rusia

Rusia (în rusă Росси́я, transliterat: Rossia; pronunție rusă: /rɐˈsʲijə/), oficial Federația Rusă (în rusă Росси́йская Федера́ция, transliterat: Rossiiskaia Federația, pronunțat /rɐˈsʲijskəjə fʲɪdʲɪˈratsɨjə/), este o țară în Eurasia.

Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, acoperind peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea.

Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume⁠(d); alte mari orașe⁠(d)
sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.

În iunie 1991, Boris Elțin a devenit primul președinte ales direct din istoria Rusiei, atunci când a fost ales președinte al RSFS Ruse, care avea să devină Federația Rusă independentă, în luna decembrie a acelui an. În timpul și după dezintegrarea Uniunii Sovietice, au fost întreprinse ample reforme, inclusiv privatizări⁠(d) și liberalizarea piețelor și comerțului precum și schimbări radicale în liniile unei „terapii de șoc⁠(d)" așa cum recomanda Fondul Monetar Internațional. Toate acestea au avut ca urmare o mare criză economică⁠(d), caracterizată printr-o scădere cu 50% a PIBului și a producției industriale între 1990 și 1995.

La 31 decembrie 1999, președintele Elțin a demisionat pe neașteptate, lăsând funcția în mâinile recent numitului prim-ministru, Vladimir Putin, care apoi a câștigat alegerile prezidențiale din 2000. Putin a reprimat insurgența cecenă, deși încă mai există violențe sporadice în Caucazul de Nord.

În 2008, pentru a respecta limitarea numărului de mandate prezidențiale consecutive, Putin l-a lăsat pe Dmitri Medvedev să fie ales președinte al Rusiei din partea partidului său, în timp ce Putin a devenit prim-ministru. Cei doi au făcut rocada inversă la alegerile prezidențiale din 2012, Medvedev redevenind prim-ministru.

În luna septembrie 2015, Rusia a declanșat o intervenție militară în Războiul Civil Sirian, constând în atacuri aeriene împotriva grupurilor care se opun regimului totalitar al lui Bashar al-Assad, indiferent dacă sunt militanți islamiști din Statul Islamic, din Frontul al-Nusra (al-Qaeda în Levant), grupări kurde sau grupuri de rebeli sirieni anti-Assad.

La 24 februarie 2022, Rusia invadeaza Ucraina.

Pe 30 septembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a lansat procesul de anexare a regiunilor pe care le controlează din Ucraina, spunând că va semna legi pentru a le absorbi în ciuda condamnării internaționale și va proteja regiunile nou încorporate folosind „toate mijloacele disponibile”

Turcia, dispusă să găzduiască discuţii între Ucraina şi Rusia

Turcia, dispusă să găzduiască discuţii între Ucraina şi Rusia

Turcia este dispusă să găzduiască eventuale discuţii între Ucraina şi Rusia privind un acord de încetare a conflictului, după ce în 2022 a intermediat înțelegerea pentru trecerea în siguranţă a...

Românul din spatele spionului rus expulzat. Legături periculoase cu Moscova

Românul din spatele spionului rus expulzat. Legături periculoase cu Moscova

Expulzarea de sâmbătă a lui Kirill Șliakov, colonel în rezervă al GRU, serviciul special de informații al Forțelor Armate ale Federației Ruse, are legătură cu anchetare unui fost politican român,...

Atac masiv cu rachete asupra Ucrainei. Polonia, în alertă

Atac masiv cu rachete asupra Ucrainei. Polonia, în alertă

Mai multe regiuni din Ucraina au fost atacate aerian de forțele ruse în cursul nopții, iar autoritățile au raportat răniți și pagube materiale. În urma alertei, Polonia a ridicat de...

Putin: Participarea Europei la negocierile de pace este necesară

Putin: Participarea Europei la negocierile de pace este necesară

Vladimir Putin a vorbit despre participarea Europei la negocierile de pace din Ucraina și a precizat că problema rezolvării conflictului "nu a fost discutată în detaliu” la întâlnirea de la...

Culisele întâlnirii ruso-americane din Arabia Saudită. Consecințe

Culisele întâlnirii ruso-americane din Arabia Saudită. Consecințe

Trei ani de retorică europeană și un război crud, pe viață și pe moarte, în Ucraina. S-a reinstalat Donald Trump la Casa Albă și a creat un alt cadru conceptual...

Regimurile din Rusia și China comunistă, precum siamezii

Regimurile din Rusia și China comunistă, precum siamezii

Dictatorul comunist din China, Xi Jinping, i-a transmis telefonic autocratului din Rusia, Vladimir Putin că cele două țări „nu pot fi îndepărtate” una de cealaltă. Declarația a fost făcută în...

Închide Trump baza americană de la Alexandroupoli?

Închide Trump baza americană de la Alexandroupoli?

Toată lumea se întreabă în acest moment dacă Donald Trump vrea sau nu să închidă baza americană de la Alexandroupoli. Informația nu a fost însă confirmată oficial de administrația americană,...

Baza americană din Grecia nu se închide. Explicațiile europarlamentarului Cristian Terheș

Baza americană din Grecia nu se închide. Explicațiile europarlamentarului Cristian Terheș

Europarlamentarul Cristian Terheș susține că baza militară americană din SUA nu se va închide. Potrivit presei elene, Donald Trump ar fi ordonat închiderea bazei americane din Grecia, un punct strategic al...

