Un fost ministru din Ucraina a fost arestat în timp ce încerca să fugă din țară
- Nicolae Comănescu
- 15 februarie 2026, 19:35
Ucraina. Sursa foto: FreepikGherman Galușcenko, fost ministru al Energiei din Ucraina, a fost arestat în timp ce încerca să părăsească țara, după cum au anunțat reprezentanții Agenției anticorupție (NABU), conform AFP.
Un fost ministru din Ucraina a fost arestat în timp ce încerca să fugă din țară
„Astăzi, în timp ce trecea granița, anchetatorii NABU l-au reținut pe fostul ministru al energiei în legătură cu cazul Midas”, a fost anunțul pe care l-au făcut cei de la agenția anticorupție într-un comunicat. Oficialii au făcut referire la scandalul de corupție care a zguduit sectorul energetic al Ucrainei anul trecut.
Numele lui Galușcenko nu a fost menționat în comunicat, dar acesta a ocupat funcția de ministru al energiei în 2025 și a demisionat în noiembrie anul trecut.

Sursă foto: Freepik
Ce acuză anchetatorii cazului de corupție în care este implicat Gherman Galușcenko
„Investigațiile inițiale sunt în curs, desfășurate în conformitate cu legea și sancțiunile judiciare. Vor fi publicate mai multe detalii”, a au mai adăugat ooficialii NABU conform sursei citate.
Galușcenko s-a numărat printre miniștrii care au demisionat în 2025, după ce NABU a dezvăluit o vastă rețea de spălare de bani în sectorul energetic al Ucrainei. Anchetatorii suspectează că în spatele acesteia se află un aliat al președintelui Volodimir Zelenski.
Conform anchetei, membrii acestei rețele au pus la cale o schemă de luare de mită, estimată la aproximativ 100 de milioane de dolari, pentru deturnarea de fonduri, stârnind indignare publică într-un moment în care țara se confruntă cu pene de curent cauzate de atacurile rusești.
Țara, afectată de războiul cu Rusia și de corupția profundă
De asemenea, cei care anchetează acest caz de corupție au ajuns la concluzia că Galușcenko a obținut „beneficii personale” din această afacere.
Ucraina este de mult timp afectată de corupție generalizată, iar lupta împotriva acestui flagel este considerată o condiție esențială pentru aderarea țării la Uniunea Europeană.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.