surpriză neplăcută după ce a comandat un obiect obișnuit de pe platforma Temu. El a cumpărat un set de șah trimis din China, iar la deschiderea coletului a descoperit un scorpion, potrivit Treviso Today.

Coletul a venit cu un scorpion

Un curier i-a livrat tânărului coletul pe 4 martie, iar când a deschis pachetul a observat că în interior se afla un scorpion încă viu. Deși produsul era intact, iar ambalajul nu avea urme suspecte, din cutie a ieșit un scorpion de aproximativ 5–6 centimetri.

Deși pachetul fusese sigilat și petrecuse două săptămâni pe drum, scorpionul era încă viu. Mai mult, acesta se mișca foarte rapid.

„Într-un prim moment nu mi-am dat seama de nimic, dar după ce am deschis pachetul și am verificat cutia de șah, am văzut cum din cutie a ieșit un scorpion negru”, a povestit tânărul.

Tânărul intenționează să depună o plângere la Temu

Tânărul nu a fost rănit și a reușit să omoare scorpionul folosind primul obiect pe care l-a găsit. El a declarat că este încă șocat de cele întâmplate și intenționează să depună o plângere la Temu.

Colet Temu.

Colet Temu. Sursa foto Captură video

„Doar din întâmplare nu m-a înțepat. Dacă deschideam cutia pe partea cealaltă, scorpionul - poate otrăvitor - ar fi ajuns în mâinile mele”, a spus acesta.

Cazul, similar cu cel al unei studente din Marea Britanie

Reamintim că situația s-a mai întâmplat și în trecut, în cazul companiei Shein. O tânără a avut parte de un șoc după ce a desfăcut coletul comandat de pe platformă și a găsit în interior un scorpion viu.

„Am crezut că este o jucărie, dar apoi s-a mișcat”, a spus Sofia Alonso-Mossinger, potrivit BBC. Studenta de la Universitatea din Bristol a primit ajutor de la colegii de apartament, care au mutat scorpionul veninos într-un recipient închis, preluat ulterior de un expert.

Ne puteți urmări și pe Google News