Tragedie la maratonul Nice–Cannes. Un atlet de 27 de ani a murit înainte de linia de sosire
- Bianca Ion
- 10 noiembrie 2025, 22:10
Atlet. Sursă foto: Pixabay Maratonul Nice–Cannes, desfășurat duminică, 9 noiembrie 2025, cu aproape 22.000 de participanți, a fost marcat de un incident grav. Un bărbat de 27 de ani s-a prăbușit brusc la 100 de metri de linia de sosire, iar în ciuda intervenției rapide a echipelor de urgență, acesta a murit. Identitatea tânărului nu a fost făcută publică, notează France3.
De ce a murit tânărul atlet
Alergătorul, aflat pe punctul de a încheia cei 42 de kilometri ai maratonului Alpes-Maritimes, s-a prăbușit înainte de prânz, fiind victima unui stop cardiac „cu puțin timp înainte de linia de sosire de la capătul traseului de 42 km”.
Deși echipele de intervenție au ajuns rapid și au încercat resuscitarea, viața sa nu a putut fi salvată.

Atlet. Sursă foto: Pixabay
Atlet experimentat, pregătit pentru cursă
Reprezentanții cursei au explicat că sportivul era bine pregătit pentru competiție. „Era un om bine pregătit. S-a prăbușit cu 100 m înainte de linia de sosire și a fost imediat îngrijit”, au declarat organizatorii.
Conform informațiilor publicate de Nice Matin, bărbatul era din Alsacia. „Era atlet, un alergător obișnuit. Se pregătea pentru maraton de un an, era pregătit”, a transmis Pascal Thiriot, managerul de cursă al Azur Sport Organisation.
Și organizatorii au transmis un mesaj în urma incidentului. „Această zi frumoasă a fost umbrită de moartea tragică a unuia dintre alergătorii noștri, care a suferit un stop cardiac cu puțin timp înainte de linia de sosire. În ciuda îngrijirilor medicale imediate acordate de serviciile noastre de urgență, acesta nu a putut fi resuscitat. Transmitem cele mai sincere condoleanțe familiei și celor dragi în această seară”, au transmis organizatorii maratonului Nice-Cannes pe rețelele de socializare.
Este a doua tragedie
Este pentru a doua oară când maratonul Nice–Cannes este marcat de o tragedie. În 2015, un alt alergător, în vârstă de 35 de ani, a murit în urma unui atac de cord în timpul cursei de ștafetă 2x21 km.