Tentativă eșuată de recrutarea pilotul lui Nicolas Maduro pentru a deturna avionul președintelui Venezuelei
- Dinu Marian
- 29 octombrie 2025, 05:45
Nicolae Maduro președintele Venezuelei. sursa: FacebookUn agent federal american a încercat, în cadrul unei operațiuni clandestine desfășurate pe parcursul a 16 luni, să-l convingă pe pilotul-șef al lui Nicolas Maduro să devieze aeronava liderului venezuelean într-o locație unde autoritățile SUA l-ar fi putut reține. Pilotul a fost “încălzit” cu perspective financiare generoase. Acțiunea a fost relatată de Public Broadcasting Service (PBS) fiind confirmată de actuali și foști oficiali și de schimburi de mesaje autentificate.
Tentativa de a-l convinge pe pilot să schimbe tabăra s-a încheiat fără rezultat, Maduro a evitat dezastrul. Operațiunea dezvăluie amploarea eforturilor Washingtonului de a-l înlătura pe Maduro. Acuzat de SUA că a subminat democrația în țara sa și a oferit sprijin traficanților de droguri, grupărilor teroriste și Cubei.
Pilotul lui Maduro, tentat cu o recompensă uriașă
Potrivit relatărilor, agentul Edwin Lopez (Homeland Security Investigations), aflat atunci în misiune la Ambasada SUA din Republica Dominicană, i-a făcut oferta generalului aviator Bitner Villegas într-o întâlnire secretă într-un hangar. Lopez i-a promis o recompensă substanțială dacă pilotul ar fi deturnat avionul prezidențial într-un punct prestabilit. Unde puteau autoritățile americane să-l aresteze, inclusiv Republica Dominicană, Puerto Rico sau baza Guantánamo.
Pilotul nu s-a angajat să facă asta, dar i-a dat numărul de telefon, iar discuțiile au continuat, inclusiv după pensionarea lui Lopez, prin aplicații criptate.
Planul a pornit de la un pont primit la ambasadă, conform căruia două aeronave folosite de Maduro — un Dassault Falcon 2000EX și un Falcon 900EX — se aflau la La Isabela, Santo Domingo, pentru reparații, contrar sancțiunilor SUA. Ulterior, ambele avioane au fost sechestrate la solicitarea autorităților americane. Primul în septembrie 2024, al doilea în februarie 2025, Washingtonul invocând încălcări ale regimului de sancțiuni. Unul dintre aparate a fost descris public drept un „tezaur de informații”: liste de ofițeri, trasee, documente tehnice.
Schimb de mesaje cu agentul american
Între timp, Lopez a continuat să-l curteze pe generalul Villegas. În august, i-a trimis un mesaj prin care îi amintea că recompensa pe numele lui Maduro pentru acuzații federale de narco-terorism a fost dublată la 50 de milioane de dolari. Pilotul nu a acceptat. Într-un schimb de replici din septembrie, Villegas l-a respins pe Lopez, afirmând că „venezuelenii nu sunt trădători”, apoi i-a blocat numărul.
Pentru a-l descuraja pe Maduro și a-i crea incertitudine cu privire la loialitatea pilotului, aliați ai opoziției au amplificat public subiectul pe rețelele sociale, inclusiv printr-o postare ironică de „la mulți ani” adresată lui Villegas, însoțită de fotografii care sugerau contacte cu agenți americani. La scurt timp, un avion prezidențial Airbus a decolat din Caracas și s-a întors neașteptat după circa 20 de minute, alimentând speculații.
Câteva zile mai târziu, Villegas a reapărut la TV, în uniformă, alături de ministrul de interne Diosdado Cabello, care i-a lăudat loialitatea și a respins ideea că militarii venezueleni pot fi „cumpărați”.
Politica SUA față de Venezuela
De la revenirea la Casa Albă, președintele Donald Trump a adoptat o linie mai dură față de Caracas, trimițând trupe, elicoptere de atac și nave de război în Caraibe pentru a lovi ambarcațiuni suspectate de trafic de cocaină din Venezuela. În 13 operaâțiuni, armata americană a anunțat cel puțin 57 de traficanți uciși. Luna aceasta, președintele a autorizat CIA să desfășoare acțiuni acoperite în Venezuela, iar guvernul SUA a dublat recompensa pentru prinderea lui Maduro.
Departamentul pentru Securitate Internă și Departamentul de Stat nu au comentat. Guvernul Venezuelei nu a răspuns solicitărilor de presă, notează PBS.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.