Tarta cu praz, deliciul de toamnă al lui Păstorel Teodoreanu
- Andrei Arvinte
- 10 octombrie 2026, 16:48
Păstorel Teodoreanu. Sursa foto: Wikipedia
Păstorel Teodoreanu, epigramist temut și unul dintre cei mai mari gurmanzi ai literaturii române, ținea cronici gastronomice încend din anii '30, iar rețetele s-au strâns în două volume rămase de referință: „De re culinaria” și „Gastronomice”.
În acestea se găsesc preparate delicioase de toamnă-timpurie, exact ce se gătește în octombrie. Prazul este vedeta acestei perioade — se culege toamna și la începutul iernii, e dulce după primele nopți reci.
Așa că una dintre rețetele toamnei îndrăgite de Păstorel este tarta cu praz.
Aluatul pentru tarta cu praz a lui Păstorel Teodoreanu
A pus pe masă o planșetă de lemn. A cântărit apoi 1 kg de făină, pe care, după ce a trecut-o prin sită, a pus-o, movilă, pe planșetă.
În vârful conic al movilei de făină a făcut o gaură „în chip de crater”, a retezat un ou și i-a vărsat conținutul în gaură, punând și puțină sare și o bucățică de unt.
Pe urmă a început să frământe, turnând, din când în când, câte un pic de apă caldă.
Când i s-a părut coca bună, a rotunjit-o, dându-i forma unei mingi, a așezat-o pe-o farfurie, a acoperit-o cu un șervet și a pus-o la rece, unde a lăsat-o jumătate de oră.
Pe urmă a pus-o din nou pe planșetă și a tăiat-o în două, întinzând jumătățile separat. Le-a uns pe rând pe fiecare cu unt, le-a pus una peste alta și le-a întins din nou, împreunate, punându-le apoi iar la rece.
Umplutura de praz
A luat șase fire groase de praz, le-a tăiat în bucăți de circa 4–5 cm lungime, le-a spălat, le-a opărit cu apă clocotită („ca să le scoată amăreala", zicea) și le-a lăsat acoperite preț de zece minute.
Le-a pus apoi în strecurătoare și, după ce s-a scurs apa, le-a lăsat să se usuce.

Tarta cu praz © Catarii | Dreamstime.com
Sosul alb
Unt încins într-o tigaie, peste care a pus făină de cartofi (feculă) — „căci el făină nu pune: cu feculă e și mai fin și mai gustos~ — și lapte cald, turnat din când în când câte un pic, trăgând cratița la margine ca să nu se facă cocoloașe.
Asamblarea tartei cu praz
A întins coca, a pus-o în tava unsă cu unt, ridicându-i marginile cu mare meșteșug, și a băgat tava la cuptor.
Între timp a prăjit prazul într-o crăticioară cu unt încins și l-a sărat, a turnat sosul peste praz, a ras deasupra cașcaval bine uscat și a amestecat totul.
Când aluatul se aurise, a tras tava afară, a turnat compoziția peste aluat și a pus-o din nou la cuptor, la foc potrivit.
După 20 de minute, tarta era gata. După ce s-a răcorit puțin, a tăiat-o și au mâncat.