rusia

Rusia (în rusă Росси́я, transliterat: Rossia; pronunție rusă: /rɐˈsʲijə/), oficial Federația Rusă (în rusă Росси́йская Федера́ция, transliterat: Rossiiskaia Federația, pronunțat /rɐˈsʲijskəjə fʲɪdʲɪˈratsɨjə/), este o țară în Eurasia.

Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, acoperind peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea.

Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume⁠(d); alte mari orașe⁠(d)
sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.

În iunie 1991, Boris Elțin a devenit primul președinte ales direct din istoria Rusiei, atunci când a fost ales președinte al RSFS Ruse, care avea să devină Federația Rusă independentă, în luna decembrie a acelui an. În timpul și după dezintegrarea Uniunii Sovietice, au fost întreprinse ample reforme, inclusiv privatizări⁠(d) și liberalizarea piețelor și comerțului precum și schimbări radicale în liniile unei „terapii de șoc⁠(d)" așa cum recomanda Fondul Monetar Internațional. Toate acestea au avut ca urmare o mare criză economică⁠(d), caracterizată printr-o scădere cu 50% a PIBului și a producției industriale între 1990 și 1995.

La 31 decembrie 1999, președintele Elțin a demisionat pe neașteptate, lăsând funcția în mâinile recent numitului prim-ministru, Vladimir Putin, care apoi a câștigat alegerile prezidențiale din 2000. Putin a reprimat insurgența cecenă, deși încă mai există violențe sporadice în Caucazul de Nord.

În 2008, pentru a respecta limitarea numărului de mandate prezidențiale consecutive, Putin l-a lăsat pe Dmitri Medvedev să fie ales președinte al Rusiei din partea partidului său, în timp ce Putin a devenit prim-ministru. Cei doi au făcut rocada inversă la alegerile prezidențiale din 2012, Medvedev redevenind prim-ministru.

În luna septembrie 2015, Rusia a declanșat o intervenție militară în Războiul Civil Sirian, constând în atacuri aeriene împotriva grupurilor care se opun regimului totalitar al lui Bashar al-Assad, indiferent dacă sunt militanți islamiști din Statul Islamic, din Frontul al-Nusra (al-Qaeda în Levant), grupări kurde sau grupuri de rebeli sirieni anti-Assad.

La 24 februarie 2022, Rusia invadeaza Ucraina.

Pe 30 septembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a lansat procesul de anexare a regiunilor pe care le controlează din Ucraina, spunând că va semna legi pentru a le absorbi în ciuda condamnării internaționale și va proteja regiunile nou încorporate folosind „toate mijloacele disponibile”

Rusia a spionat peste un an statele NATO cu drone lansate de pe „flota fantomă”

Rusia a spionat peste un an statele NATO cu drone lansate de pe „flota fantomă”

O analiză de impact publicată joi de Institutul Internațional pentru Studii Strategice (IISS) din Londra și citată de dpa arată o realitate îngrijorătoare pentru securitatea europeană. Rusia a desfășurat o...

Criză de carburant în Rusia: Cozi uriașe la benzinării și explozie de vânzări la mașinile electrice

Criză de carburant în Rusia: Cozi uriașe la benzinării și explozie de vânzări la mașinile electrice

O reprezentanță auto din Rusia, de la Moscova, depune eforturi uriașe pentru a face față valului de solicitări pentru vehicule electrice noi. Șoferii ruși încearcă prin această metodă să evite...

Război în Ucraina. Armata rusă anunță că a finalizat curățarea orașelor Liman și Kostiantinivka. Urmează asaltul final asupra Sloviansk

Război în Ucraina. Armata rusă anunță că a finalizat curățarea orașelor Liman și Kostiantinivka. Urmează asaltul final asupra Sloviansk

Rusia își intensifică operațiunile în Ucraina și anunță finalizarea operațiunilor de curățare în localitățile strategice Kostiantinivka și Liman. Potrivit comandamentului militar rus, citat de agenția EFE, aceste mișcări fac parte...

Nicușor Dan condamnă atacurile Rusiei asupra Kievului: Rusia a demonstrat încă o dată că nu dorește pacea

Nicușor Dan condamnă atacurile Rusiei asupra Kievului: Rusia a demonstrat încă o dată că nu dorește pacea

România condamnă cu fermitate atacul recent, nesăbuit și iresponsabil al Rusiei împotriva Kievului, afirmă președintele Nicușor Dan. Șeful statului a condamnat loviturile lansate de trupele lui Putin asupra Kievului și a transmis...

Dezvăluiri despre cooperarea militară Rusia - China. UE analizează implicațiile pentru securitatea europeană

Dezvăluiri despre cooperarea militară Rusia - China. UE analizează implicațiile pentru securitatea europeană

Rusia a trimis anul trecut militari la cursuri de pregătire organizate în China, potrivit unor documente interne analizate de Reuters și a doi oficiali europeni familiarizați cu situația. Informațiile arată...

Populația din Rusia, tot mai înfuriată de criza carburanților. Atacurile Ucrainei afectează recoltele și transporturile

Populația din Rusia, tot mai înfuriată de criza carburanților. Atacurile Ucrainei afectează recoltele și transporturile

Fermierii ruși se confruntă cu dificultăți în plină campanie agricolă, după ce atacurile cu drone lansate de Ucraina asupra rafinăriilor și depozitelor petroliere au provocat o criză de carburanți care...

