Tortul celebru al lui Tom Cruise, simbol al rafinamentului de sărbători
- Antonia Hendrik
- 26 decembrie 2025, 23:05
Tom Cruise. Sursa foto: Arhiva EVZTom Cruise păstrează o tradiție devenită deja celebră la Hollywood: în fiecare an, actorul își surprinde prietenii, colaboratorii și foștii parteneri de platou cu un cadou dulce. Este vorba despre un tortul Bundt cu ciocolată albă și nucă de cocos, preparat de renumita brutărie Doan’s Bakery din Woodland Hills, o suburbie a Los Angelesului. Gestul, repetat de-a lungul anilor, a ajuns să fie considerat o adevărată marcă personală a starului, informează hollywoodreporter.com.
Tortul preferat de sărbători al lui Tom Cruise
Se pare că acest tort i-a ajuns vedetei din „Misiune Imposibilă ” în 2008 prin intermediul soției sale de atunci, Katie Holmes. L-a servit la o petrecere și de atunci a început să-l ofere cadou de sărbători celor apropiați.
Celebrul „tort Tom Cruise” a devenit faimos datorită combinației sale simple, dar rafinate: un bundt cake cu ciocolată albă și nucă de cocos, îmbrăcat într-o glazură fină de cremă de brânză și acoperit din belșug cu fulgi de cocos.
Prăjitura este foarte aerată, cu o aromă plăcută de nucă de cocos, bine dozată. Glazura de cremă de brânză aduce un contrast fin, suficient cât să completeze gustul, nu să îl eclipseze. Diferența o face nuca de cocos prăjită. Spre deosebire de varianta clasică, cu cocos moale, prăjirea adaugă o textură ușor crocantă, cu tentă de nucă.

Sursa foto: Tom Cruise/Facebook
Un desert premium, fără costuri exorbitante
Cu un buget mult mai mic decât cel al produsului original, acest tort celebru al lui Tom Cruise poate fi preparat chiar la voi acasă. Rezultatul este un desert special, savuros cu care vei încânta prietenii și familia.
Pentru acest tort aveți nevoie de următoarele ingrediente:
- 1 cutie de 410 g mix pentru prăjitură Betty Crocker,
- 1 cutie de 100 g mix instant pentru budincă de cocos,
- 4 ouă mari,
- 1/2 cană unt sărat topit,
- 1/2 cană de lapte bătut
- 1/2 cană lapte de cocos din conservă
- 1 linguriță aromă de cocos
- 1/2 linguriță de vanilie
- 1/2 cană de nucă de cocos rasă îndulcită,
- 1 cană de chipsuri de ciocolată albă, tocate mărunt.
Pentru glazură aveți nevoie de:
- 1/2 cană unt sărat,
- 115 g cremă de brânză,
- 2 căni de zahăr pudră
- 1/4 linguriță sare,
- 1/2 linguriță aromă de cocos,
- 1/2 linguriță de vanilie,
Pentru topping aveți nevoie de: 1 cană de nucă de cocos rasă și îndulcită.
Cum se prepară tortul Bundt
Procesul începe cu pregătirea cuptorului, care se încălzește la 180°C (350°F). Untul se topește separat și se lasă deoparte, pentru a ajunge la temperatura camerei până la momentul folosirii. Între timp, forma de tort tip Bundt este unsă temeinic cu spray antiaderent, astfel încât prăjitura să se desprindă ușor după coacere.
Ciocolata albă este măsurată și tocată foarte fin, manual sau cu ajutorul unui robot de bucătărie, până capătă textura unor firimituri fine. Într-un bol încăpător, se combină mixul pentru prăjitură cu cel pentru budincă, iar ingredientele uscate sunt omogenizate cu telul.
Separat, într-un alt vas, se amestecă ingredientele lichide: laptele bătut, laptele de cocos din conservă, ouăle, esența de cocos, vanilia și untul topit și răcit. Acest amestec se bate până devine uniform.
Cu mixerul setat la viteză mică, compoziția lichidă este turnată treptat peste ingredientele uscate. Viteza se mărește progresiv până la nivel maxim, iar aluatul se mixează timp de aproximativ un minut. La final, se încorporează nuca de cocos rasă și ciocolata albă mărunțită.
Cum se păstrează tortul pentru a-și păstra prospețimea
Aluatul obținut se toarnă în forma pregătită anterior și se nivelează uniform. Prăjitura se coace timp de 40–43 de minute. În cazul cuptoarelor mai puternice sau de dimensiuni reduse, este indicată verificarea cu o scobitoare după 35 de minute; dacă aceasta iese curată, prăjitura este gata.
Pe durata coacerii, nuca de cocos destinată decorului se rumenește într-o tigaie, la foc mediu. Se amestecă aproape continuu, iar atunci când aproximativ jumătate din cantitate capătă o nuanță aurie, se îndepărtează de pe foc, eliminând eventualele bucăți prea arse.
După coacere, tortul se scoate din cuptor și se lasă la răcit complet în formă, la temperatura camerei, proces care poate dura câteva ore.
Pentru glazură, untul și crema de brânză se mixează până devin cremoase. Zahărul pudră se adaugă treptat, urmat de sare, apoi aromele de vanilie și cocos. Compoziția se bate la viteză mare până capătă o consistență fină și omogenă.
La final, tortul se glazurează și se presară cu nuca de cocos prăjită. Preparatul se păstrează într-un recipient bine închis, pentru a-și menține prospețimea.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.