Trump, primit cu onoruri fără precedent de Regele Charles
- Iulia Moise
- 17 septembrie 2025, 15:02
Trump / sursa foto: captură videoPrimirea la Castelul Windsor a președintelui american Donald Trump de către regele Charles al III-lea s-a desfășurat cu o pompă fără precedent și a cuprins cele mai mari onoruri .
Este vorba despre a doua vizită de stat a liderului de la Casa Albă în Regatul Unit – un fapt fără precedent pentru vreun șef de stat american – și un eveniment ce combină fastul regal cu un mesaj politic puternic: consolidarea relației transatlantice într-o perioadă tensionată la nivel global.
Tradiția regală, pusă în slujba diplomației
Caleașca regală este lustruită, tacâmurile de argint vechi de două secole sunt aranjate cu grijă, iar diamantele din colecția familiei sunt scoase din vitrine.
Zeci de bucătari, grădinari și soldați se asigură că totul strălucește pentru ca președintele Trump și prima doamnă, Melania, să fie primiți într-o atmosferă de basm.

Pregătiri pentru banchet / sursa foto: royal.uk
Dar dincolo de spectacol, evenimentul are o miză strategică. Londra vrea să transmită un mesaj de continuitate într-un moment în care politica „America First” tensionează relațiile comerciale și de securitate.
Vizita este, așadar, și un instrument de negociere, nu doar o demonstrație de tradiție regală.
O zi regală între istorie și politică
Prima parte a vizitei are loc la Castelul Windsor, reședință de aproape o mie de ani, încărcată de simboluri. Trump a descris invitația drept „o mare onoare”, un gest rezervat doar prietenilor apropiați ai monarhiei.
Programul include o plimbare cu trăsura prin domeniul de peste 6.000 de hectare, inspectarea gărzii de onoare și un prânz privat cu regele Charles și regina Camilla.

Trăsura regala cu Donald Trump / sursa foto: captură video
Momentul culminant va fi banchetul de stat: până la 160 de invitați vor lua loc la o masă de mahon lungă de 50 de metri, unde se vor rosti discursuri și toasturi în onoarea vizitei.
Politica intră în scenă la Chequers
Dacă prima zi pune accentul pe fastul regal, cea de-a doua parte a vizitei mută atenția pe diplomație. Joi, Trump se va întâlni cu premierul britanic Keir Starmer la reședința oficială Chequers.
Oficialii speră ca vizita să se încheie cu semnarea unui acord tehnologic menit să demonstreze că parteneriatul transatlantic rămâne solid, chiar și în contextul divergențelor privind Ucraina, Orientul Mijlociu și viitorul NATO.
O vizită fără precedent și cu provocări
Niciun președinte american nu a fost invitat de două ori la o vizită de stat în Marea Britanie. Această distincție, greu de ignorat, flatează un lider care adoră superlativele și afișează un interes aparte pentru monarhia britanică.
Totuși, vizita nu este lipsită de tensiuni: protestele nu au întârziat să apară, chiar dacă securitatea sporită și alegerea orașului Windsor – mai ușor de controlat decât Londra – au redus amploarea manifestațiilor.
Grupul „Led By Donkeys” a proiectat imagini controversate pe zidurile castelului, iar poliția a arestat câteva persoane.