Un celebru cântăreț a fost diagnosticat cu cancer. Concertele din luna ianuarie au fost anulate

Un celebru cântăreț a fost diagnosticat cu cancer. Concertele din luna ianuarie au fost anulateCântăreț. Sursa foto: dreamtime.com

Cântărețul american Barry Manilow, în vârstă de 82 de ani, a anunțat, luni, că a fost diagnosticat cu cancer pulmonar și că va trece printr-o intervenție chirurgicală. „RMN-ul a descoperit o leziune canceroasă pe plămânul stâng, care trebuie îndepărtată”, a scris acesta, într-o postare pe Instagram.

Barry Manilow anunță că va fi operat

Cântărețul, în vârstă de 82 de ani, le-a transmis fanilor că are o formațiune canceroasă pe plămânul stâng, care urmează să fie îndepărtată chirurgical, fără a fi necesare tratamente de chimioterapie sau radioterapie, potrivit The Sun.

Cântărețul, care este și un compozitor de succes, a declarat că a făcut un RMN după ce s-a confruntat timp de mai multe săptămâni cu bronșită, investigație în urma căreia a fost descoperită problema.

„După cum mulți dintre voi știți, recent am suferit de bronșită timp de șase săptămâni, urmată de o recidivă de încă cinci săptămâni. Chiar dacă bronșita mi-a trecut și m-am întors pe scena Westgate Las Vegas, minunatul meu medic mi-a recomandat un RMN pentru a se asigura că totul este în regulă. RMN-ul a descoperit o leziune canceroasă pe plămânul stâng, care trebuie îndepărtată”, a scris acesta.

Barry Manilow

Barry Manilow. Sursa foto: Captură video Youtube

Concertele din ianuarie, reprogramate

Din cauza intervenției medicale programate, Manilow a fost nevoit să amâne concertele stabilite pentru luna ianuarie, însă a anunțat că a fixat deja noile date și urmează să le comunice fanilor, care vor trebui să își ajusteze planurile.

Nodulul pulmonar, o formațiune apărută la nivelul plămânilor, este frecvent întâlnit și, în multe cazuri, benign. Cu toate acestea, necesită evaluare medicală, având în vedere asocierea sa cu cancerul pulmonar, principala cauză de mortalitate oncologică, potrivit statisticilor.

Barry Manilow a început să fumeze de la vârsta de nouă ani

Barry Manilow este fumător de mulți ani, iar în ultimul timp a renunțat la țigările clasice, optând pentru vapat. Artistul declara într-un interviu acordat în 2012 că a început să fumeze încă de la vârsta de nouă ani.

Printre cele mai cunoscute melodii ale lui Barry Manilow se regăsesc „Could It Be Magic”, „Looks Like We Made It”, „Mandy”, „I Write the Songs”, „Can’t Smile Without You”, „Weekend in New England” și „Copacabana (At the Copa)”.