Trump și Melania, răsfățați cu daruri regale. Ce au oferit în schimb Regelui Charles și Camillei

Trump și Melania, răsfățați cu daruri regale. Ce au oferit în schimb Regelui Charles și CamilleiSursa foto: captură video BBC

Preşedintele american Donald Trump și soția sa, Melania, efectuează o vizită de stat în Regatul Unit, prilej cu care vor face un schimb de cadouri cu regele Charles și regina Camilla, simbolizând parteneriatul istoric dintre cele două țări, potrivit agenției dpa.

Soţii Trump au aterizat cu elicopterul prezidenţial în jurul prânzului și au fost întâmpinați de prințul William și prințesa Catherine, iar apoi de Regele Charles și Regina Camilla în fața Casei Victoria de pe domeniul Windsor.

Darurile americane pentru familia regală

Donald Trump și Prințul William

Sursa foto: Captură video

Președintele Trump îi va oferi regelui Charles o replică a sabiei președintelui Dwight Eisenhower, simbol al „profundului respect” și al parteneriatului istoric între SUA și Marea Britanie, esențial pentru câștigarea celui de-Al Doilea Război Mondial. Palatul Buckingham precizează că sabia reprezintă valorile de durată și spiritul de cooperare care continuă să definească relația dintre cele două state.

Regina Camilla va primi o broșă vintage în formă de floare, realizată din aur de 18 carate, diamante și rubine, de la Tiffany & Co. Aceasta simbolizează diplomația, prietenia și respectul, combinând pietrele prețioase asociate zilei de naștere a Camillei (rubine) și a Melaniei Trump (diamante).

Pentru Melania Trump, regele și regina au pregătit un bol emailat și din argint cu monograma reginei, realizat de artista nord-irlandeză Cara Murphy, precum și o poșetă personalizată Anya Hindmarch. Cuplul american va mai primi și un cadru de fotografie de argint gravat cu monogramele regelui Charles și reginei Camilla.

Darurile regale pentru cuplul american

Charles și Camilla le vor oferi soților Trump cadouri menite să celebreze istoria comună și relația specială cu SUA. Printre acestea se numără o carte din piele legată manual, confecționată de Legătoria regală din castelul Windsor, pentru a marca aniversarea a 250 de ani de la Declarația de Independență din 1776, și drapelul britanic arborat deasupra Palatului Buckingham în ziua învestirii lui Donald Trump pentru un al doilea mandat.

Un schimb de cadouri cu rădăcini istorice

De-a lungul anilor, regele Charles a primit numeroase daruri de la lideri internaționali, inclusiv la încoronare, precum un Rolls-Royce de la regele Bahreinului și un dosar cu copii după scrisorile dintre regina Elisabeta a II-a și președintele Eisenhower, dar și o fotografie de la vizita fostului președinte Joe Biden și a soției sale, Jill.