Cel puțin un mort în urma unui atac major cu drone la Kiev

Cel puțin un mort în urma unui atac major cu drone la Kiev

Forțele Federației Ruse au lansat un atac aerian major cu drone și rachete asupra capitalei ucrainene Kiev în noaptea trecută, ucigând cel puțin o persoană, potrivit BBC. Mai multe cartiere...

Efectul dronelor ucrainene: Rusia raționalizează benzina și cumpără combustibil din India

Efectul dronelor ucrainene: Rusia raționalizează benzina și cumpără combustibil din India

Rusia se confruntă cu o situație critică pe piața internă a carburanților, fiind obligată să apeleze la măsuri extreme pentru a acoperi deficitul de combustibil. Moscova a demarat importuri fără...

Avertisment de la Moscova. Rusia exclude orice dialog sau normalizare a relațiilor cu NATO

Avertisment de la Moscova. Rusia exclude orice dialog sau normalizare a relațiilor cu NATO

Relațiile dintre Rusia și NATO rămân la un nivel critic, din care nu mai există cale de întoarcere în viitorul apropiat. Moscova transmite semnale clare că punțile de comunicare sunt...

Răsturnare de situație în cazul sabotajului Nord Stream. Un cetățean ucrainean, acuzat oficial de procurorii germani

Răsturnare de situație în cazul sabotajului Nord Stream. Un cetățean ucrainean, acuzat oficial de procurorii germani

Procurorii federali din Germania au făcut un pas decisiv în ancheta privind sabotajul conductelor submarine din Marea Baltică. Autoritățile de la Karlsruhe au depus oficial acuzații împotriva unui cetățean ucrainean...

Un afacerist din Finlanda, condamnat la închisoare după ce a trimis ilegal sute de camioane în Rusia

Un afacerist din Finlanda, condamnat la închisoare după ce a trimis ilegal sute de camioane în Rusia

O decizie de ultimă oră vine din partea magistraților din Finlanda, unde un om de afaceri a primit o pedeapsă severă cu închisoarea. Justiția finlandeză a decis miercuri condamnarea acestuia...

Criza majoră de combustibil din Rusia. Vladimir Putin recunoaște situația dificilă după atacurile ucrainiene

Criza majoră de combustibil din Rusia. Vladimir Putin recunoaște situația dificilă după atacurile ucrainiene

Rusia se confruntă cu o criza de combustibil extinsă la nivel național, arată o analiză a principalelor surse economice realizată de EVZ. Criza vine după o campanie intensă de atacuri...

Avertisment sumbru: Rusia ar putea ataca o țară NATO la doar un an după încheierea războiului din Ucraina

Avertisment sumbru: Rusia ar putea ataca o țară NATO la doar un an după încheierea războiului din Ucraina

Scenariu alarmant pentru Europa: Serviciile de informații avertizează că o confruntare militară limitată cu Rusia este posibilă în viitorul apropiat. Europa se află în prezent într-o zonă gri, situată la...

Medvedev, exclus de pe lista partidului Rusia Unită. Strategia pregătită de Putin

Medvedev, exclus de pe lista partidului Rusia Unită. Strategia pregătită de Putin

Congresul electoral al partidului Rusia Unită, desfășurat la Moscova, a adus o schimbare importantă în strategia politică a Kremlinului. Fostul președinte Dmitri Medvedev nu a fost inclus pe lista principalilor candidați...

Anunțul lui Putin despre războiul din Ucraina, la televiziunea de stat

Anunțul lui Putin despre războiul din Ucraina, la televiziunea de stat

Președintele Vladimir Putin a declarat duminică că Rusia își va continua obiectivul de a captura complet patru regiuni ucrainene, respingând ceea ce a numit o nouă propunere a Ucrainei de...

Explozii și incendii în mai multe regiuni din Ucraina. Cel puțin cinci oameni au murit

Explozii și incendii în mai multe regiuni din Ucraina. Cel puțin cinci oameni au murit

Cel puțin cinci persoane și-au pierdut viața în urma unor atacuri rusești desfășurate în mai multe regiuni ale Ucrainei, potrivit autorităților locale. Alte zeci de persoane au fost rănite, iar...

Vladimir Putin, mesaj după atacurile din Rusia: „Le vom răspunde”

Vladimir Putin, mesaj după atacurile din Rusia: „Le vom răspunde”

Președintele rus Vladimir Putin a declarat duminică, în cadrul Congresului partidului Rusia Unită, organizat înaintea alegerilor legislative din septembrie, că autoritățile vor răspunde provocărilor generate de atacurile ucrainene și vor...

Ucraina anunță noi lovituri asupra infrastructurii energetice din Rusia

Ucraina anunță noi lovituri asupra infrastructurii energetice din Rusia

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat că Ucraina a desfășurat noi atacuri asupra unor obiective din sectorul energetic al Rusiei, vizând două rafinării din regiunile Krasnodar și Iaroslavl. În același...

Ambasada Rusiei publică un mesaj al Mariei Zaharova despre competiția de la Cluj-Napoca

Ambasada Rusiei publică un mesaj al Mariei Zaharova despre competiția de la Cluj-Napoca

Ambasada Rusiei în România a publicat sâmbătă pe Facebook un mesaj al Mariei Zaharova, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, în care este criticată decizia privind interzicerea simbolurilor...

Rusia și Ucraina au făcut un nou schimb de prizonieri. Câte persoane au fost eliberate de fiecare parte

Rusia și Ucraina au făcut un nou schimb de prizonieri. Câte persoane au fost eliberate de fiecare parte

Rusia și Ucraina au efectuat vineri un nou schimb de prizonieri de război, fiecare stat recuperând câte 160 de militari. Anunțul a fost făcut de președintele Ucrainei, precum și de...