Adrian Homan, un antreprenor cu opinie. sursa. EVZ
S-a terminat întâlnirea din China, dar comentariile continuă. Mai ales că Rusia ar putea accepta garanții NATO de tipul articolului 5, după cum a spus emisarul special al președintelui SUA. Dar lucrurile par mult mai complicate, nu prea este loc de sărbătorit.
La București, declarația lui Jared Kushner despre garanții de securitate de tip NATO pentru Ucraina trebuie citită cu harta Mării Negre pe masă.
Pentru România, rezultatul negocierilor va influența securitatea frontierelor, libertatea de navigație și capacitatea Rusiei de a exercita presiune asupra întregii regiuni.
Rusia respinge ceea ce acceptase
Pe 19 noiembrie, Kushner a afirmat că Donald Trump ar fi deschis unei asemenea garanții, dacă aceasta servește intereselor americane. A susținut și că negociatorii ar fi convins pe Rusia să accepte conceptul.
A doua zi, adjunctul ministrului rus al Afacerilor Externe, Serghei Riabkov, a respins orice formulă de „cvasiaderare” a Ucrainei la NATO. Distanța dintre cele două declarații arată cât de mult mai rămâne de negociat.
O asemenea deschidere americană merită să fie luată în serios. Dar termenul „concept” ascunde tocmai întrebările decisive: cine oferă garanția, ce teritoriu acoperă, ce declanșează intervenția și ce obligații își asumă fiecare semnatar.
Articolul 5, semnificație
Articolul 5 însuși obligă aliații să ofere asistență, lăsând fiecăruia alegerea măsurilor considerate necesare, inclusiv eventuala folosire a forței. Credibilitatea NATO se sprijină și pe capacitatea militară, planificarea și cooperarea care dau substanță tratatului. O formulă inspirată de acesta trebuie judecată prin mijloacele care o susțin.
România beneficiază de apărarea colectivă în calitate de membru NATO. Ucraina negociază un aranjament distinct. Negocierile privind Kievul nu modifică, prin ele însele, statutul nostru în Alianță. Tocmai această diferență obligă Bucureștiul la luciditate: putem avea o protecție juridică solidă și, simultan, un vecin vulnerabil, a cărui insecuritate produce riscuri pentru noi.
Un armistițiu care ar lăsa Ucraina incapabilă să descurajeze o nouă agresiune ar putea oferi Rusiei răgazul pentru refacerea forțelor. Pentru România, perspectiva ar însemna menținerea presiunii asupra Mării Negre și necesitatea unor eforturi defensive susținute.
Încetarea luptelor ar salva vieți. Durabilitatea ei depinde însă de ceea ce urmează după semnare.
Miza românească a negocierilor
Marea Neagră leagă securitatea militară de economie. Porturile, navigația, infrastructura energetică și conexiunile regionale au nevoie de predictibilitate. Concluziile reuniunii europene din 16 noiembrie privind securitatea și conectivitatea regională identifică explicit protejarea rutelor maritime și a infrastructurii portuare și offshore drept o condiție pentru comerț și investiții.
Pentru România, o Ucraină capabilă să își apere litoralul și accesul la mare ar contribui la un mediu regional mai sigur. În sens invers, posibilitatea ca Rusia să amenințe periodic navigația ar păstra incertitudinea economică în imediata noastră vecinătate. De aceea, Bucureștiul trebuie să urmărească atent componenta maritimă a oricărui acord.
România are deja responsabilități și capacități relevante. Adunarea Parlamentară a NATO a evidențiat, în urma vizitei din octombrie, rolul bazei Mihail Kogălniceanu, cooperarea aliată pentru protejarea spațiului aerian și participarea românească la inițiativa de combatere a minelor din Marea Neagră.
Interesul României
La Berlin, Nicușor Dan a susținut participarea Europei la negocieri, păstrarea unei Ucraine viabile și protejarea relației transatlantice. Este o orientare justificată, în interesul României. Următorul pas trebuie să fie formularea unor cerințe precise privind securitatea Mării Negre, coordonarea militară și sprijinul pe termen lung pentru Kiev.
Declarația de la Berlin oferă un punct de plecare. Ea enumeră posibile garanții: susținerea forțelor ucrainene, monitorizarea încetării focului, o forță multinațională condusă de europeni și angajamente juridice în cazul unei noi agresiuni. Sunt opțiuni care trebuie transformate în obligații și capacități verificabile.
Bucureștiul trebuie să poată spune ce contribuție poate oferi și ce resurse sunt necesare: logistică, instruire, supraveghere, protecția navigației. Participarea responsabilă presupune și explicarea costurilor către public. Susținerea Ucrainei are nevoie de legitimitate democratică și de rezultate pe care cetățenii să le poată înțelege.
Miza Republicii Moldova
În aceeași evaluare trebuie inclusă Republica Moldova. Interesul României este ca orice aranjament regional să păstreze libertatea Chișinăului de a-și decide viitorul. Acceptarea unui drept de veto rusesc asupra opțiunilor vecinilor ar crea un precedent periculos pentru întreaga regiune.
Promisiunea lui Kushner poate deschide o negociere utilă. Valoarea ei va depinde de acordul final și de voința de a-l susține. România trebuie să participe la această construcție cu obiective proprii, parteneri și resurse.
Pentru București, pacea durabilă se va recunoaște și în condițiile concrete de securitate de la Dunăre și de la Marea Neagră. Acolo va trebui să funcționeze ceea ce diplomații negociază astăzi.