SUA, vot împotriva rezoluției  care reafirmă sprijinul pentru integritatea Ucrainei

SUA, vot împotriva rezoluției care reafirmă sprijinul pentru integritatea Ucrainei

Rezoluția propusă de Ucraina a fost susținută de majoritatea țărilor din Uniunea Europeană. Aceasta fost aprobată cu 93 de voturi pentru și 18 împotrivă. Printre voturile împotrivă s-a numărat și...

Statele Unite, încă un pas pentru recuperarea ajutorului oferit Ucrainei. Decizia luată la Washington

Statele Unite, încă un pas pentru recuperarea ajutorului oferit Ucrainei. Decizia luată la Washington

Statele Unite nu ar mai fi dispuse să ofere garanții de securitate Ucrainei în schimbul accesului la resursele minerale rare. Un proiect finalizat al acordului SUA-Ucraina, care prevede înființarea unui...

Interzis în România pentru doi spioni din Rusia. Acuzații grele din partea autorităților

Interzis în România pentru doi spioni din Rusia. Acuzații grele din partea autorităților

Un fost colonel al spionajului militar din Rusia (GRU) a fost expulzat de autoritățile din România, iar șeful lui are interdicție de a intra în țara noastră. Trimis înapoi în...

Politologul Cristian Pîrvulescu, despre marea problemă pe care o are, în acest moment, Vladimir Putin

Politologul Cristian Pîrvulescu, despre marea problemă pe care o are, în acest moment, Vladimir Putin

Politologul Cristian Pîrvulescu a conturat un scenariu sumbru legat de situația Ucrainei. În opinia sa, un tratat de pace autentic între Ucraina și Rusia ar fi  imposibil în condițiile actuale, având...

Ilie Bolojan, la trei ani de război în Ucraina: Am susținut-o și o vom face și în viitor. Video

Ilie Bolojan, la trei ani de război în Ucraina: Am susținut-o și o vom face și în viitor. Video

Ilie Bolojan, președintele interimar al României, a luat parte luni, 24 februarie 2025, la Summitul „Defence and Security Strategy of Unity. Action Plan”, desfășurat prin videoconferință și organizat la Kiev...

Dmitri Peskov acuză UE că vrea să continue războiul: Europenii aleg calea scufundării în sancţiuni

Dmitri Peskov acuză UE că vrea să continue războiul: Europenii aleg calea scufundării în sancţiuni

Dmitri Peskov acuză Uniunea Europeană că dorește continuarea războiului. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului mai afirmă că UE, spre deosebire de SUA, nu vrea căi de soluţionare în jurul Ucrainei....

Rusia susține că a ajuns la un acord cu Ucraina pentru evacuarea unor locuitori din regiunea Kursk

Rusia susține că a ajuns la un acord cu Ucraina pentru evacuarea unor locuitori din regiunea Kursk

Rusia afirmă că a ajuns la un acord cu Ucraina pentru evacuarea unor locuitori din regiunea Kursk, aflată parțial sub controlul armatei ucrainene. Potrivit agenției de presă ruse TASS, acești...

Rusia nu vrea încetarea focului în Ucraina

Rusia nu vrea încetarea focului în Ucraina

Rusia își exprimă intenția de a ajunge la un acord de pace pe termen lung cu Ucraina, care să abordeze cauzele fundamentale ale conflictului, și nu o încetare rapidă a...

Explozie la Consulatul General al Rusiei din Marsilia

Explozie la Consulatul General al Rusiei din Marsilia

O explozie a avut loc în apropierea consulatului Rusiei din Marsilia. Conform informațiilor preliminare, nu au existat victime. Incidentul a avut loc aproximativ la ora locală 08:00 (09:00 ora Bucureștiului)....

Trei ani de război în Ucraina. Moscova îşi foloseşte soldaţii în valuri, iar Kievul trebuie să-şi rezolve problemele de trupe

Trei ani de război în Ucraina. Moscova îşi foloseşte soldaţii în valuri, iar Kievul trebuie să-şi rezolve problemele de trupe

Ceea ce a început, la 24 februarie 2022, ca o încercare de "blitzkrieg" a armatei ruse, care a rămas blocată la porţile Kievului, este trei ani mai târziu un război...

Filosoful american Michael Walzer: Rusia și SUA? Așa ne întoarcem la Ialta, dar sferele de influență nu au funcționat

Filosoful american Michael Walzer: Rusia și SUA? Așa ne întoarcem la Ialta, dar sferele de influență nu au funcționat

Filozoful american Michael Walzer a dat un interviu pentru corriere.it,  la trei ani de la invadarea Ucrainei de către Rusia: „Dominaţia Rusiei a fost atât de brutală încât a provocat...

Conservatorii lui Friedrich Merz au câștigat alegerile din Germania. Extrema-dreaptă AfD a ieșit pe locul doi, cu cel mai bun scor din istorie. Update

Conservatorii lui Friedrich Merz au câștigat alegerile din Germania. Extrema-dreaptă AfD a ieșit pe locul doi, cu cel mai bun scor din istorie. Update

Update. Conservatorii lui Friedrich Merz au câştigat duminică alegerile legislative din Germania, urmaţi de partidul de extremă-dreapta AfD, care a obţinut cel mai bun scor din istoria sa, potrivit sondajelor la...